Peste 100 de cadre didactice, specializate în educaţie fizică, matematică sau fizică, vor urma cursuri de specialitate pentru a putea preda şah, o materie opţională care va fi introdusă în şcoli începând cu anul viitor.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Raluca Manea, 5 şcoli din mediul urban şi alte cinci din mediul rural, din judeţul Hunedoara, vor primi pe parcursul acestui an şcolar echipamente specifice de şah. În mediul rural şahul va fi predat în: Şcoala Gimnazială Densuş, şcolile din Pui şi Şoimuş, Şcoala “Silviu Dragomir” din Ilia şi de Liceul Tehnologic “Crişan” din Criscior. În mediul urban, şahul va putea fi studiat la Colegiul Naţional “Sabin Drăgoi” din Deva, Şcoala gimnazială numărul 2 din Hunedoara, Şcoala numărul 5 din Vulcan, Şcoala Generală ” Avram Stanca” din Petroşani şi la Şcoala “Dominic Stanca” din Orăştie.
Şahul va putea fi predat însă ca materie opţională în şcolile din judeţ abia din anul viitor pentru că elevii împreună cu părinţii au optat deja pentru o altă materie opţională.
Peste 100 de profesori de educație fizică, dar și de alte specialități din toate localităţile judeţului s-au înscris pentru a urma cursuri de specialitate pentru a putea preda șah. Cadrele didactice vor fi instruite în judeţul Hunedoara.
Sportul minții, cum mai este denumit șahul, îi ajută pe copii la dezvoltarea abilităţilor de citire, memorie, limbaj şi la îmbunătăţirea cunoştinţelor matematice, dar încurajează şi gândirea critică, creativă şi originală. Materia va fi studiată pe durata unui an şcolar, sau pe durata a doi ani.
Şahul va putea fi studiat ca materie opţională în învăţământul primar, dar şi în primii ani din învăţământul gimnazial.
http://hunedoaralibera.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu