După 25 de ani, a venit un moment istoric. Cel mai important lucru la rezultatul alegerilor prezidențiale din 2014 este că românii și-au decis singuri viitorul, indiferent care va fi acesta, și că într-un context internațional ambiguu, care începe încă o dată să se polarizeze, au transmis clar ce își doresc pentru următorii ani.
Ce am învățat
Alegerile din acest an ne-au lăsat cu multe impresii pozitive. Diaspora ne-a arătat că îi pasă de țară, că nu sunt niște oameni care ne-au părăsit, care și-au dat copiii și părinții pe un trai mai bun, că nu sunt niște oameni care, în afară de faptul că trimit bani în țară, au rupt orice alte legături și s-au dezis de cei care i-au făcut să plece. Nu, aceștia au depus mari eforturi tocmai pentru cei care au rămas în urmă, au vrut să le fie și lor bine și au reușit să unească românii din țară, chiar și pe cei din clasa cinicilor, pentru a demonstra că există o masă critică ce poate schimba destinul țării.
Am aflat că suntem mai puternici decât presiunile politice și jurnalistice, care au acționat asupra noastră în săptămânile de campanie electorală. În ciuda mesajelor negative din campanie și în ciuda celor care erau siguri că americanii vor alege președintele român, societatea civilă, sub imboldul unității în umilință, a arătat că poate alege liber, conform părerii pe care singură și-a construit-o despre candidați, conform cu faptele politice ale acestora, și nu cu mesajele electorale diseminate.
Românii nu sunt buni imigranți, sunt leneși, sunt hoți, sunt șmecheri și corupți, nu cunosc ordinea și nu o respectă. Acestea sunt texte pe care de multe ori ni le aruncă în față țările care vor să își închidă granițele față de muncitorii din estul Europei, în special români și bulgari. Prin efortul diasporei, toate țările europene occidentale au avut ocazia să vadă o altă Românie, în care oamenii se organizează singuri, în care își respectă țara și conaționalii, în care respectă ordinea, disciplina și demnitatea, în care au spirit civic și știu să își ceară drepturile, niște drepturi prin care țin neapărat să se achite de responsabilitatea față de o țară pe care nu au părăsit-o de bunăvoie.
Generația Facebook
Deși nu există date sociologice care să arate acest lucru, este destul de clar că, fără o platformă precum Facebook, unde s-au putut distribui în timp real fotografii, videoclipuri, mesaje și nenumărate articole de opinie, lucrurile ar fi stat altfel astăzi. Am putea spune că, de această dată, online-ul a câștigat alegerile. Experimentele din Statele Unite au arătat că oamenii pot fi influențați în mod real să meargă la vot dacă văd pe Facebook că au mers și unii dintre cei mai apropiați 10 prieteni ai lor.
Românii din țară, în mod special tinerii care au organizat proteste, nu au putut rămâne impasibili la ce se întâmplă în diasporă. Patriotismul celor care au stat la coadă ore în șir, în frig și ploaie, altruismul celor care au votat pentru ca părinților și copiilor lor să le fie mai bine ca în trecut, solidaritatea celor care s-au organizat ordonat și s-au ajutat pe banii proprii, ne-au organizat și pe noi într-o unire pe care majoritatea jurnaliștilor o numesc „istorică”.
Mai mult prin Facebook decât prin televiziunile partizane, ne-am trimis unii altora mesaje de mulțumire, de încurajare și de solidaritate, departe de mesajele politicienilor. Aceasta este cu adevărat o reușită istorică, prin care am arătat că putem privi dincolo de ceața mesajului electoral, că putem privi dincolo de pomenile electorale, că putem alege pentru viitor, în loc să alegem pentru moment, iar aceasta este reușita „generației Facebook”. Am arătat că am ajuns la un nivel mai înalt de responsabilitate civică, fără de care un partid cu resurse, care avea în sânul său majoritatea primarilor din țară, nu putea pierde județe care erau tradițional dominate și nu putea pierde alegerile la aproape 10 procente diferență față de un contracandidat care a recuperat 20 de procente în două săptămâni.
„Da, democrație!”
Pentru oricare dintre candidați, ar fi fost preferabil să fie validat de un număr de voturi cât mai ridicat, date fiind circumstanțele politice externe. Din ce în ce mai mulți observatori vorbesc despre un nou Război Rece, Europa începe din nou să fie polarizată, cu un conflict deschis între Franța și Germania, la nivel de politici europene, şi cu o Rusie profitând de slăbiciunile bătrânului continent pentru a destabiliza situația la nivel global, unde speră, probabil, să regleze niște conturi cu Statele Unite, ceea ce este de altfel o politică veche a Kremlinului.
Dacă nu am ajuns deja, este probabil să ajungem cât de curând în situația de a alege din nou, iar noi, care suntem lângă Ucraina – „cotropită” de Rusia; lângă Moldova – amenințată de Rusia; lângă Ungaria – unde democrația este șovăielnică, trebuia să dăm un semnal clar cu privire la democrația din România, să spunem în ce credem pentru viitor și că avem puterea democratică de a alege liber. După 25 de ani de la căderea comunismului, am reușit în acest moment istoric să le arătăm partenerilor noștri că românii își doresc cu adevărat o democrație veritabilă, nu o democrație „originală” și că avem puterea să ne mobilizăm la vot și să decidem singuri și conștienți ce viitor ne dorim.
Am arătat că ne dorim cu adevărat să ne despărțim de oricine corupe sistemul și distruge țara, că partenerii noștri europeni nu au de ce să regrete că am intrat în Uniunea Europeană, pentru că susținem din suflet lupta împotriva acestei molime: corupția. Presa internațională recunoaște și scrie că România a refuzat corupția prin acest vot, un lucru care sperăm să devină tot mai evident în următorii 5 ani.
Am arătat că, în circumstanțele în care extremismul politic, naționalismul și discriminarea etnică și religioasă înfloresc în toată Europa, am putut alege un președinte dintr-o minoritate etnică și religioasă, într-o țară în care ortodoxismul face parte din patrimoniul cultural și social. Au fost presiuni impresionante pentru a se evita acest deznodământ, dar a biruit normalitatea, iar această victorie este cu adevărat istorică!
http://semneletimpului.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu