Este firesc ca orice părinte care prețuiește valorile spirituale să își dorească să le transfere cu succes și copiilor. De multe ori însă, bunele intenții se transformă într-un abuz spiritual subtil, ale cărui efecte cu greu pot fi gestionate.
Abuzul spiritual ajunge în atenția presei doar atunci când constituie miezul unei știri de scandal. În condițiile unei societăți secularizate, știrile despre copii maltratați din considerente religioase constituie adesea deliciul publicului. Aceste cazuri servesc drept noi argumente pentru discreditarea educației religioase și a valorilor pe care aceasta se bazează.
Există însă și țări preocupate nu doar să evidențieze cazurile în presă, ci și să țină sub control fenomenul. Una dintre acestea este Anglia.
Londra ia măsuri
Ofițerii de poliție și corpul clerical din Londra au fost instruiți recent să recunoască semnele de abuz suferite de copii acuzați că ar practica vrăjitoria sau ar fi posedați de spiritele rele.
Evenimentul s-a desfășurat având ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare cu privire la abuzul asupra copiilor ca rezultat al unor convingeri religioase. Necesitatea acestei instruiri a venit ca urmare a 27 de sesizări referitoare la abuzul ritualic asupra copiilor, pe care Poliția Metropolitană le-a primit în ultimul an.
Detaliile cuprinse în sesizări sunt ciudate pentru un privitor simplu. Un copil a fost forțat să bea substanțe necunoscute pentru a fi scăpat de demoni, iar alții au fost duși la ceremonii de exorcizare. Nu au lipsit nici ardeii iuți din angrenajul luptei împotriva diavolului. Utilizați în frecarea ochilor unui copil, procedura evocă gradul de absurditate la care pot ajunge unele convingeri religioase împletite cu superstițiile.
Specialiștii în protecția copilului participanți la reuniune au considerat că formele de abuz sunt rar raportate și constituie un fel de crime ascunse bine păstrate în familii și în unele comunități religioase.
Familia față în față cu abuzul
Abuzurile care lasă urme fizice până la urmă pot fi mai ușor de depistat. Există și abuzuri care de regulă sunt minimalizate pentru că nu implică urme vizibile. Ce se poate face însă cu abuzul emoțional motivat religios, care își lasă amprenta în sufletul copilului? Aceasta este o formă de abuz chiar mai frecventă și mai puțin mediatizată, fiindcă se petrece cel mai adesea în cercul intim al familiei.
Roger Dudley oferă un exemplu concludent în privința efectelor pe care le au presiunile religioase ale părinților. O anume doamnă Hicks a consumat dintotdeauna mult zahăr. Fetele ei au fost obișnuite cu acest stil de viață. Au avut parte de o atmosferă plăcută până când mama a luat în serios principiile religioase. A decis că trebuie să renunțe la zahăr, iar fetele au trebuit să suporte efectul „convertirii” mamei. Problema este că ele nu vedeau situația în aceleași culori ca mama lor. În cele mai multe discuții din familie, doamna Hicks își susține poziția apelând la argumente spirituale. Războiul a fost inevitabil. Mama a continuat cu presiunile, forțând voința fetelor. Rezultatul a fost previzibil: fetele au ajuns să urască religia, punând capăt călătoriei lor pe acest traseu.
La prima vedere, cazul pare să fie banal. Nu transmite ideea unei forme de abuz spiritual în sensul agresiv al acesteia. Însă implică forțarea voinței din considerente religioase. Nu mai surprinde faptul că mulți dintre cei care resping valorile religioase provin din părinți religioși, transferând asupra religiei revolta lor împotriva familiei. Este, de fapt, efectul excesului de religie etalat de unii părinți „bine intenționați”, reprezentând o formă de abuz mult prea adesea ignorată.
Școlile expuse abuzului religios
Dacă familiile se confruntă cu probleme în ceea ce privește educația religioasă a copiilor, nici școlile nu stau mai bine. O dovadă o constituie acuzațiile constante cu privire la ideile care sunt implementate copiilor. Spre exemplu, în România, cele mai multe acuzații cu referire la abuzul spiritual sunt asociate, așa cum este ușor de dedus, conținutului orelor de religie.
Chiar în acest an un părinte a trimis o sesizare către inspectoratul școlar prin care semnala că profesoara de religie le spunea elevilor că mamele lor „vor arde în flăcările Iadului” dacă vor face avort. Amenințarea cu Iadul este de fapt o problemă veche, care apare deseori în acuzațiile pe care organizațiile umaniste le formulează împotriva manualelor de religie.
Nu doar viziunea despre Iad este menționată printre formele de abuz emoțional asupra copiilor, ci și perspectiva despre viață modelată pe fundamentalism religios. Astfel, o reclamație ASUR, conform HotNews, acuză „iresponsabilitatea celor care le induc copiilor ideea că pentru a se vindeca de o boală trebuie să cheme preoții Bisericii și să se ungă cu ulei sfințit”. Nemulțumirea celor în cauză este că acest gen de educație nu rămâne în perimetrul bisericii, așa cum ar fi cazul: „Rămâi stupefiat că toate acestea se pot petrece în secolul XXI, cu aprobarea și sprijinul Ministerului Educatiei!”
Ce ar fi de făcut?
Pentru umaniști, problema este simplă: eliminarea religiei din sfera publică. Pentru părinți însă, chestiunea rămâne arzătoare, mai ales în contextul unei societăți suficient de active în demolarea valorilor religioase. Și atunci, există tendința firească de accentuare a controlului, de implementare a unor concepții ciudate sau chiar de frângere a voinței copilului.
Este relativ facilă identificarea unei posibile cauze a acestei situații. Persoanele care cred că există adevăruri absolute devin mai inflexibile față de opțiuni care contrastează cu convingerile proprii. De aici se naște sursa unui conflict fără final. Poate fi generat acasă și exportat și în biserică.
O soluția adecvată pentru ieșirea din acest carusel este conștientizarea părinților și a școlii că cea mai bună modalitate de educație religioasă nu este supunerea copiilor, ciinteriorizarea valorilor. Este vorba de o altă optică, una cu alte implicații și cu o abordare variată. Aceasta presupune un proces îndelungat, din care abuzul (sub formele lui diverse) trebuie exilat.
Principiile Cerului nu pot fi transferate cu forța. Valorile care nu sunt experimentate și, mai ales, care nu sunt înțelese, nu sunt valori personale. Părinții pot obține o victorie à la Pirus, însă în realitate vor fi adevărații perdanți. Victimelor nu le rămâne decât să schimbe direcția călătoriei lor prin viață, una care riscă să se intersecteze tot mai puțin cu cea a părinților.
http://semneletimpului.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu