Christos s-a înălţat!

În seara patimilor Sale, Iisus le promisese discipolilor Săi: „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, pentru ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi!” (Ioan 14:1-3). Şi S-a ţinut de cuvânt.

S-a dus imediat să ne pregătească un loc, sorbind paharul durerilor în locul nostru, în grădina Ghetsemani (Matei 26:42; 1Corinteni 11:26); ne-a pregătit loc, suferind iadul batjocurilor, bătăilor şi crucificării, printr-o condamnare nedreaptă; murind în locul nostru, fiind îngropat, înviat şi înălţat, de asemenea pentru noi, ca prin toate acestea să ne pregătească un loc, să ne deschidă o cale spre Dumnezeu, nouă, păcătoşilor şi muritorilor

La patruzeci de zile de la înviere, a avut loc înălțarea Domnului, sărbătorită astăzi de credincioșii ortodocși și catolici. Iisus a fost „răpit” la tronul ceresc, unde a fost aşezat „la dreapta Tatălui”, ca suveran de drept peste întreaga lume, inclusiv peste adversarii Lui activi sau indiferenţi. Înălţarea lui Christos nu a fost un act de refugiu; El S-ar fi putut apăra numai cu un cuvânt sau cu o privire (vezi Matei 26:53; Ioan 18:6). Înălţarea lui Iisus nu a fost o abandonare a lumii noastre, care nu merita eforturile Lui.

Christos S-a înălţat ca să ne pregătească un loc. Nu S-a dus în cer ca să uite de noi, chiar dacă cele două milenii pământeşti trecute par să fie argumentul cinic al nepăsării, care ne înspăimântă. El promisese solemn că Se va întoarce în aceeaşi generaţie (Matei 16:26-27; 24:34), dar la fel de solemn a promis că revenirea Lui nu va avea loc înainte ca „Evanghelia aceasta a Împărăţiei” să se vestească tuturor popoarelor lumii, „spre mărturie” şi abia „atunci va veni sfârşitul” (Matei 24:14). De aceea a şi adăugat El, că „ziua aceea şi ceasul acela nu-l ştie… nici chiar Fiul”, ci numai Tatăl (Matei 24:36).

Înainte de patimile Sale, Iisus a vorbit despre viitorul Bisericii, în pilde care sugerau o prelungire a timpului de aşteptare: slujitorul cel rău interpretează prelungirea timpului ca o întârziere neglijentă a stăpânului (Matei 24:48); Mirele din parabola fecioarelor S-a lăsat aşteptat atât de mult, încât toate, chiar şi cele înţelepte, au adormit (Matei 25:5), iar Mirele a venit la miezul nopţii, neaşteptat, „ca un hoţ”. Boierul care plecase într-o ţară îndepărtată şi încredinţase slujitorilor averea Sa, pentru a fi cât mai bine administrată, s-a întors „după multă vreme” (Matei 25:19).

Chiar cu câteva ore înainte de înălţare, Iisus a fost întrebat de discipolii Săi, dacă a venit, în sfârşit, momentul încoronării Sale ca Mesía, regele de drept al lui Israel. Iisus le-a răspuns că stabilirea acelui timp este treaba lui Dumnezeu, nu ţine de performanţe omeneşti în cercetare. Atunci Iisus le-a repetat care era treaba lor: să predice în toată lumea această Evanghelie a Împărăţiei, începând cu Ierusalimul, apoi în cercuri concentrice tot mai îndepărtate: Iudeea, Samaria şi toate marginile pământului.

În  primul secol, Evanghelia a intrat în tot Orientul Imperiului, în special prin intermediul sinagogilor din cetăţi, incluzând Roma şi câteva locuri din Occident. Pe la anii 300, creştinismul era încă slab în Occident. Nordul germanic şi estul slav s-au creştinat târziu în Evul Mediu. Evanghelia care nu se împărtăşeşte şi altora, cu dragoste, se alterează până la gradul de materialism mistic. Nu puţine asemenea creştinări de popoare au fost sub ameninţarea săbiei. Şi tot sub ameninţare s-a conservat creştinismul contrafăcut timp de multe secole în Europa. Nici secolul Reformei nu a extins creştinismul, ci doar l-a reanimat şi l-a restaurat parţial în teritoriile occidentale.

Ideea misiunii creştine universale a reapărut în jurul anilor 1800 şi a produs societăţile misionare şi societăţile biblice, a trezit interesul bisericilor pentru evanghelizarea din India, China, Africa şi multe alte locuri. Asemenea zidirii lui Manole, Biserica creştină a fost ridicată şi dărâmată mereu, din afară şi din interior. Secularismul modern tinde să înnăbuşe definitiv Evanghelia. Dar în ciuda avertizării că nu putem şti „ziua şi ceasul acela”, avem datoria să cunoaştem principalele indicatoare profetice, descoperite în cartea lui Daniel şi în Apocalipsă, care ne anunţă că vremea este aproape. Ca să folosim imaginea din pilda lui Iisus, a venit deja miezul nopţii lumii. Aşteptăm un întuneric moral mai dens?

După ce Christos S-a înălţat, discipolii Săi, care rămăseseră doar unsprezece, au fost consolaţi de îngeri cu repetarea promisiuni: Acelaşi Iisus Se va întoarce, în acelaşi fel cum S-a înălţat la cer: vizibil, într-un nor. Povestea Caprei cu trei iezi este doar o slabă ilustraţie pentru ce avea să se întâmple între timp şi pentru ospăţul care va urma în curând. Christos S-a înălţat, dar nu pentru Sine, ci pentru noi, ca să ne asigure un loc. Curând Se va întoarce şi va surprinde lumea preocupată de o ordine religioasă universală în numele Lui, dar împotriva planurilor Lui. Christos cel înălţat Se întoarce şi va trebui să-I dăm socoteală de felul în care ne-am administrat viaţa. Oricine crede în înălţarea lui Christos, crede implicit în Parusía care a fost aproape uitată de creştinătate, semn că este într-adevăr timpul să se împlinească!

http://semneletimpului.ro/