Hunedorenii îşi pot face planuri să petreacă Paştele la munte. În staţiunile montane din Valea Jiului ninge de câteva ore bune fără întrerupere

Abia s-a topit stratul anterior de zăpadă care a cuprins staţiunile din Valea Jiului şi a început din nou să ningă. Dacă la sfârşitul săptămânii trecute în masivul Parâng zăpada nu depăşea 10 centimetri, astăzi, după câteva ore bune de ninsoare, stratul de zăpadă se apropie de 20 de centimetri. „La munte a nins şi continuă să ningă frumos. Zăpada s-a aşternut de la cota 1000, iar în zonele mai înalte stratul ajunge şi până la 20 de centimetri”, a declarat Dumitru Bârlida, şef Salvamont Parâng. Zăpada s-a aşternut şi peste Straja. Bucuroşi, turiştii au şi postat pe paginile de socializare fotografii din staţiune.

Hunedorenii îşi pot face astfel planuri să petreacă sărbătorile Pascale la munte. Comparativ cu perioada sărbătorilor de iarnă, un sejur într-o staţiune montană poate costa acum cu 50 la sută mai puţin. În masivul Parâng de exemplu, două zile de cazare cu trei mese incluse pe zi plus masa tradiţională de Paşte costă în jur de 150 de lei de persoană.
http://hunedoaralibera.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu