Radio Bunelu

Vrei să ți se căsătorească copiii?

vrei să se casatoreasca copiii
Dacă îți dorești ca la vârsta potrivită, fiul sau fiica ta, să se căsătorească, nu să aleagă un stil de viață compromis, dorești un lucru tare bun. Dumnezeu să îți ajute la asta. Însă aș vrea să îți spun câteva cuvinte despre cum poți favoriza acest aspect. Ce poți face tu ca tată sau mamă, ca să influenţezi decizia lor spre o familie.
”By default”, fără să facem nimic special, ne convingem copiii să nu se căsătorească. Din păcate, puține familii îi fac pe copiii lor să își dorească un mariaj. Există și astfel de cazuri, multe, dar tot sunt puține, mult prea puține. Cele mai multe familii le demonstrează cu mare sârguință, că nu se merită să fii căsătorit și aici vorbesc mai ales de familiile creștinilor.
Mulți părinți aud tânguindu-se de alegerile în această privință ale copiilor lor. Unii se plâng că au ales homosexualitatea, alții că nu vor să se căsătorească și că trăiesc în concubinaj, alții că ”au luat”  pe cine nu trebuie, alții că au divorțat etc. Multe situații care rup inima părinților în acest sector. Zilele trecute o mamă a sunat disperată că a descoperit de curând homosexualitatea fiului său. Acum o lună un tată complet bulversat a sunat să spună că fiica sa nu vrea să se căsătorească, ci să trăiască în concubinaj cât merge, apoi când nu se mai poate, să schimbe bărbatul. Cazuri sunt foarte multe și variate, deși dorința părinților este și a fost curată, au vrut ca fiul sau fiica lor să ”o dea bine” în căsnicie.
Ce se întâmplă oare?
Unul din modurile în care transmitem informație e cel al exemplului, de fapt, este cel mai eficient mod de a învăța pe copii ceva. Ce le spunem noi, se prea poate să intre pe o ureche și să iasă pe cealaltă sau să fie respins pur și simplu. Ceea ce le arătăm prin viața noastră însă, e lege scrisă în inima lor. Cu alte cuvinte, dacă vrei să înveți pe fiul sau fiica ta despre cât de minunată e căsnicia, luptă să faci din căsnicia cu soțul sau soția ta, una minunată. Dacă nu faci asta și mai degrabă e ceartă, conflict, tachinare, lipsa de respect, neînțelegere, violență, părere de rău, comentarii acide, amărală atunci ghici ce? Exact asta va ști fiul sau fiica că e căsnicia. În consecință, fie va falimenta în viața de căsnicie, fie va alege multele alternative legale în zilele noastre.
Înțelegem noi că tot ce trăim în casă cu soțul sau soția, e lege scrisă pentru copiii noștri? Înțelegem că e absurd să ne așteptăm la relații fericite de căsătorie a copiilor, dacă noi nu ne respectăm și iubim? Înțelegem noi că putem să influenţăm căsnicia copiilor noștri, doar prin educarea faptică de până la căsătorie? Înțelegem că excepțiile de la această regulă sunt puține de tot? O ce bine ar fi să ne intre la cap asta.
Cineva spunea: Cel mai bun mod de a îi arăta iubirea copilului tău este să îi iubești și să-i respecți mama/tata. Mare adevăr în această frază. Dacă nu ne respectăm în căsnicie, dacă nu ne iubim, dacă nu ne sacrificăm cu drag unul pentru altul și pentru familie, nu putem spera că viața de familie a fiului sau fiicei noastre va fi roză. De fapt va fi chiar pe dos, va merge mai rău decât a noastră. Oh, cât de mult aș vrea să ne trezim cu toții din somnul acesta morbid.
Noi am vrea ca fiii sau fiicele noastre să gândească corect despre sex, dar nu le vorbim decât negativ și telegrafic despre el și nu ne facem datoria față de partener. Noi am vrea ca ei să fie fericiți în căsnicie, dar insultăm partenerul de viață, care e tatăl sau mama lor. Am vrea ca ei să lupte pentru familie, dar noi luptăm unul contra altuia. E logic ce facem? Credeți că e Dumnezeu responsabil să facă din familia copiilor noștri, una mai bună decât a noastră? Credeți că postul și rugăciunea în domeniul acesta au relevanță atâta vreme cât nu trăim corect? Îmi e teamă că nu. Cred că de fapt, trebuie să trăim exemplar pentru copiii noștri și atunci vor învăța ce e devotamentul, ce e loialitatea, ce e iubirea, sacrificiul, sexualitatea, munca și toate aspectele implicate în căsnicie.

........................................................................................................................................
http://www.filedinjurnal.ro/vrei-sa-ti-se-casatoreasca-copiii/

Niciun comentariu: