de Gheorghe OLTEANU
Fenomenul a început să fi vizibil cu destul de mult timp în urmă, dar nu prea a fost băgat în seamă. De abia după ce el s-a accentuat în urma ploilor de acum o lună el a început să le dea de gândit constructorilor.
Oricare vulcănean ştie
ce-a fost înainte pe terenul pe care a început să se construiască staţie de plecare a telegondolei. Era o vale mocirloasă care se întindea până sub prima pantă a drumului asfaltat. Mai era acolo Casa Ciobanului şi, puţin mai jos de ea se afla saivanul de oi. De la care, dacă mergeai în jos, ajungeai cu uşu-rinţă la Cabana Căprişoara. Acum acestea nu mai sunt decât în fotografiile pe care am avut grijă să le fac înainte ca ele să fie puse la pământ.
După ce capătul de sus al
văii a fost ales ca loc pe care să fie amplasată staţia de plecare a telegondolei a început astuparea lui cu pământ. Autobasculantele aduceau la greu materialul cu care, încet, încet, groapa se umplea, iar terenul a ajuns la cota necesară începerii efective a construcţiei. Nu zic că nu, s-or fi făcut sondaje, s-or fi luat probe de sol, dar, probabil, nu au fost luate-n calcul efectele pe care apa, îndeosebi pluvială, le va avea în timp. Fiindcă, să nu uit, toată partea aceea era, înainte să se fi început construcţia, îmbibată cu apă ca un burete. Fapt pentru care a fost necesar să se efectueze ample lucrări de captare a apelor şi de drenare a lor pe tuburi special pozate în subteran.
În partea de jos
a perimetrului umplut cu pământ a fost ridicat un zid de sprijin din beton, menit să zădărnicească eventuala fugă a terenului. După nici câteva luni, a putut fi constatat cât de firav este. O porţiune dinspre drum a cedat, iar pământul s-a dus în jos. Chiar şi acum, dacă o iei, în partea de jos, pe lângă zidul cu pricina, bagi de seamă că există porţiuni care nu se mai ţin bine. Lângă unele terenul s-a dus de tot, iar lângă celelalte, ţinând seama de crăpăturile mari existente în pământ, se poate întâmpla oricând ca pământul să plece la plimbare. Nu vorbesc aiurea. Pozele pe care le-am făcut acum o săptămână dovedesc că exact aşa stau lucrurile.
Dacă ceea ce
se află în partea din spate a zidului este mai ferit privirilor celor care ajung la telegondolă, stricăciunile existente sus, pe trotuarul care duce la staţia de îmbarcare, îţi atrag imediat atenţia. Sunt câteva locuri în care efectiv pământul s-a surpat cu borduri şi pavele cu tot. Plus că mai sunt şi altele care nu se simt nici ele mai bine. Băieţii de la telegondolă mi-au spus că fenomenul a apărut încă din vară, dar că s-a accentuat în urma ploilor de acum o lună şi ceva.
Fireşte,
a fost anunţată societatea care a efectuat construcţia instalaţiei de transport pe cablu şi, din ce am înţeles, chiar înainte cu vreo două zile să fi făcut investigaţia jurnalistică, a venit cineva de la firmă şi a promis că va trimite oameni, ca să repare stricăciunile. Nu e rău că se va face asta, dar, procedându-se doar aşa, e ca şi când ai masa un picior de lemn. Nu zic, pavajul şi bordurile se pot pune rapid la loc. Dar, în felul acesta, se acţionează doar pentru remedierea efectelor fenomenului, în timp ce cauza va persista şi de aici încolo. Nu sunt eu de specialitate, dar, aşa cum i-am mai auzit şi pe alţii, întâi şi întâi ar trebuie consolidat temeinic actualul zid de sprijin. Pentru că dacă acesta se duce, este clar că, peste câţiva ani, staţia de îmbarcare a telegondolei se va muta undeva mai sus de cimitir…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu