Radio Bunelu

Pericol imens în subteran. Mina le-ar putea fi mormânt!



E pericol la tot pasul în subteranele Văii Jiului și tragedia de joi după-amiază de la Mina Lupeni se poate repeta, din păcate, oricând și oriunde. Nu este un caz singular, iar pentru truditorii din adâncul pământului mina s-ar putea transforma în mormânt.
Sunt lipsuri mari în mineritul  Văii Jiului și, de neacceptat, acest lucru se răsfrânge și asupra securității  minerilor. Se lucrează  cu utilaje învechite, multe din cele necesare desfășurării activității în condiții optime nu există, iar minerii vorbesc chiar și de deficiențe în ceea ce privește asigurarea echipamentului de protecție.
Chestiuni despre care se vorbește după fiecare accident grav produs în subteranele Văii Jiului, însă factorii decidenți par să nu fi învățat nimic din trecutul negru al mineritului, din tragediile care au îndoliat Valea Jiului.
Se vorbește din nou și acum, însă truditorii din subteran, familiile lor, se tem că, așa cum s-a întâmplat și altă dată, și acum se va trage  cortina peste acest subiect imediat cum factorul emoțional va fi diminuat sau dat uitării.
Situația este chiar și mai grea la ora actuală, pentru că societatea energetică hunedoreană traversează probabil cea mai grea situație financiară din istorie. A intrat și a ieșit din insolvență, creditorii s-au năpustit în instanță asupra Complexului Eneretic Hunedoara pentru a-și cere banii restanți pentru marfa vândută, s-au dispus sechestre asigurătorii și executări silite, iar credibilitatea CEH în fața furnizorilor este la un nivel foarte scăzut. Un tablou sumbru din care pierd cei care lucrează direct în extracția cărbunelui, adică minerii.
Ministrul Energiei, Toma Petcu, a vorbit la Mina Lupeni despre riscurile din subteran și recunoaște  că minele au fost subfinanțate.
”De când sunt ministru, nu am intrat într-o mină, dar anterior da. Condiţiile de minerit nu sunt cele mai bune, dar din păcate mineritul în galerie presupune riscuri foarte mari, indiferent unde se produce. Chiar dacă în ultima perioadă, în ultimii ani, Complexul Energetic Hunedoara şi în special minele au fost subfinanţate, în acest an, datorită unei situaţii economice mai bune a companiei, a existat posibilitatea achiziţiei de echipamente. Dacă aceasta a fost făcută întocmai, dacă nu a fost făcută … de ce nu a fost făcută o să verificăm acest lucru, pot fi anumite probleme de legislaţie, de blocaj intern. Urmează ca aceste lucruri să se analizeze şi să se ia o decizie”, a spus Toma Petcu.
Dar de unde să iei și unde să pui, când găurile sunt atâț de multe și mari? Grav este că vorbim despre ce s-ar fi putut face în câteva luni când, în realitate, vorbim de ani de zile în care investițiile reale au fost ca și inexistente. Și despre această situație se știe și s-a știut la cel mai înalt nivel.
Semnale ignorate!
Au fost semnale, au fost sesizări, scrise sau verbale, dar degeaba.
”Facem acest lucru (n.r. semnalează lipsurile) de fiecare dată când ne întâlnim cu dânșii. Și la ultima întâlnire pe care am avut-o cu directorul general am discutat despre lipsa de material de la Mina Livezeni, despre utilajele învechite, despre faptul că nu se fac investiții. Lucrurile astea se întâmplă zilnic. Problemele acestea cu susținerea învechită sunt la toate exploatările”, a declarat Darius Câmpean, liderul Sindicatului Muntele. Acesta spune că, din păcate, oricând, oriunde putem vorbi despre o situație similar celei produse joi după-amiază la Mina Lupeni.
Problemele s-au acutizat în ultima perioadă, când CEH a intrat și a ieșit din insolvență fără să-și fi revenit însă din punct de vedere financiar.
”Am intrat și am ieșit din insolvență, nimeni nu ne mai dă nimic din cauza faptului că acele materiale pe care le-am achiziționat  nu s-au plătit. Sunt probleme și din partea noastră, din păcate”, mai spune liderul minerilor din Valea Jiului.
De unde ar putea veni totuși sprijin, până când nu vor mai muri și alți oameni nevinovați? Măcar pentru cele două unități extractive care rămân în funcțiune, respectiv Livezeni și Vulcan.
”Sprijinul ar putea să vină doar prin forma de ajutor de tip SIEG, pentru cele două exploatări, formă de ajutor la care se lucrează. Fără o formă de ajutor, aceste exploatări vor avea greutăți foarte mari. Asta am spus-o în mod repetat”, a subliniat Darius Câmpean.
În lipsa acestui sprijin, din păcate minele s-ar putea transforma în morminte pentru ...............

Niciun comentariu: