Pensionarii vor primi banii mai repede în această lună. Paștele Ortodox este în acest an în data de 12 aprilie, motiv pentru care pensiile vor fi distribuite mai repede, ca beneficiarii să nu rămână fără bani de sărbători.
„În urma demersurilor întreprinse de Casa Națională de Pensii, plata pensiilor pentru beneficiarii de pensii din sistemul public și a altor beneficiari de drepturi prevăzute de legi cu caracter special se va face în avans pentru luna aprilie 2015. Astfel s-a stabilit achitarea în avans a pensiilor în perioada 6-10 aprilie pentru drepturile cuvenite beneficiarilor care încasează acești bani prin intermediul Poștei Române, iar pentru beneficiarii care încasează drepturile bănești prin conturi bancare vor primi banii din data de 8 aprilie. Aceste demersuri au fost întreprinse de Casa Națională de Pensii Publice pentru a veni în sprijinul tututor beneficiarilor pentru Sfintele Sărbători de Paști”, a declarat, pentru GDD, Ilie Toma, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Hunedoara.
Pentru pensionarii care nu vor fi găsiți la domiciliu, plata drepturilor bănești va fi asigurată prin intermediul ghișeelor subunităților poștale până în 29 aprilie 2015. Tranșele de bani vor fi virate în avans și către poștă și către bănci pentru a asigura plata pensiilor.
În mod normal din data de 13 a fiecărei luni începea distribuirea pensiilor. Pensionarii hunedoreni au părerile împărțite, unii spun că este bine că vor primi pensiile și că vor avea bani de Paști, alții însă, care primeau pensia după data de 20, spun că dacă primesc banii le va fi greu să nu-i cheltuiască, iar până la următoarea pensie le va fi greu să se gospodărească.
http://gazetadedimineata.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu