Cerințele față de învățătorii Cuvântului sunt foarte înalte
Vă îndemn să depunem tot efortul în pregătirea noastră personală
pentru predarea Cuvântului lui Dumnezeu. Apostolul Pavel i-a scris lui
Tit:
Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie. Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora. Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor. Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi. Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.(1 Timotei 4:12-16)
Să ne pregătim bine pentru fiecare lecție
Chiar dacă am predat de multe ori același curs, să nu ne asumăm niciodată că vom putea preda bine lecția respectivă și fără să ne pregătim. Fiecare grup este diferit și noi suntem chemați prin Cuvântul lui Dumnezeu pe care îl predăm să le slujim oamenilor potrivit cu nevoile lor. Gândiți-vă bine la nevoile ucenicilor și predați lecția în așa fel ca ei să înțeleagă mesajul Sfintelor Scripturi și să vadă în ele soluțiile la problemele pe care le au.
Pune timp pentru pregătire
Dacă nu aveți acest timp, poate este necesar să mai reduceți
volumul de lucru sau numărul altor activități, dar să vă puneți
totdeauna timpul necesar pentru pregătire. Dacă nu va fi acest timp,
atunci lecțiile vor deveni mecanice, lipsite de viață și nu vor răspunde
nevoilor sfinților și a oamenilor cărora le slujiți. Această atitudine
greșită se va transmite și ucenicilor. Apoi ne vom trezi că ei
completează lecția în manual, parcă fac totul, dar în cele din urmă nu
înțeleg Cuvântul și nu-L trăiesc.
Fii sigur că oamenii înțeleg lecția
Trebuie totdeauna să ne asigurăm că oamenii înțeleg ceea ce
studiem. Dacă nu înțeleg ceva, să insistăm asupra acelor momente și
aspecte din Cuvântul lui Dumnezeu până vor fi înțelese, căci lucrurile
care rămân neclare creează nu doar fisuri în consolidarea materiei
învățate, dar le mai și dezvoltă la ucenici deprinderea să se
mulțumească cu înțelegerea parțială a Scripturilor, să nu dorească să
cunoască mai mult și, în cele din urmă, se vor trezi cu o formă de
evlavie fără putere și ei. Nu vrem să încurajăm așa ceva, de aceea nu
vom admite ca ucenicii noștri să completeze sau să participe mecanic la
lecție, fără să înțeleagă în profunzime materia.
Nu este de nici un folos lecția care nu a fost înțeleasă
Mi s-a intâmplat deja de câteva ori să văd la unii ucenici manuale
completate parțial sau în întregime, dar când sunt întrebați asupra
celor învățate să descoper că nu înțeleg, nu cunosc și astfel îmi dau
seama că au făcut studiu mecanic. Învățătorul nu poate și nu trebuie să
admită așa ceva. Totdeauna să insistăm la oameni să înțeleagă
Scripturile, căci altfel nu vom vedea niciodată transformare în viețile
lor și astfel de oameni nu pot sta tari în credință. Noi nu vrem să ne
pierdem cununa, căci ucenicii noștri ne sunt cunună doar dacă vor sta în
picioare la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Dacă cunoașterea lor
din Scripturi este slabă, tot așa va și credința, căci credința vine în
urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu.
Arată o pildă de disciplină spirituală
Fiecare din noi să le arătăm ucenicilor un exemplu frumos de
disciplină creștină. Prin faptul că suntem totdeauna pregătiți de
lecții, că venim și începem la timp și prin toată trăirea noastră
potrivit cu Sfintele Scripturi le arătăm ucenicilor o pildă vrednică de
urmat. Dacă un învățător al Bibliei nu dă această pildă, nu va avea nici
un efect predarea lui, oricât de interesantă, captivantă și
sistematizată va fi, căci nu va aduce transformare în viața ucenicilor.
Noi trăim vremuri grele, când sunt mulți învățători, dar foarte puține
modele de urmat. Să trăim așa ca învățătura pe care o dăm din Cuvântul
lui Dumnezeu să prindă viață în cei pe care îi învățăm și să vedem vieți
transformate și sfinți care se sfințesc mereu.
Investește suficient în pregătirea biblică personală
Este foarte important pentru fiecare învățător să investească în
pregătirea lui sau a ei personală. Să dăm prioritate pregătirii noastre
și să punem deoparte timp ca să participăm de trei ori pe an la
sesiunile Institutului de Studiu Biblic Inductiv. Apostolul Pavel și
înainte de moarte, când știa că “clipa plecării” lui este aproape, a
cerut lui Timotei să-i aducă mantaua (ca să nu-i fie frig, căci se
apropia iarna) și cărțile, mai ales cele de piele (pe ele erau scrise
Sfintele Scripturi). Iar lui Timotei i-a scris să rămână în lucrurile pe
care le-a învățat și de care este deplin încredințat și care este tot
Sfânta Scriptură. Trebuie să investim continuu în pregătirea noastră
biblică dacă vrem să fim folosiți cu putere de Dumnezeu. Vă invit să
studiem la sesiunile care vor fi iarna acesta la Moldova în perioada
2-14 ianuarie, în incinta bisericii “Isus Salvatorul” din Chișinău, care
se află pe str. Sf. Ilie 41. Sesiunle vor fi următoarele: Subiecte dificile din Biblie, Darurile Spirituale și Sesiunea pentru profesorii de școala duminicală la care vor fi studiate cursurile "Iacov" și Rugăciunea Domnească pentru copii. Apoi, în perioada 19-31 ianuarie eu voi preda sesiunea ”Evanghelizare și Ucenicie”
tot la Chișinău. Aceeași sesiune va fi predată în perioada 2-14
ianuarie de către Alexandru Buzilă în incinta Bisericii Baptiste din
satul Colibași, raionul Cahul.
Să-i ajutăm pe toți oamenii să studieze Sfintele Scripturi și să
formăm ucenici adevărați ai Domnului Isus în aceste vremuri grele de pe
urmă. Așa să ne ajute Dumnezeu.
http://moldovacrestina.md
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu