Cheile Vârghișului, un loc mai mult decât surprinzător!

    Vârghiș, cheile Vârghișului … dacă încerci să pronunți aceste cuvinte, ți se împleticește limba-n gură la propriu. Acum niciun an nu auzisem de acest loc, iar după ce l-am descoperit, deși am promis “cuiva” că nu voi mai scrie jurnale, mi-am dat seama că aș fi prea egoistă, că este un loc magnific, care trebuie promovat, măcar în mica  noastră familie  a Mecanturiștilor (pentru acei care încă nu cunosc acest loc), este o zonă care are așa de multe  atracții turistice îngrămădite într-un spațiu atât de restrâns, de parcă natura a vărsat cu găleata și a zis: “na, poate așa va mulțumesc pe toți”: copii, adulți, începători, muntomani înrăiți, fotografi, aventurieri, bicicliști, cățărători, speleologi, drumeți etc. .

În această vară, fiind în concediu cu copilul și soțul, am vrut să mergem la munte, unde să putem sta cu cortul. Dar am vrut un loc unde să fie și liniște, undeva unde nu am mai fost și dacă se poate să facem și ceva drumeții prin apropiere.

Până acum un an nu auzisem de acest loc, prin toamna anului trecut, pomenise cineva  de o tura prin acest loc, dar din cauza ploilor și a vremii instabile s-a anulat. Așa am auzit prima oară  eu de acest loc “Vârghiș”. Apoi, am citit jurnalele lui Alex despre zona aceasta și m-am decis să o vizitez.

 Se spune că este cea mai frumoasa și spectaculoasă rezervație naturală din Ținutul Secuiesc (o rezervație de tip mixt care se întinde pe teritoriul județelor Covasna și Harghita) și se pare că ei încearcă să le rămână cunoscută  doar  lor. Cel puțin, mie personal, așa mi s-a părut, pentru că toți românii (secui) din aceia care au vorbit cu noi, după ce că abia rupeau câte  două cuvinte în limba română, toți mă întrebau același lucru : De unde știți despre această zonă?

Ca poziţie geografică, aria Cheile Vârghişului se află în partea nordică a Munţilor Perşani şi este traversată de valea Vârghişului, ce izvorăşte din Munţii Harghita, Carpații Orientali.
Zona este considerată unul dintre cele mai spectaculoase obiective geografice de pe tot cuprinsul țării; rezervaţia este alcătuită din numeroase formaţiuni şi elemente geomorfologice săpate în calcare de râul Vârghiş pe o lungime de aproape 4 km: stânci de calcar, versanţi înalţi, verticali şi abrupţi din care izvorăsc pâraie de munte, turnuri de calcar (Turnul Porumbeilor, Turnul Csala), creste de calcar, doline, avene, grohotişuri şi, mai ales, peşteri (122 cartate) de importanță științifică și speologică.

Lanţul de peşteri ce se intind de-a lungul cheilor  de aproximativ patru kilometri  se întinde de-a lungul judeţelor Covasna şi Harghita. Aceste cavităţi sunt apreciate la nivel naţional şi internaţional prin faptul că în interiorul lor se află nenumărate valori arheologice, speologice, paleontologice, păstrate intacte în peşterile închise publicului larg, mai puţin în cele vizitate de turişti.Dar ceea ce mi se pare fascinant este ca aici gasim cea mai mare populatie de lilieci din tara noastra.

Cum ajungem ? Păi unii ar spune GREU, dar să nu exagerăm. Cu puțină răbdare și multă atenție se poate ajunge bine în aceasta zonă cu mașina, chiar la locul de intrare-n rezervație, unde este amenajat și locul de campare (dinspre satul Varghis). Există aici puncte de colectare deșeuri, chiar și toalete improvizate ca la țară.

Pe teritoriul rezervației poți să ajungi din trei direcţii:

- dinspre comuna Mereşti, de pe DJ 132, unde ai de parcurs vreo 7 km pe un drum forestier, dar apoi când te vei   apuca de explorat va trebui să treci prin apă sau pe deasupra cheilor și vei fii nevoit/ă să mergi destul de mult pe traseu, până vei ajunge la zona unde sunt aglomerate obiectivele (și unde ai propriu-zis ce să vezi),

- dinspre comuna Vârghiş de pe DJ 131, așa cum am făcut noi, pe unde vei avea ceva mai mult de mers cu mașina (12 km), tot pe drum forestier, dar vei nimeri fix în zona atracțiilor, 

- din direcţia Odorheiu Secuiesc – Miercurea Ciuc, prin Băile Chirui sau prin Băile Selters.

Alte căi de acces sunt: Drumul naţional DN13A Miercurea Ciuc – Vlăhiţa, de unde se intră în drumul judeţean DJ132 spre Lueta – Mereşti; Drumul naţional DN12 Sfântu Gheorghe – Bodoc, din care se intră, în partea stângă, pe drumul judeţean DJ122 spre Băţanii Mari -Biborţeni – Baraolt, de aici în partea dreaptă se intră în drumul judeţean DJ131 spre Tălişoara şi se ajunge, apoi, în satul Vârghiş.

Noi  am ales sa mergem dinspre Vârghiş, tocmai cum v-am spus, căci  ajung mai aproape  de intrarea  în chei. Din sat se face stânga dacă vii dinspre Vlahița pe un drum de aproximativ 12km, care din păcate îți dă dureri de cap. Este un drum forestier pietruit, care l-am parcurs cu Loganul în aproape o oră. Dar încet și cu grijă, îl poate parcurge orice mașinuță. După ce intri din sat pe drumul forestier, la aproximativ  10 km se  face iar stânga și se mai merge încă maxim 2 -3 km până la locul de campare. Intersecția este semnalizată cu un panou .

În zonă există trasee marcate (pe drumuri forestiere, cu bandă albastră), vizitarea Cheilor realizându-se contra cost: 2 lei/adult, 1 leu/elevi şi studenți, 5lei/campare/zi. 

Traseele marcate:

- cruce albastră (trece prin chei și prin apă) dar sunt amenajate podețe și nu mai e cazul sa treci prin apa la propriu) – traseul principal;

- bandă galbenă (se intersectează cu marcajul cruce albastră, undeva pe la jumătatea cheilor și e recomandat dacă vrei să vezi cheile de la inaltime);

- punct roșu (merge pe deasupra cheilor și e cea mai rapidă cale spre Merești, dar ratați parcurgerea cheilor propriu zise, podurile si mai ales peşterile).

Traseul cruce albastră

 

Intrarea în chei și primul pod amenajat unde un panou drăguț  te avertizează de localnicii pădurii: urșii!

Cum treci primul pod te întâmpină un prim  panou educativ, din multele  panouri care  le întâlnești pe tot parcursul traseului, ne prezintă ca un ghid imaginar, obiectivele turistice, istoria, fauna și flora rezervației. Din acest punct de vedere pot spune că am fost plăcut surprinsă acest traseu turistic fiind foarte bine întreținut.

Aici se găsește și un izvor, dar vă trebuie un recipient, este ca un ochi de apa, nu-l vizualizezi până nu te postezi în dreptul lui.

După nici 5 minute de mers , urmează un al doilea pod, la capătul căreia, copilul meu a descoperit niște urme de “urs”, dar nu înainte de a te strecura printr-o porțiune stâncoasă, parcă să mai rupă din monotonia drumului.

Urmele ursului…

Traseul continuă apoi lin cu peisaje spectaculoase, întâlnind un loc unde se antrenează alpiniștii .

Drumul șerpuiește ușor, ajungând la al 3 lea pod, cam după încă vreo 15 minute de mers, dar înainte de a-l traversa, pe partea stângă se zăreşte prima peştera, Peştera Șura Cailor.

Pare banală, cu o intrare mare și întunecoasă, ca oricare alta și nu-i cine știe ce când intri în adâncurile sale, dar când faci cale-n toarsă spre ieșire, o priveliște neașteptată te surprinde.

Peştera Șura Cailor

Ieșind din această peșteră nu ne grăbim să traversam al treilea pod, ci  facem cumva  și urcăm pieptiș, pe lângă ea şi  încercăm să ajungem deasupra ei, unde întalnim Peștera Gaura Tătărilor, care  este considerată pe bună dreptate de mulţi dintre cei care au străbătut-o, una dintre cele mai înspăimântătoare și ciudate peşteri din România . Ciudată mai este uneori natura!

Te  trezești stând față în față cu doi ochi uriași săpați în stâncă și  pătați din loc în loc cu lacrimi de calcar ce parcă deplâng istoria zbuciumată ce învăluie întreg ținutul.
Cu cât te apropii mai mult, cei doi ochi întunecoşi de stâncă par a te atrage într-un vârtej de trăiri şi senzaţii, unde linia dintre realitate și imaginație este atât de subţire, încât nu-ţi este greu să o treci.

Peștera Gaura Tătărilor

 

Pe drumul înapoi admirăm peisajul ce ni se deschide peste chei de la înălțime, un peisaj spectaculos de unde se observă intrarea în Peştera Mare, despre care vă voi vorbi imediat, dar cea mai mare surpriză a fost să observăm un alpinist îmbrăcat într-o bluză roşie escaladând  acei versanți abrupți.

 

 

 Podeţul numărul 3 e un punct de reper. La un capăt e Peştera Șura Cailor, iar la celălalt e un indicator: spre dreapta, către Peștera Mare de la Merești.

După ce coborâm şi traversam al 3 lea pod nu facem stânga ca să mergem în continuarea traseului marcat cu cruce albastră  spre localitatea Mereşti,  ci ne abatem  la dreapta și după câteva minute ajungem la Peştera Mare de la Mereşti  sau Peştera Orban Balazs.

 Va voi povesti puțin despre aceasta peșteră .

Ca să ajungi  în pestera de la Meresti trebuie să urci niște scări, care sunt într-o stare excepțională, demne de admirat, mai rar așa solide, metalice şi stabile.

 

  Peștera Mare de la Merești

Peştera a intrat în atenţia cercetătorilor la sfârşitul secolui al XVIII- lea, prima cartare a acesteia a fost realizată de către Istvan Fekete în 1835, iar prima descriere detaliată se leagă de numele celui care o şi poartă, Orban Balazs. Lungimea totală a galeriilor peșterii însumeaza 1527m. Această peşteră este unul dintre cele mai importante adăposturi de lilieci din Transilvania, unde pe tot parcursul anului putem găsi aceste mamifere: liliacul comun, liliacul comun mic, liliacul mic cu potcoava, liliacul cârn, liliacul cu urechi mari.

Surprinzator şi pentru mine, m-au fascinat!

 

 

Liliecii comuni

Peisaj din gura Pesterii Meresti

Ieşim din peşteră şi ne întoarcem înapoi pană la podul 3 și apoi tot înainte traseul continuând  spre  localitatea Mereşti, de-a lungul apei, întâlnind mai multe peşteri, grote, grotişoare …dar şi podeţe amenajate, care mai de care mai altfel, spre deliciul juniorului meu si nu numai.

 

Pozele cu poduri:

Podul 4

 

 Podul 5

Podul 5 – Cel mai spectaculos dintre toate

Podul 6

Podul 6 – Cel mai lung şi cu balansul cel mai mare

 

 Pe teritoriul rezervaţiei pot fi găsite şi numeroase de specii floristice rare; pe suprafaţa pajiştilor şi a fâneţelor trăiesc: bulbuci, tulichina, leurda, crinul de padure, ceapa ursului, stânjenelul, gladiola, tisa.

Plictisiţi de  mers, hotărâm să ne întoarcem înapoi aproape de podul 4,  unde era un indicator: bandă galbenă, ce ne duce, urcând binişor, cam jumatate de oră  într-un punct belvedere, deasupra cheilor Vârghişului . La un moment dat chiar întălnim şi o porţiune cu lanţuri care nu-şi au rostul , dar mă rog, cine sunt eu să judec?

 Este cazul sa ne luăm la revedere de la aceste preafrumoase chei, dar nu înainte de a mai privi încă o dată peste priveliștea  care ni se prezintă peste  munţii Perşani.

Punctul belvedre , de unde ai o priveliste la 360 grade

Priveliste de la inatime, peste chei

Vă imaginaţi, toamna, ce  spectacol de culori vor fi!!!

 Cam asta a fost plimbarea  noastră în cheile Vărghişului, ne retragem la cort unde juniorul îşi primeşte relaxarea bine meritată.

Ce să spun, aceste chei m-au fascinat atât de mult, că mi-ar plăcea să  realizăm aici, cândva  o tabără pentru juniori sau poate acest loc ar putea fi viitorul loc al întâlnirii anuale a mecanturiştilor.

La revedere!

 Text si foto: Daniela Spinache

http://www.mecanturist.ro/