Ziua de 29 noiembrie 1980 rămâne drept una dintre cele mai negre şi triste zile din istoria mineritului Văii Jiului, ziua în care nu mai puțin de 53 de truditori ai cărbunelui şi-au pierdut viaţa în măruntaiele pământului.
La troiţa ridicată în curtea unităţii miniere, pentru cinstirea memoriei celor ucişi în acel cumplit accident de muncă, an de an, ortacii îi plâng pe cei care au fost seceraţi de ce două explozii consecutive.
Așa se va întâmpla și de această dată, la 37 de ani de la cumplita tragedie care a îndoliat întreaga Vale a Jiului. Sirena va suna, miercuri, din nou în memoria celor răpiți atât de brutal de lângă cei dragi, iar în memoria lor și a tuturor celor pieriți pe altarul cărbunelui se va oficia o slujbă religioasă, urmată de depuneri de coroane de flori.
Accidentul din data de 29 noiembrie 1980 este unul dintre cele mai grave din istoria mineritului Văii Jiului şi se împlinesc 37 de ani de când 53 de mineri şi salvatori nu mai sunt printre noi. Au rămas în urmă zeci de văduve îndoliate, în timp ce zeci de copii nu au mai avut cui să spună tată. Un accident pe care autorităţile de la acea vreme au încercat să-l muşamalizeze. După cum arată datele vremii, aceste autorități au ascuns numărul real al victimelor şi au declarat doar 49 de morţi, ca să nu fie nevoiţi să declare doliu naţional, după cum avea să se afle mult mai târziu.
După două explozii succesive, produse în pântecul pământului în acel negru noiembrie au murit 53 de ortaci şi salvatori minieri, iar alte câteva zeci de persoane au fost grav rănite. Prima deflagraţie s-a produs în seara de 29 septembrie 1980, prinzând în subteran zeci de mineri. La faţa locului au venit imediat reprezentanţii Combinatului Minier şi ai statului. Conform datelor de la vremea respectivă, salvatorii minieri au fost obligaţi să intre în subteran, unde se declarase stare de avarie, deşi pentru toată lumea era clar că orice explozie de metan are replici, uneori chiar mai puternice și extreme de periculoase.
Echipele au fost prinse de o nouă explozie, iar în total numărul morţilor a ajuns la 53 de persoane. Martorii tragediei sunt şi acum cutremuraţi de cele ce s-au întâmplat atunci. Oamenii s-au strâns imediat la gura minei. Realitatea depăşea orice închipuire, iar ţipetele de durere ale rudelor celor prinşi în explozii au urcat până la cer.
Cu 37 de ani în urmă, în 29 noiembrie 1980, fosta Întreprindere Minieră Livezeni şi întreaga Vale a Jiului, pierdea 53 dintre cei mai buni lucrători în cărbune – muncitori, militari în termen şi ingineri. Unele victime abia împliniseră 21 de ani. Erau militarii trimişi de regimul de la acea vreme la muncă în subteranele Văii Jiului. Greu a fost şi pentru cei care au scăpat, ca prin minune, cu viaţă şi au rămas traumatizaţi pe viaţă.
Cauzele exploziei au fost analizate, anchetate, rezultatele au fost date publicitatii, insa intensitatea trairilor celor care au pierdut pe cineva drag nu poate fi evaluată.
Deşi s-au scurs 37 de ani de la cumplitul accident,memoria celor dispăruţi rămâne vie în inimile tuturor, iar grozăvia evenimentului impresionează pe oricine.
În memoria celor care au pierdut lupta cu huila, în curtea Minei Livezeni a fost ridicată o troiţă unde, an de an, minerii îi plâng pe toţi cei care au pierit în măruntaiele pământului.
Carmen COSMAN – PREDA
