Fiindcă știu că acest blog este vizitat în mod regulat de lideri religioși din mai multe confesiuni religioase (penticostali, baptiști, ortodocși, catolici), am luat hotărârea de a le adresa următoarea scrisoare deschisă. Nădăjduiesc că intertextualitatea din titlul acestei postări nu va fi socotită o hybris ori o impietate față de victimele unei epoci tragice, nu foarte îndepărtate, ci, păstrând proporțiile, o expresie a unei preocupări genuine față de soarta prezentă a țării mele.
Stimați slujitori ai amvoanelor / altarelor
Asemenea multor credincioși pe care îi păstoriți, privesc cu multă îngrijorare la peisajul electoral românesc și la nepăsarea milioanelor de cetățeni pentru care alegerile prezidențiale de anul acesta nu au nicio importanță. Există mult prea mulți oameni care se declară scârbiți de politică și care, din lene intelectuală, din lipsă de discernământ ori din ignoranță vinovată, refuză să ia notă de realitățile curente și să analizeze critic oferta electorală care li se face, astfel încât să poată vota în mod informat.
Faptul că, în calitate de simplu enoriaș, am decis să-mi iau inima în dinți și să scriu acest apel, cu riscul de a crea impresia că îmi depășesc statutul de laic, are o explicație simplă: miza alegerilor din 16 noiembrie este prea importantă pentru a fi privită cu indiferența care îi caracterizează pe mulți dintre credincioșii cărora le slujiți. În joc nu este soarta unuia sau a altuia din cei doi candidați, ci soarta justiției române și, în ultimă instanță, soarta societății românești în ansamblul ei. Indolența celor care nu vor binevoi să meargă la vot va avea consecințe dramatice pe care le vom suferi toți, indiferent de confesiune, culoare politică sau amplasament social.
În calitate de păstori ai sufletelor omenești, aveți sarcina de a le reaminti enoriașilor că Hristos a spus nu doar „Împărăția mea nu este din lumea aceasta”, ci și „Dați cezarului ce este al cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Dacă astăzi „cezarul” este supus alegerii prin vot popular și are nevoie de adeziunea noastră pentru a fi „înălțat în dregătorie”, nu mai putem trăi ca și când cetățenia noastră cerească o anulează integral pe cea pământească. Apostolul Neamurilor, cel care a afirmat că „cetățenia noastră este în ceruri” (Fil. 3:20), nu a desconsiderat cetățenia sa pământească, ci a afirmat-o fără preget pentru a stăvili un abuz al autorităților laice (Fapte 22:5).
Urmând pilda celui care ne-a lăsat atât epistole pline de greutate, cât și exemplul său personal, vrednic de urmat, avem responsabilități atât față de Cetatea lui Dumnezeu, cât și față de cetatea pământească ai cărei vremelnici locuitori suntem.
Odată ajunși în fața buletinului de vot la alegerile prezidențiale, avem obligația de a-l vota pe acel candidat care ia în serios dreptatea, unul dintre imperativele divine care străbate ca un fir roșu Scripturile și toată istoria răscumpărării. Nu trebuie să pierdem din vedere că dreptatea este o temă predilectă în Tora, în Profeți, în Psalmi, în propovăduirea Domnului Isus, în epistolarul paulin și în Apocalipsa. Importanța ei se vede și din faptul că „îndreptățirea” („îndreptare” în edițiile sinodale), cea mai importantă metaforă folosită de Apostol Pavel pentru a vorbi despre mântuire, provine din limbajul judiciar al Vechiului Testament.
Setea de dreptate nu este un moft sau o banală temă de campanie electorală, ci amprenta Dumnezeirii în ființa umană. Strâmbătățile și silniciile săvârșite de oameni împotriva semenilor, încă din zorii societății umane, reclamă judecata lui Dumnezeu, fie că avem în vedere invidia fratricidă (Gen. 4:1), genocidul (Ex. 2:23), mita (Is. 5:23-24), rapacitatea, cupiditatea, calomnia (1 Cor. 6:9-10), ori corupția generalizată a unei societăți (Is. 1).
Până la înnoirea tuturor lucrurilor promisă de Scriptură (Mat. 19:28), Dumnezeu a încredințat autorităților pământești mandatul exercitării dreptății în societate. Uităm adesea că în același pasaj în care Apostolul Pavel le cere credincioșilor să se supună autorităților (Romani 13) el afirmă în mod cât se poate de limpede conținutul mandatului divin: judecarea și condamnarea răului (în toate formele sale) și elogierea (i.e. ocrotirea și cultivarea) binelui (Rom. 13:3-4).
Ca slujitori ai lui Dumnezeu și ca ispravnici ai tainelor dumnezeiești (1 Cor. 4:1), se cuvine să le reamintiți celorlalți slujitorilor lui Dumnezeu, din sfera civilă (Rom. 13:4), că ei poartă însemnele puterii nu pentru a-și servi interesele proprii, pe cele ale clientelei sau pe cele de partid, ci interesele cetățeanului. Guvernantul, afirmă Apostolul Pavel, „este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău” (Rom. 13:4). Un corolar important al acestui principiu este următorul: vocația profetică a Bisericii, manifestată prin vocea pastorilor și preoților, își atinge finalitatea când aceștia le aduc aminte autorităților că justiția trebuie să fie prioritatea zero a mandatului lor. Dreptatea și felul în care este ea administrată, mai mult decât performanța economică, reprezintă piatra de încercare a legitimității unei guvernări. Tot ea trebuie să fie un criteriu fundamental de evaluare a programului politic al candidaților care doresc să fie „înălțați în dregătorii”.
Nu ezitați deci să deșteptați conștiința enoriașilor și să-i îndemnați să nu-și neglijeze cetățenia pământească și drepturile fundamentale care decurg din ea. De asemenea, chemați la rugăciune, pentru țară, pe membrii bisericilor pe care le păstoriți. Poate că Dumnezeu se va îndura de noi și nu ne va da președintele pe care îl merităm. Poate că Dumnezeu, în marele Său har, nu va face ca viitorul președinte să fie biciul pedepsei pentru indolența, iresponsabilitatea, ignoranța și corupția care sluțesc chipul acestei țări.
P.S. Adaos după publicarea postării: Am descoperit cu surprindere o informație care arată că alți creștini au altă viziune cu privire la profilul candidatului potrivit pentru președinție. DetaliiAICI.
http://vaisamar.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu