Învierea
lui Iisus Hristos reprezintă cea mai mare sărbătoare creştină însemnată
cu roşu în calendar de mai multe confesiuni religioase, printre care şi
cea neoprotestantă. Ne-am propus să descoperim care sunt diferenţele de
tradiţii şi percepţii ale creştinilor evanghelici faţă de cele ale
creştinilor ortodocşi în perioada sărbătorilor pascale.
Într-o
atmosferă prietenoasă, pe fundalul unor piese religioase cântate la
ghitară electrică, pian şi tobe, membrii unei biserici Creştine
Evanghelice din Chişinău, „Doxa Deo” s-au adunat pentru a marca un
eveniment deosebit în istoria creştinităţii, Cina cea de Taină. Întreg
procesul este foarte asemănător cu cel al împărtăşaniei la ortodocşi.
„Cina cea de Taină este un fel de împărtăşanie pe care noi, de altfel o
luăm în fiecare lună. Pâinea ruptă este un simbol al frângerii trupului
lui Hristos, iar vinul e simbolul sângelui acestuia. Nu e o regulă
bătută în cuie, unele biserici fac această împărtăşanie în fiecare
săptămână”, explică Dumitru Butnari, unul dintre pastorii bisericii care
se ocupă de programele şi evenimentele pentru tineri.
Citeste mai mult: adev.ro/nmnbw3
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu