Radio Bunelu

FOTO Cabana construită în cel mai periculos loc din lume

FOTO Cabana construită în cel mai periculos loc din lume
Solvay Hut este aşezată, literalmente, la marginea prăpastiei, fiind una dintre atracţiile principale pentru iubitorii de munte care ajung în Elveţia.

Coliba este cocoţată pe creasta extrem de îngustă din nord-estul munţilor Matterhorn, din cantonul Valais. Este vorba de cel mai înalt vârf din regiune, la 4.000 de metri înălţime.    
Construită ca refugiu şi proprietate a autorităţii care păzeşte munţii elveţieni, turiştii aflaţi la ananghie găsesc mâncare şi adăpost în cabana extrem de periculos plasată. Practic, poate fi folosită doar în caz de urgenţe şi ca oprire pentru fotografii, fiind situată aproape de vârf.   

 În cabană există 10 paturi încă din 1915 de când a fost construită. Toată construcţia a durat cinci zile, materialele fiind aduse cu ajutorul animalelor până la cabana Hörnli, la 3.260 de metri. De acolo, au fost urcate cu o telecabină mică, construită temporar, până la 4.000 de metri.  A fost refăcută în 1966, iar 10 ani mai târziu i-a fost instalat un telefon de urgenţă.


  Solvay Hut a fost numită după Ernest Solvay, un montaniard, inventator şi om de afaceri din Belgia. De fapt, cabana a fost construită din donaţiile sale, ca un simbol al gratitudinii pentru numeroasele ore pe care le-a petrecut pe munte. Acesta a vorbit despre nevoia de astfel de locuri, după ce furtuni neprevăzute au dus la morţi tragice pe munte, care ar fi putut fi evitate.     

       

  





Citeste mai mult: adev.ro/n1m4yi

Niciun comentariu: