Kiwi este o prezenţă standard în salatele răcoritoare de fructe. Este plin de vitamina C, are proprietăţi antioxidante care ajută la întărirea sistemului imunitar, iar ultimele studii anunţă că de pe urma lui ai beneficii şi în ceea ce priveşte un somn odihnitor: dacă mănânci kiwi dormi mai bine şi mai mult.
Kiwi este bogat în potasiu şi este un posibil ajutor pentru sănătatea inimii şi a sistemului respirator. Cercetările sugerează că acest fruct este benefic pentru copiii care au probleme respiratorii. Cu toate aceste beneficii, nu este de mirare că intră pe lista superalimentelor, adică cele care sunt pline de cele mai puternice valori nutriţionale.
Cum ne ajută kiwi să dormim mai bine şi mai mult
Noile studii mai dezvăluie un avantaj al acestui superfruct: are şi importante beneficii asupra somnului. Cercetătorii de la Universitatea de Medicină din Taipei, Taiwan, au studiat efectele consumului de kiwi asupra somnului. Au descoperit că dacă mănânci cel puţin un fruct de kiwi pe zi somnul se îmbunătăţeşte, şi calitativ, şi cantitativ, notează „Huffington Post“.
Studiul taiwanezilor a inclus 22 de femei şi doi bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 20 şi 55 de ani. Cu toţii sufereau de tulburări de somn. Timp de patru săptămâni, voluntarii au mâncat două fructe kiwi cu o oră înainte de culcare. Astfel, cercetătorii au adunat datele din jurnalele de somn ţinute de voluntari, din chestionarele pe care participanţii au trebuit să le completeze, dar şi cu ajutorul unor ceasuri de mână care măsurau aspecte ale cantităţii şi calităţii somnului a celor care au participat la studiu.
După patru săptămâni de consumat kiwi înainte de culcare, cercetătorii au descoperit îmbunătăţiri semnificative în anumite aspecte ale somnului:
- Oamenii adormeau mai repede. Perioada de timp în care se instala somnul de când puneau capul pe pernă a scăzut cu 35,4%.
- Oamenii dormeau mai bine. Perioadele de trezie după ce au adormit prima dată (adică de câte ori se trezeau peste noapte şi cât dura până adormeau din nou) au scăzut cu 28,9 procente.
- Calitatea somnului s-a îmbunătăţit. Scorurile înregistrate la chestionarele privind calitatea somnului, în care numerele mici reprezentau un scor mai bun, au scăzut cu 42,4%.
- Eficienţa somnului, adică o măsurare a timpului petrecut dormind în comparaţie cu timpul total petrecut în pat, a crescut cu 5,41 procente.
- Oamenii dormeau mai mult. Timpul total de somn al voluntarilor a crescut cu 13,4%.
Kiwi este bogat în antioxidanţi şi serotonină
Aceste cifre reprezintă o îmbunătăţire importantă în ceea ce priveşte calitatea, cantitatea şi eficienţa somnului. Însă, ce se află în spatele posibilelor beneficii ale somnului date de kiwi? Există două caracteristici ale fructului care pot explica de ce somnul este îmbunătăţit atunci când consumi kiwi:conţine niveluri mari de antioxidanţi şi niveluri mari de serotonină.
Aceleaşi proprietăţi antioxidante, care oferă atât de multe beneficii pentru sănătate, pot ajuta şi la îmbunătăţirea somnului. Legătura dintre alimentele bogate în antioxidanţi şi somn abia începe să fie înţeleasă de către oamenii de ştiinţă. Studiile demonstrează că somnul insuficient este asociat cu o scădere a nivelurilor de antioxidanţi din organism şi, de asemenea, că recuperarea somnului ajută la restabilirea acestor niveluri.
Alte studii au demonstrat efectele negative pe care le are apneea de somn asupra funcţionării antioxidanţilor şi faptul că vitamina C este eficientă în tratarea problemelor cardiovasculare asociate cu această apnee de somn.
Pe lângă puterea fructului dată de antioxidanţi, kiwi este şi foarte bogat în serotonină. Acest hormon care funcţionează şi ca neurotransmiţător este implicat într-o gamă largă de procese fiziologice: are funcţii digestive şi cardiovasculare, ajută la îmbunătăţirea memoriei şi la reglarea apetitului şi dispoziţiei.
Deficienţa de serotonină este asociată de oamenii de ştiinţă cu depresia şi cu tulburările de dispoziţie. Legătura dintre serotonină şi depresie nu a fost foarte bine înţeleasă de cercetători, iar rolul exact al acestui hormon în depresie sau în alte tulburări ale dispoziţiei este destul de contestat.
Însă, serotonina este foarte importantă şi pentru somn. Nivelurile de serotonină din organism contribuie la somn, inclusiv la perioada de instalare a lui, dar şi la reducerea numărului de treziri de peste noapte. Cercetările sugerează că manipularea nivelurilor de serotonină din organism poate promova sau inhiba somnul.
Mai mult, serotonina pare să interacţioneze cu melatonina, un alt hormon esenţial pentru somn care ajută reglarea ciclului de 24 de ore al organismului, ciclul circadian, dar şi alte funcţii fiziologice. Cercetările au demonstrat că stimularea serotoninei ajută şi la creşterea nivelurilor de melatonină. Prezenţa serotoninei din kiwi contribuie la capacitatea lui de a îmbunătăţi somnul.
Ce alte alimente ne ajută să dormim mai bine?
Kiwi nu este singurul superfruct care ne ajută să dormim mai bine. Există un număr destul de ridicat de alimente care ajută somnul. Cele bogate în magneziu şi potasiu ajută la relaxare şi la circulaţia sângelui. Acestea sunt legumele de un verde închis (de exemplu, spanacul, salata, broccoli), bananele, nucile, seminţele, citricele, roşiile şi cerealele integrale.
Alimentele bogate în calciu ajută la creşterea nivelului de melatonină. Pe lângă lactate, bogate în calciu mai sunt şi soia, nucile, seminţele şi cerealele integrale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu