Noi, fiinţele umane, ne trăim viaţa după principii (atât de!) subiective şi ne luptăm continuu pentru pentru o vieţuire cât mai eficientă astfel încât să atingem acel punct culminant numit fericire. Unii oameni numesc acest punct culminant împlinire, aţii linişte, alţii plăcere, alţii plinătate emoţională.
Absolut toţi ne dorim să avem parte de un bine fără cusur, însă din nefericire se ivesc şi momente greoaie, extenuante în care lucrurile par să o ia pe un făgaş nefiresc şi viaţa ni se zdruncină din temelii. Orizontul devine întunecat, ziua de mâine fără speranţă şi cutremurător de imprevizibilă, iar sănătatea psihică stă să se prăbuşească. Devenim stresaţi, anxioşi şi plini de teama că am putea scăpa din mâini frâiele propriei existenţe. Începem să ne gândim în mod obsesiv la acel rău mai mare care ar putea tăbărî asupra noastră oricând dacă nu ne întoarcem la starea optimă de funcţionare. Stres, teamă, depresie şi multă furie incontrolabilă! Unde ne căutăm ajutorul în astfel de situaţii?
Putem accesa cu uşurinţă cadre medicale care ne pot prescrie antidepresive şi sedative, putem merge la zeci de şedinţe de psihoterapie şi ni se promite mereu că vom fi vindecaţi într-un timp relativ scurt. Ne putem vindeca sau putem cădea într-o stare de tip bypass în care ajungem să funcţionăm normal doar dacă ne administrăm doza zilnică de “drog”. Şedinţele de psihoterapie sunt extrem de utile şi de reconfortante la nivel psihic, emoţional, însă nu acelaşi lucru îl pot spune şi despre medicamente întrucât ele crează o dependenţă extrem de supărătoare. Ţi se prescrie un banal sedativ care îţi schimbă peste noapte starea şi te face mai calm, mai sedat şi dacă se întâmplă în mod accidental să rămâi fără el, organismul intră într-o stare de alertă, de cod roşu, şi toată starea de bine creată artificial se duce pe apa sâmbetei aducând în locul ei agitaţie, palpitaţii, insomnii şi multă irascibilitate. Şi atunci de ce apelăm la medicamente? Pentru că această cărare pare mai scurtă, mai comodă şi mai eficientă. Nu trebuie să depunem nici măcar un efort pentru că nivelul de serotonină creşte oricum în urma administrării pastilelor (ne)salvatoare.
Dar hai să vedem cum putem rezolva problema întunericului care pune stăpânire pe minte şi pe suflet:
“ Cea mai mare descoperire a generaţiei mele este că o fiinţă umană îşi poate schimba viaţa modificându-şi modul de gândire.” – Wiliam James
Simplu, nu-i aşa? Preluăm puterea asupra propriilor gânduri şi le schimbăm întreg ADN-ul. Alegem să gândim pozitiv şi în scurt timp întâmplări pozitive ajung să aibă loc în viaţa noastră. Ne suprimăm gândurile şi ieşirile negative, iar ca urmare întreaga noastră existenţă începe să meargă pe cursul lin şi natural al fericirii, al împlinirii şi al succesului personal. Acest tratament funcţionează, este veridic şi schimbă vieţi. Însă cine poate face astfel de schimbări şi cum?
De cele mai multe ori depresia poate fi un Goliat prea mare şi prea puternic ca să putem ajunge de partea cealaltă şi să putem începe construirea unei noi minţi, pozitive şi eficiente! În cazul acesta ce facem? Căutăm sursa tuturor stărilor depresive (supărare, melancolie, furie, extenuare etc) şi tăiem răul din rădăcină! Cum?
De obicei depresia se instalează în urma unui şoc emoţional, în urma suprasolicitării fizice sau intelectuale, în urma privării de somn sau din pricina carenţelor semnificative de vitamine şi minerale. De cele mai multe ori poate fi vorba de suma celor enumerate anterior.
Dacă este vorba despre un şoc suferit în viaţă, indiferent de natura lui, atunci ai cu siguranţă nevoie un psihoterapeut care să te consilieze cel puţin săptămânal. Ai nevoie de asemenea să acorzi o atenţie deosebită stilului tău de viaţă care poate fi la fel de responsabil pentru starea nefericită în care te afli.
Consumarea zilnică de fructe, cereale, legume, nuci (şi seminţe) şi apă te poate ajuta să te vindeci mai repede decât ai putea crede. Sportul moderat/ plimbările lungi fac minuni. Somnul revigorează un organism extenuat şi totul începe să funcţioneze la parametri normali. În momentul în care esti sigur că hrana sănătoasă (naturală!), hidratarea corespunzătoare şi mişcarea fizică sunt bifate în programul zilnic personal atunci poţi începe să lucrezi la gândurile talealterate. La început este extrem de dificil să nu te vezi în postura de victimă însă cu timpul şi practicând mereu gândirea pozitivă ajungi să te gândesti la propria persoană ca la un învingător temporar accidentat. Meditaţia în rugăciune (!) este de un real ajutor. Dumnezeu este un sprijin al celor care Îi caută ajutorul şi care doresc să se lase în mâna Lui vindecătoare şi ocrotitoare. Rugăciunea oferă o stare de bine şi de pace interioară şi completează perfect acest tratament minune împotriva trăirii şi gândirii negativiste.
Gândurile negative dăunează într-atât de tare încât se poate ajunge la cancer, demenţă sau moarte. Din moment ce suntem înzestraţi cu puterea de a ne controla gândurile şi implicit existenţa, de să ne lăsăm pradă gândurilor negative care ne sărăcesc de viaţă, de fericire, de împlinire?
O gândire pozitivă, o apropiere reală faţă de Creator, o îngrijire conştiincioasă şi responsabilă a sănătăţii trupului şi a minţii, o schimbare a anturajului (dacă acesta este toxic) şi eliminarea viciilor iţi SCHIMBĂ VIAŢA şi te vindecă garantat de orice deviere de la cursul bun al vieţii.
Viaţa este plină de neprevăzute însă putem face faţă oricărei situaţii dacă devenim puternici, sănătoşi şi cu o gândire POZITIVĂ!
https://simonamindrablog.wordpress.com/page/2/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu