Google a gasit noi modalitati de a se integra in viata utilizatorilor sai, astfel ca a ajuns sa stie extrem de multe lucruri despre ei. Gigantul IT are cel mai mare motor de cautare si cea mai mare platforma video din lume (Youtube). Mai mult, browser-ul (Chrome), email-ul (Gmail) si sistemul de operare mobila (Android) sunt cele mai populare.
In consecinta, Google stie foarte multe lucruri despre uilizatorii sai – ce cauta pe Internet, pe ce reclame dau click, ce mesaje scriu, ce videoclipuri urmaresc si ce aplicatii folosesc. Noile sale produse reprezinta urmatorul pas pentru a obtine si mai multe informatii.
Masina care se conduce singura va culege date despre locurile in care vrei sa mergi, in timp ce ochelarii inteligenti Google Glass vor oferi acces la date fara a mai folosi smartphone-ul. Iar cele mai recente achizitii vor duce acest lucru la un alt nivel, avand in vedere ca vor fi monitorizate pana si obiceiurile pe care le au utilizatorii in viata reala.
Google va puna mana pe sateliti care ne vor urmari permanent. “Satelitii Skybox vor ajuta Google Maps sa ofere imagini precise si actualizate”, au precizat reprezentantii companiei, cand au anuntat tranzactia. De asemenea, in timp, produsele Skybox vor fi folosite pentru a oferi Internet in toata lumea, in special in zonele defavorizate.
Insa cei de la Google vor putea folosi tehnologia si pentru a monitoriza activitatea concurentei. De exemplu, satelitii vor fi capabili sa transmita momentul in care camioanele Foxconn transporta noile iPhone-uri. Astfel, va putea contracara cu oferte.
Google, la un alt nivel
Google a mai cumparat si Titan Aerospace, o firma ce realizeaza drone care pot monitoriza orice, de la poluari cu petrol pana la defrisari. Aceste aparate pot sa zboare pana la cinci ani si sunt alimentate cu energie solara.
In plus, gigantul IT ar urma sa stie si tot ceea ce faci in casa, avand in vedere ca a cumparat Nest, un start-up care fabrica sisteme de supraveghere a locuintei. Iar daca punem la socoteala si robotii sai, atunci “armata” tehnologica de care dispune Google este intr-adevar infricosatoare.
Utilizatorii sunt tot mai ingrijorati de securitatea datelor. Pentru ca acestea sa fie in siguranta 100%, Google ar trebui sa permita deschiderea emailurilor doar cu ajutorul unui cod stiut de fiecare utilizator in parte, insa acest lucru pare improbabil, avand in vedere ca gigantul IT are nevoie sa scaneze mesajele pentru a oferi reclame personalizate.
Mai mult, compania nu poate opri agentiile de informatii, precum NSA, sa obtina acces la informatiile despre utilizatori. De asemenea, este obligata sa ofere datele cerute de stat despre o anumita persoana.
Cei care nu sunt de acord cu aceasta situatie pot renunta oricand la serviciile Google, desi activitatea de zi cu zi va fi semnificativ ingreunata. Intr-adevar, nu este imposibil sa traiesti fara ele. Totusi, nu iti garanteaza nimeni ca vei deveni anonim daca rupi orice legaturi cu gigantul IT, deoarece nu poti impiedica alti utilizatori sa publice informatii despre tine.
De exemplu, va ramane pe Internet cu ce nota ai intrat la facultate sau ce performante ai avut la olimpiadele scolare, ori o poza cu tine postata de un prieten.
surse: agentia.info
Read more: http://afirmativ.com/2014/06/21/dumnezeu-cunoaste-fiecare-fir-de-par-al-omului-google-vrea-ceva-asemanator-strange-informatii-coplesitoare-despre-noi/#ixzz3Q6HDBCBL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu