Radio Bunelu

Trenul Regal a ajuns şi la Vulcan. Pe când şi Regele?


Ieri, după ce, săturat de curioşii care i-au cercetat vagoanele în Gara Petroşani, Trenul Regal, ştiind că este aşteptat şi în celelalte localităţi ale ţinutului nostru, s-a avântat pe calea de fier care duce în vestul Văii Jiului. 
Pentru această incursiune,
înaintea bătrânei locomotive cu aburi a fost pusă o locomotivă Diesel a Regio Trans. Poate era mai bine să o fi pus pe post de împingător, şi-au dat cu păre­rea, la Vulcan, câţiva ceferişti pensionari, şi s-o fi lăsat pe asta cu aburi prima. Primarul Gheorghe Ile ştia de aproape o săptămână de vizita pe care i-o va face Trenul Regal. Iniţial, avea de gând să-i facă o primire în sunet de alămuri. A trebuit să renunţe în ultimul moment la muzică, fiindcă asta ar fi trebuit să umble şi să-i învoiască de la serviciu pe câţiva membri ai fanfarei. A dus, în schimb, la gară aproape toată Primăria Vulcan. Personalul de la primărie a ajuns la gară pe la zece şi ceva. Asta, pentru că, l-am auzit pe viceprimarul Cristian Merişanu, se ştia că trenul va fi în gara Vulcan la ora unsprezece.
 
Gara Vulcan, 
doar cu numele, fiindcă, acum, are umilul statut de Halta de Mişcare Vulcan, afiliată Staţiei Principale CFR Iscroni. Cred că marţi, 4 decembrie, a fost ziua în care bătrâna şi fosta gară a simţit puţin din forfota din zilele bune ale CFR-ului. Pe lângă oamenii primarului, pe peron au aşteptat răbdători, în frig, şi surprinzător de mulţi vulcăneni. Fiindcă trenul nu mai apărea, consilierul local Aurelian Enache, a cărui casă e la o aruncătură de băţ de calea ferată, s-a gândit că timpul va trece mai repede, iar frigul va fi mai uşor de suportat cu un pic de ţuică fiartă la bord. Aşa că, la comanda-i, pe masa aşezată în faţa biroului de mişcare au poposit un termos şi câteva cănuţe. Cu care, odată umplute cu fiertura de prune, domnul director “Cafeluţă-Ţuiculiţă” i-a îmbiat pe toţi cei de faţă.
 
Nu mai apare?
se întrebau oamenii scrutând cu privirea spre podul de la Preparaţie, cam de pe unde ar fi trebuit să fie văzut trenul. Deşi, teoretic, de pe panoul de comandă din biroul de mişcare garnitura feroviară regală ar fi trebuit localizată într-o secundă, operaţiunea aceasta a ajuns să fie imposibilă. Şi asta, din cauza furturilor de speriat înregistrate, în ultima perioadă, la sistemele de siguranţă a infrastructurii feroviare din Iscroni şi până-n Lupeni. În fine, pe la douăsprezece fără puţin, înspre preparaţie s-a văzut, cu ochiul liber, fumul negru care ieşea din coşul locomotivei cu aburi. Încet, încet, cu o iuţeală de nici 30 de kilometri pe oră, trenul se apropia de gară.
 
Oprirea Trenului Regal
în Gara Vulcan poate fi considerată un moment istoric. De care, în mod sigur, îşi va aminti şi un puştiulică de vreo trei ani, adus de bunica sa, care, până acum, nu a văzut niciodată un tren personal, darămite Trenul Regal. Trenul a staţionat pe linia a doua, iar la puţin timp dintr-unul din vagoane au coborât domnul Dionisie Ardelean, directorul CENAFER, şi doi tineri, o fată şi un băiat, îmbrăcaţi în costume de însoţitori de tren specifice secolului al XIX-lea şi începutului celui de-al douăzecilea.
 
Primarul Gheorghe Ile 
le-a urat bun venit dumnealor şi Trenului Regal care i-a adus până la Vulcan, după care edilul şef a fost rugat să se iscălească pe steagul tricolor care, se putea observa, avea pe el semnăturile tuturor primarilor localităţilor prin care fusese purtat. Fireşte, Gheorghe Ile nu a putut să nu cedeze acestei rugăminţi, a luat markerul şi, lângă semnătura pe care o pune zi de zi ca primarul, şi-a imortalizat, în scris, şi sentimentele de care a fost adânc pătruns la sosirea, în Vulcan, a Trenului Regal. Apoi, a discutat cu oficialii şi a urcat, ca să viziteze interiorul trenului. 
 
La Vulcan
garnitura feroviară regală a zăbovit aproape un ceas. Mai mult de cât s-ar fi aşteptat oricine. Asta, probabil, fiindcă, deşi e ditamai Trenul Regal, a fost nevoit să-i dea întâietate Regio Trans-ului, adică trenului personal Petroşani-Lupeni. Poate, cine ştie, lucrurile se vor petrece exact invers când bătrâna garnitură feroviară, construită pe vremea M.S Regele Ferdinand cel Loial, îl va avea, în vagonul oficial, pe însuşi Majestatea Sa Regele...

Niciun comentariu: