Dumnezeu ne-a făcut parte materială şi parte spirituală. Pentru trăirea în lumea materială, Dumnezeu ne-a dăruit trupuri. Dacă înainte aparţineau diavolului, după ce ne-am împăcat cu Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos, ele sunt ale Domnului. Aceasta înseamnă că trebuie să avem grijă de ele şi să le folosim doar spre ce este bine.
Ţinând cont de faptul că Domnul este sfânt, trupurile noastre trebuie implicate doar în lucruri sfinte. Ştim că lumea din jur vrea să ne îndepărteze de Dumnezeu şi să ne pângărească. Să fim atenţi şi să nu ne necinstim trupurile. Să nu le dăm ocazia să păcătuiască. Firea noastră pământească are o atracţie naturală înspre păcat. Să veghem şi să punem toate mădularele noastre în slujba lui Cristos şi a Împărăţiei Lui.
Apoi, să avem grijă să nu facem din trupurile noastre prilejuri de păcătuire. Trebuie să avem grijă atât de trupurile noastre, cât şi de trupurile altora. Să avem grijă de trupurile celor din casele noastre. Cu toate că este importantă, nu mă refer doar la îngrijirea dată copiilor, ci la toţi cei din casă. Să facem în aşa fel ca trupurile noaste să fie curate şi din punct de vedere fizic şi din punct de vedere moral.
Tot ceea ce este păcat ne întinează. Tot ceea ce este lumesc ne poate îndepărta de Domnul nostru. Câtă vreme mai trăim în trupul acesta supus limitărilor, să cerem ajutor şi înţelepciune ca tot ceea ce facem să Îl onoreze pe Domnul şi să îi ajute pe semeni. Să fim atenţi, deoarece cei care urmăresc împlinirea tuturor plăcerilor trupeşti, sunt vulnerabili şi vor sfârşi în chinuri groaznice. Să ne stăpânim deci trupurile acestea, să le punem în slujba Domnului ca la vremea potrivită să fim întâmpinaţi cu trupuri noi, făcute să se potrivească bucuriei şi gloriei veşnice.
Bucură-te deci şi astăzi că trăieşti în trup, dar nu te lăsa condus de poftele trupeşti şi păcătoase, ci de Duhul Sfânt.
SURSA – REVISTA CRESTINUL AZI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu