Radio Bunelu

Coarnele Halloween-ului.


Halloween-ul, ştiu cam toţi sătenii acuş, e sărbătoarea aia irlandeză, în care unul Jack, umblă cu dovleacul bâjbâind prin întuneric. Se zice că Jack Zgârcitul, după ce a păcălit de două ori pe Scaraoţki, pe dracu’ ăl mare, n-a mai încăput nici în iad, nici în Rai. Şi Satana i-a dat un dovleac luminat în mână să umble haihui prin întuneric! Ciudată poveste. Cu final neînţeles. Pentru mine, pentru dumneavoastră.
Paradoxul e că sărbătoarea dovleacului cu cap de mort a umplut România. De la profesori şi actori, până pe uliţele satelor din creierii munţilor, elevii au învăţat să colinde cu dovleacul aprins. Adică în numele Satanei. Colindă ca de Crăciun, dar nu cu traiste de covrigi, şi nici cu Vestea Bună că s-a născut Mesia, ci îmbrăcaţi în haine de drac! Mascaţi, cu sânge fals pe obraji lucioşi, cu coarne ca ăia răi (dar şi cu cruciuliţe la gât), cu cearşafuri albe peste trup – ca stafiile, imitând bufniţe, vârcolaci, huhurezi sau vampiri, tinerii se dau malefici. Şi devin. Se cred Merlin, sau nu ştiu ce mama Omida. “Noi suntem vrăjitoare bune, domnule profesor”, a strigat o “diavoliţă” de liceu unui prieten bun de-al meu, profesor de Religie. Nu ştiam că se poate şi vrăjitori buni. Adică şi draci cumsecade.
Intrând în librărie să-mi cumpăr o carte, am rămas uimit să constat că pe un raft, pe lângă prostioarele vrăjitorului Harry Potter, erau şi manuale de magie, cartea neagră a vrăjitoriei, textele lui satana, şi alte chestiuni tenebre. Cărţoaie groase, de sute de mii, sau milioane de lei vechi. Atenţie, pentru copii!!! Duminică seara, la Târgovişte, am văzut într-o cofetărie tot felul de măşti, de coarne, de ochelari, de turbane şi nu mai ştiu ce aiureli. Am întrebat ironic dacă-s pentru mâncat tiramisu. Ah, pentru haloween-ul copiilor.
Azi, la liceu, colegul meu de Religie, n-a putut să estompeze distracţia dovleciştilor, deoarece o profesoară i-a sugerat să fie blând, “să nu distrugă de tot haloween-ul”. Mi-a spus că parcă publicul i-a disipat entuziasmul şi că a simţit o apăsare diabolică în timp ce vorbea. Împinşi spre un divertisment macabru – chiar de către profesori sau părinţi (?!), tinerii noştri se joacă cu magia. Cu drăcia. Se cred vrăjitori şi se comportă ca ei. Dansează ca zombi (oameni fără suflet) şi spun Abracadabra la dovlecii cu limbi ascuţite de foc şi ochi de piraţi. Pentru ei, horror e ceva delicios. Iar viaţa, succesul, cred că e ceva de hocus pocus… Faci o vrajă, baţi din baghetă şi vei fi primul în toate!
Am spus unor profesori (şi tuturor liceenilor), că atunci când permiţi ca tinerii să se-mbrace în pisica neagră, în Dracula, în Scaraoţki sau vrăjitoarea din Albă ca Zăpada, nu mai poţi avea pretenţii să fie cuminţi la ore. Să fie corecţi, să fie morali. Iar pe stradă, să nu fure, să nu jefuiască, să nu violeze. Să nu ucidă cu sânge rece. Fiind o zi mici fantome, mici vampiri ori little dracula, pruncii îşi vor lua apoi rolurile în serios (unii şi le-au luat deja!)
O colegă de-a mea, profesoară de Istorie, mi-a spus în seara asta la telefon, că în blocul dânsei umblă copiii cu Haloween-ul. Trosnesc, ţipă, scot sunete diabolice, fac ca stafiile, ca huhurezii. Amuzament cu dulceaţă de scârbă. Ceea ce mi-e teamă fraţilor, este ca nu cumva copiii din România să devină ca cei din America, unde în urma unei întrebări pe stradă “ce le-ar place cel mai mult să facă de Haloween?”, 85 % dintre ei au răspuns “să omorâm un om”! Mă tem, că dacă azi copiii colindă cu Haloween-ul prin blocuri, mâine la ştirile de la ora 5, să nu se audă că-n urma promenadei drăceşti, au murit părinţi sugrumaţi în balcoane. Aşa, de… divertisment. După colindul de Crăciun ajungi la ieslea lui Iisus Hristos, după bântuiala de Halloween ai şansa să ajungi în coarnele lu’ satan. Fugi de dovleac! Dinţii săi fac răni ce nu se mai vindecă!

Tampenia Halloween, in Romania!


Vine Halloweenul. Iar.
Într-un interviu notabil de acum doi ani, tot cu ocazia Halloweenului, biofizicianul Virgiliu Gheorghe făcea o afirmație pertinentă și tranșantă: “atunci când se introduce sau se promovează o sărbătoare – eveniment central în viața unui popor, este esențial de investigat care este schimbarea pe care aceasta o va aduce în mentalități. Perfect corect.
Daaar… Schimbarea de mentalități – mai ales că implică sânge, scheleți și lilieci – este doar partea vizibilă a fenomenului. Ce mă interesează și mai mult pe mine este partea mai puțin văzută, the dark side of the moon, ca să mă exprim halloween-istic. Anume: este cel puțin la fel de esențial să înțelegem nu numai schimbarea pe care sărbătoarea o aduce în mentalități, ci, mai ales invers: mentalitatea care face ca această sărbătoare să fie posibilă.  Pentru ca un astfel de spectacol simbolic să prindă rădăcini într-o anumită cultură, trebuie ca ceva din acea cultură să îl fi acceptat deja. Precum în cazul unui transplant, trebuie să existe deja o compatibilitate între donator și primitor. Precum în cazul unui plante, care nu poate crește fără anumite condiții, trebuie să existe ceva în noi care creează condiții propice Halloween-ului în toate celelalte 364 de zile ale anului care nu sunt 31 octombrie. Dacă Halloween-ul prinde teren și la noi, înseamnă că eram, într-un fel sau altul, pregătiți să-l acceptăm. Dar cum?
Ce anume aveam deja în comun, la nivel simbolic, cu Halloween-ul? Care este“breșa” prin care o asemenea sărbătoare a ajuns într-o țară ca România?De ce, odată cu “căderea comunismului”, am importat Halloween-ul și nu, să zicem, Ziua Recunoștinței, Ziua Tatălui sau Ziua Cârtiței – că doar avem și noi destulă recunoștință, destui tați și destule cârtițe?
(O paranteză – nu vorbesc aici de semnificațiile inițiale ale Halloween-ului – nici despre originile păgâne, nici despre vechea pomenire a morților din creștinismul apusean, pentru că sunt complet irelevante în acest caz. Cei care sărbătoresc Halloween-ul (adulți și copii deopotrivă, deși e din ce în ce mai greu să facem diferența) pur și simplu nu au nici cea mai vagă idee despre acestea.
De asemenea, mă feresc de ispita de a arunca totul pe seama “globalizării care ne-a pervertit nouă credința strămoșească, neamul, râul & ramul”, din simplul motiv că nu poate fi pervertit decât ceea ce este deja pervertibil).
Ca să înțelegem cum de are succes Halloweenul la noi, într-o țară în care dovlecii în primul rând se fac plăcinte sau se dau porcilor, trebuie să ne uităm un pic în urmă. Cam până pe la jumătatea anilor ‘90 (cu marea schimbare de paradigmă adusă de PRO TV, începând cu anul 1995), matricea noastră dominantă a fost aceea a satului. Or, în lumea satului, pe lângă găini, pruni și vaci de lapte, există un “personaj” care este mereu la vedere: moartea. La sat, moartea este o prezență vizibilă, reală și permanentă. Plantele din grădină cresc, rodesc și mor în fiecare an. Copacii cresc, rodesc și mor în cursul deceniilor. Iarba crește și moare sub coasă de câteva ori pe sezon. Animalele din curte cresc, se înmulțesc și în cele din urmă mor și ele, sub cuțit sau de “moarte bună”. Trei luni pe an, la sat totul e “mort”. Tot la sat, nu e ceva neobișnuit pentru ca un copil să vadă insecte, păsări sau mici animale sălbatice moarte – arici, șoareci, chiar și cârtițe, că tot le-am pomenit mai sus. Iar dacă adăugăm la asta imaginea (idilică, e drept, dar semnificativă) a basmului citit la gura sobei, în care Făt Frumos ori Scufița Roșie mor înainte de a învia, tabloul pare a fi complet.
Practic, orice om care trăiește în acest mediu*, trăiește într-o permanentă și discretă familiaritate cu moartea, într-un subtil și neîncetat antrenament pentru “marea trecere”. Indiferent dacă ne place sau nu la țară, satul este un mediu în care, prin natura sa, viața și moartea se împletesc firesc, fără spasme. Moartea, astfel, nu mai pare ceva atât de crâncen; pur și simplu nu o mai poți vedea ca pe o agresiune violentă asupra vieții, de care trebuie să fugi disperat. Am putea chiar formula o lege bizară, nedescoperită încă de cercetătorii britanici: anume că angoasa morții este în general invers proporțională cu cantitatea de verde pe care o avem înaintea ochilor. Dacă ești înconjurat de o natură care știe să moară “fără durere, neînfruntat, în pace”, ai toate șansele ca, măcar un pic, să înveți și tu să mori înainte de a muri.
Însă, odată cu „căderea comunismului”, satul – ca model, nu ca destinație de weekend – a început să ne displacă din ce în ce mai mult. Din ce în ce mai rafinați, mai pretențioși și “profi”, ne-am lăsat (se)duși de valul apetisant al bunăstării occidentale. Coca-Cola, McDonalds și “mașini străine cu aer condiționat”. Haine de firmă. Nike, Puma și Adidas. Plastic, mult plastic. Televiziune prin cablu, prin satelit și, acum wow, prin fibră optică. Plasme și smart-TV-uri. Concedii în Vest, sau dacă nu, măcar all-inclusive în Turcia. Sex peste tot – în ziare, la TV, pe net, pe stradă. Credite care îți permit să trăieștiacum (evident, plătind triplu). Termopane. Supermarketuri, apoi hypermarketuri, apoi mall-uri și mega-mall-uri. Idealul – atins de unii – de a-ți bea cafeaua de la Starbucks în vreme ce stai în trafic, conducând mașina de firmă, îmbrăcat într-un costum de firmă, vorbind la un telefon de firmă cu aceeași mână pe care ai un ceas de firmă.
Toate acestea de mai sus se traduc printr-o viață “plină de provocări”, cum ar spune vreo vedetă recentă, aranjându-și sânii căptușiți cu silicon. O viață intensă, sofisticată, trăită cu febrilitate. Latră viața în noi / Noi facem dragoste-n mașini”, cântă îndreptățit Robin & The Backstabbers. O viață care vrea să experimenteze TOT. Tot, mai puțin moartea. Pentru că, aruncându-ne în avalanșa de “produse și servicii” de mai sus, le-am adoptat și ideologia. Iar ideologia lor subtilă este aceea a unei vieți “ca-n filme”, adică a unei “tinereți fără bătrânețe”, din care moartea este, evident, exclusă.
Pentru a trăi viața pe fast-forward trebuie ca mai întâi, moartea să fie pusă pe pause. Și cum de moarte nu ne putem debarasa, nu îi putem da nici cancel, nici exit și nici o altă combinație de comenzi, nu ne rămâne de făcut decât un singur lucru: să o diluăm, să o facem să fie mai user-friendly și mai fun.
Iată de ce în cultura urbană, principala sursă de imagini ale morții sunt filmele. Preferabil cele de acțiune, în care se moare atât de mult, încât moartea în sine pare complet lipsită de importanță. Pe lângă faptul că e distractivă, moartea din filmele mainstream (și, mai nou din unele desene animate) are loc rapid, nu ai timp de meditație, și nici de empatie. În astfel de filme – majoritare ca audiență și bugete – moartea nu este altceva decât a-nihil-are. La fel este moartea prezentată la jurnalele TV – unde genul de moarte preferat este moartea la fel de rapidă și de spectaculoasă a victimelor accidentelor de mașină.**
Cel mai interesant de remarcat este faptul că în cultura urbană, nu luăm contact cu moartea decât prin filtrul protector al ecranului. Iar moartea diluată cu ajutorul ficțiunii imaginii devine ea însăși o ficțiune. Astfel, pare că moartea se întâmplă doar altuia și că oricum nu e nici o tragedie, doar poți schimba oricând canalul. Cât despre lumea reală a orașelor noastre, moartea abia se întrezărește, doar de către cei atenți și sensibili, pe câte un panou care te îndeamnă să donezi prin SMS unui bolnav, în deprimantele firme de pompe funebre, în imaginea respingătoare a animalului călcat de mașină pe autostradă. Și, în caz că nu asculți la maxim Radio Zu în mașină, în sirenele ambulanțelor.
În rest, în oraș, nimic nu pare că ar putea muri vreodată. Totul pare să fie prins într-o eternitate de beton, asfalt, sticlă și plastic, în care vibrează o viață artificială și neîntreruptă.
La sat, viața moare pentru a hrăni, adică pentru a întreține viața. La sat, totul – de la nucă la căprioară – povestește cumva despre moarte și, prin aceasta, totul povestește cumva despre renaștere. Cum la oraș nu moare nimic, ideea de renaștere pare neplauzibilă. O înviere reală nu poate veni decât după o viață și o moarte reale. Alterând perspectiva asupra morții, cultura care face ca Halloweenul să fie posibil alterează și perspectiva asupra vieții și, odată cu ea, și pe cea asupra învierii. Dacă pentru noi moartea nu se poate distinge de ficțiune, atunci nici învierea nu va rămâne altceva decât un subiect de film horror sau de roman prost.
Această moarte second-hand propusă de Halloween vine tocmai pe locul lăsat gol de moartea reală, pe care ne e greu să o identificăm și cu mult mai greu să o acceptăm. 
Moartea Halloween e doar un anumit tip de moarte fictivă, dintre multele tipuri de morți fictive pe care le prizăm în mediul urban. Moartea Halloween e exact ca moartea Hollywood, a cărei specie e: e moartea altuia, a unui personaj din ecran.Moartea Halloween este o moarte care nu te vizează pe tine însuți, pentru că tu ești altcineva sau altceva: un zombi, un schelet, o fantomă, o vrăjitoare – evident, sexy și rea, conform standardelor vremii.
Mesajul morții Halloween este un fel de “cu moartea pe moarte călcând” întors pe dos, trivializat și dat cu mult sclipici. O moarte surogat, fără posibilitatea renașterii. Dead end.
Închei reafirmând un lucru pe care e greu să îl admitem: Halloweenul nu este o cauză, ci o consecință. De aceea, indiferent de cât de bine intenționate sunt eforturile anti-Halloween, ele sunt sortite eșecului pentru că nu vizează decât partea vizibilă a aisbergului. Halloween-ul a venit peste noi și peste copiii noștri, dar nu s-a impus nici cu forța, nici prin ordonanță de urgență. Halloween-ul e doar o zi, dar noi, în cultura în care trăim, îl pregătim, la foc mic, tot restul anului. Noi singuri suntem cei care îi asigurăm, day by day, un teren fertil pentru a rodi în fiecare an, pe 31 octombrie.Trick or treat?
*a trăi în acest mediu nu înseamnă numai a locui la propriu în el, ci mai ales a ți-l asuma perceptiv. Pentru că poți trăi la sat având percepția culturală a omului de la oraș. E, de altfel, ceea ce a avut loc în satele românești din momentul glorios în care a apărut televiziunea prin cablu.
E cu mult mai greu, dar nu imposibil, să trăiești la oraș păstrând percepția culturală a omului de la sat. E ceea ce se întâmplă când cei din urban (câți oare?) rup în mod voit conexiunea cu TV-ul și netul și se re-creează în parc sau în pădure fără a simți nevoia imperioasă de a-și face un selfie. Cazurile acestea, însă, sunt singulare și, în general, aceștia sfârșesc prin a ridica o căsuță la țară și a se muta acolo. Ulterior, unii dintre ei apar la știri, prezentați ca niște rebeli exotici, care, incredibil-doamnelor-și-domnilor, au făcut ceva la limita imposibilului: au abandonat confortul orașului.

** O excepție notabilă face cazul motopolițistului Bogdan Gigină care, deși a murit spectaculos acum câteva zile, nu a beneficiat de atenția televiziunilor nici până la ora la care scriu. De unde nu puteam să deduce decât că, pentru televiziunile din România, sărbătoarea de Halloween nu este nici pe departe la fel de înfricoșătoare precum privirea de zombi ocult a vice-prim-ministrului Gabriel Oprea.

Nu îi lăsați să se ducă acolo



Ioana, e o fetiță scumpă din clasa I. Tatăl ei e preot și mama profesoară. A plâns ceva ore s-o lase părinții la "Carnaval" de Halloween. Așa le-a cerut "doamna". Trebuie s-o asculte! (Când a venit de la "distracție" mi-a povestit cam tristă:  "Eu am fost prințesa Toamna. Toți s-au uitat ciudat la mine. Băă, ce costum e ăsta?"). Un frate spunea că învățătoarea i-a obligat fetița să meargă la Halloween. Pentru că n-a lăsat-o, copilul a plâns toată ziua. Altul mi-a spus că pruncii din biserică au purtat măști! Pe Sefora, fata mea cea mică, profa a amenințat-o în caz că refuză să stea la tărăraie. După ce i-a văzut lacrimile împotrivirii, s-a-ndurat s-o lase acasă...

Anul ăsta de Halloween (2013) la liceu am văzut declanșat iadul. Vrăjitoare pe mături, moartea cu coasa, vampirițe, cucuvele, pirați, diavoli, scheleți vii, pisici negre, sunt numai câteva din deliciile horror ale dovleciștilor teribiliști care s-au jucat de-a Satana. Că tinerii din lume aleargă la potopul de desfrâu nu ne mai miră. Dar de facem cu pocăiții? Că participă și ei, fără nici o remușcare...

"Nu ne ducem și noi, dom' profesor?", m-a întrebat "un frate" elev, care aștepta cu un grup de pocăiți lângă amfiteatru, curioși să vadă promenada drăcească. "Nu! Psalmul 1 zice: nu se duce, nu se oprește, nu se așează". Dar, după ce am plecat, în hol au rămas doar... cuvintele din psalm!

Am văzut de atâtea ori cum tinerii noștrii sunt atrași spre malefic. Spre teribilism macabru. Ei merg pe șuștache nu numai la halloween, dar și la balul bobocilor. Pipăie fete pe holuri, trag câte-un Kent prin veceuri, sau pumni ori capete-n gură. Cam des și... înjurături. În excursii, în tabere, îl uită pe Dumnezeu... acasă. Trântesc ușa în nas părinților dacă nu-s lăsați la banchete. Acolo, unii chiar... dansează! unde or fi învățat? De Valentine's day fac declarații de iubite temporară, de Crăciun se îmbracă în Moș... Și ei poartă blugii tăiați de noi, brățări pocăite, tatuaje cu pixul ori țoale de hipsteri. Mulți nu în biserici sunt reali, ci pe facebook... Și ei au gagic/ă fără scopul căsătoriei. Nu știu de ce dar am început să ne facem că nu-i vedem. închidem ochii. Dar Ochiul din Ceruri?

"Să nu care cumva să duci pe fiul meu acolo", i-a poruncit Avraam lui Eleazar când i-a cerut să-i aducă o soție lui Isaac. "Să nu îl lași pe copil să se ducă acolo", e porunca Domnului pentru noi părinții, azi. Nu-i lăsați să vă speculeze, să vă excrocheze sentimental! Chiar dacă se tăvălesc pe jos, nu scăpați controlul din mână. Sunteți obligați să-i duceți în cer nu să-i transformați în combustibil pentru iad!

Nu lăsați școala, societatea, internetul ori televizorul să-i educe! Nu stați nepăsători la tsunami-ul lumii. Puneți-le limite, restricții, sens interzis. Rugați-vă cu ei. Biblicizați-i. Altminteri, tinerii ne vor ajunge prin discoteci, vor lipsi din biserici sau vor butona mai departe telefoanele în balconul adunării, vor ține ochii deschiși la rugăciune, nu vor stărui să se sfințească, să aibă Duhul Sfânt. Nu că nu vor vorbi nimănui de Hristos (nu pot prezenta pe Cineva care nu-L cunosc), dar se vor căsătorii cu filistenii, vor devenii una cu ei... Nu vor mai alege să fie misionari dar vor colinda cu halloween-ul! Iar când veți merge la școală profesorii lor vă vor speria cu... catalogul! Dar dacă va veni între timp judecata?

http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2013/11/nu-ii-lasati-sa-se-duca-acolo.html

Fondatorul bisericii sataniste, Anton Lavey, se bucura enorm ca parintii ii lasa copii sa serbeze pe diavol, cel putin odata pe an


Fondatorul bisericii sataniste si cel care a scris biblia satanica, Anton Lavey, a declarat ca se bucura enorm ca parintii ii lasa copii sa serbeze pe diavol, cel putin odata pe an.
Mulţi dintre români au preluat, de câţiva ani, dintr-un mimetism modernist, care nu are nimic de a face cu discernământul, Halloween-ul, macabra sărbătoare occidentală, care sub masca unor distracţii (tembele) este o veritabilă invocare a demonilor şi făpturilor infernale. Putem vedea cu această ocazie o defilare spectrală, de oameni deghizaţi în schelete, arătări hidoase, vrăjitoare, fantome, mumii, vampiri, vârcolaci, monştri, criminali sângeroşi care împânzesc străzile şi se sperie unii pe alţii cu tot felul de farse şi glume macabre şi nesărate. În vitrinele magazinelor, în parcuri, în companii, în localuri, în şcoli şi universităţi, pe uşile caselor, peste tot apar vrăjitoare călare pe mătură, dovleci-felinar, coarne şi alte simboluri mai mult sau mai puţin demonice. Camaşa arată Halloween-ul, o „sărbătoare“ pe care sataniştii declaraţi o consideră printre cele mai importante.
Din păcate, milioane de oameni care se declară „creştini“ şi chiar împotriva satanismului, au ajuns să creadă cu naivitate că nu este nimic rău în aceste „distracţii nevinovate“. Realitatea este însă cu totul alta. Halloween este o invocare a maleficului.
Biserica, slăbită enorm în ultimele decenii, a obosit să se mai lupte cu Halloween-ul, acceptând în mod aberant evenimentul ca pe o sărbătoare distractivă, adresată chipurile, culmea prostiei, în special copiilor, tocmai cei mai lipsiţi de apărare şi de discernământ… Cea mai bună dovadă că este vorba de un eveniment ocult, abject şi inspirat de forţele întunericului este acela că însuşi „părintele“ modern al „bisericii lui Satan“, tenebrosul şi terifiantul Anton Szandor LaVey, obişnuia să spună că Halloween este una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic, alături de „Noaptea Walpurgică“ sau Sabatul vrăjitoarelor, de pe 1 mai.
Originile ritualului
„Sărbătoarea“ de Halloween îşi are originile în vremuri îndepărtate. Atunci, două anotimpuri erau văzute ca importante, vara şi iarna. Anul Nou începea cu prima zi de iarnă, la o dată care, după calendarul modern, cade la 1 noiembrie. Mai important era însă ajunul noului an, când avea loc festivalul sfâşitului verii. În secolul 19, se pare, a fost fabricată o zeitate numită Samhain, care personifică sfârşitul verii, fiind văzută ca „stăpân al întunericului“. Puterea acesteia creşte pe măsură ce ziua se scurtează şi noaptea e mai lungă, fiindca ea nu poate umbla pe Pământ decât după lăsarea întunericului. În popor se credea că în ajunul anului nou, pe 31 octombrie, graniţa ce desparte lumea morţilor de cea a viilor devine extrem de permeabilă. Din aceasta cauză, momentul era foarte prielnic pentru ca spiritele celor morţi în cursul anului să revină în lumea pământească, bântuind în căutarea unor trupuri pe care să pună stăpânire pentru a scăpa din tărâmul morţilor. Pragul dintre cele două lumi, care nu se află, practic, în nici una dintre ele, este păzit de creaturi fioroase ale tenebrelor, reprezentate ca demoni ori ca vrăjitoare, ceea ce explică popularitatea unor costume şi deghizaţii morbide şi macabre de asemenea natură. Dacă nu reuşeau să captureze un om, spiritele întunericului se mulţumeau adesea şi cu un animal, în special o pisică neagră, aceasta din urmă fiind şi astăzi un simbol al Halloweenului.
 Veghea de Halloween. Ameninţarea spiritelor rele
Exista în vechime, în preajma zilei de Halloween, obiceiul de a strânge lemne pentru aprinderea unor ruguri sacre, de obicei pe vârfurile dealurilor, pentru comemorarea sufletelor celor morţi.
În acea seară, oamenii se adunau cu mic, cu mare în jurul rugurilor sfinte pentru a veghea şi pentru a invoca zeii luminii să călăuzească sufletele morţilor din familie în tărâmul de dincolo.
După terminarea ceremoniei, oamenii luau cărbuni din focul sacru pentru a-şi lumina drumul spre casă, dar şi pentru a aprinde un nou foc în vatră. Acest tăciune era, de regulă, cărat într-un nap scobit pe dinăuntru, înlocuit mult mai târziu de dovleac. Pentru a se proteja de influenţele spiritelor rătăcitoare, cei vechi se îmbrăcau în costume înfricoşătoare şi ciopleau mutre cu rânjete hidoase pe napul-felinarul în care purtau tăciunele. Ei se deplasau în procesiuni foarte gălăgioase, rupând şi trântind de pământ tot ce întâlneau în cale, tot ca metodă de a pune pe fugă spiritele.
Tradiţia rugului sfânt s-a păstrat Irlanda, Scoţia şi Tara Galilor. Lemnul pentru focul din noaptea de Halloween se adună din timp şi în unele regiuni există obiceiul de a arde şi un anume tip de muşchi de pădure. Spre deosebire de ce se petrece în America, în Europa spiritele morţilor continuă să reprezinte o parte însemnată a tradiţiei de Halloween. Dacă pe vremuri, oamenii vegheau toată noaptea cu o torţă aprinsă pe prispa casei, acum ei se mulţumesc să aprinda lumânări pentru sufletele celor decedaţi. În această noapte, oamenii poartă felurite talismane pentru a se proteja de duhurile rele. Tot pentru alungarea duhurilor întunericului se trag clopotele şi se bate în lemn (deloc întâmplător, în tradiţia noastră populară s-a păstrat această vorbă). În acelaşi scop, înainte de apusul soarelui, se obişnuieşte să se înconjoare casa de trei ori, mergând cu spatele. În aceste zone se spune că o persoana născută de Halloween poate vorbi cu duhurile.
 Creştinism versus „păgânism“
În urmă cu mai bine de 1200 de ani, în încercarea de a eradica sărbătorile „păgâne“ şi a-i creştina pe bretoni, irlandezi şi englezi, papa Grigore al IV-lea a decretat în anul 835 ziua de 1 noiembrie ca sărbătoare religioasă, închinată martirilor credinţei – Ziua tuturor sfinţilor. În 1006, Papa Ioan al XVIII-lea a decretat Ziua de 2 noiembrie Ziua morţilor. Tradiţia păgînă, însă, era atît de înrădăcinată în conştiinţa oamenilor, încît a fost nevoie de un compromis: o sărbătoare creştină, grefată pe vechiul cult al strămoşilor. În Marea Britanie, sărbătoarea s-a numit All Saints Day sau All Hallows Day, iar seara dinaintea ei, ajunul, All Hallows’ Evening. În timp, prin prescurtare, a devenit Hallows’E’en şi de aici Halloween.
 Obiceiul de a oferi bucate celor care bat la uşă este o reminiscenţă a ritualurilor ancestrale, legat de pomana pentru sufletele morţilor, adoptată şi de creştinism. Astfel, este atestat din secolul al IX-lea obiceiul ca, în această perioadă a anului, sărmanii şi cerşetorii să bată la uşile creştinilor pentru a cere pomană, care consta în special dintr-un fel de „prăjiturele pentru suflet“, bucăţi de pâine cu afine. Cu cât mai multe prăjiturele primea cerşetorul, cu atât mai multe rugăciuni se angaja să rostească pentru sufletele rudelor decedate ale stăpânului casei. Chiar rostite de un intermediar, rugăciunile aveau menirea de a ajuta sufletele sa găsească mai repede drumul spre rai. A refuza să dai de pomană pentru morţi era considerat un adevărat sacrilegiu, iar cel care îl comitea se expunea „răzbunării“ cerşetorului nemulţumit. Expresia „trick or treat“ derivă din această tradiţie, căci cel care îndrăznea să încalce tradiţia, cel care cu alte cuvinte nu oferea pomană (treat) trebuia pedepsit, jucându-i-se un renghi (trick). Una dintre cele mai vechi pedepse utilizate de colindători era aceea de a bate la uşă şi de a se ascunde apoi, astfel încât gazda să se sperie când vede că nu este nimeni la uşă. Astăzi, reacţia firească în faţa unui asemenea gest este una de enervare, ştiut fiind că aceasta e o biată glumă proastă, însă în Evul Mediu semnificaţia era sinistră, anume că însăşi moartea a bătut la uşă, căci ea este singura invizibilă…
 Ziua morţilor în spaţiul carpatic
În fiecare an, pe 1 noiembrie sau în cea mai apropiată duminică de această dată, creştinii din România îşi celebrează morţii, dând copiilor dulciuri şi aducând ofrande şi pomană celor „duşi pe ceea lume“.
Emblema sărbătorii, bostanul cioplit, luminat cu ajutorul unei lumînări, este un obicei caracteristic mai degrabă Ardealului, unde toamna tîrziu se pun astfel de „felinare“ pe stîlpii porţii. „Distracţia“ tâmpă, specifică sărbătorii Halloween, atît de populară la americani, le era până de curând necunoscută românilor, preocuparea fiind exclusiv pentru omagiul şi pomenirea celor trecuţi în lumea umbrelor.
Bătrînii satului şi copiii lor de la oraş se adună la cimitir, pun pe morminte ştergare ţesute sau prosoape, colaci copţi pe vatra cuptorului propriu sau la vreo patiserie cu firmă luminoasă, lumînări şi mere. Copiii primesc bomboane, mere şi biscuiţi, fără să fie costumaţi în făpturi înspăimântătoare şi groteşti şi fără să strige „Trick or Treat!“, însă unii dintre ei – ministranţii – chiar îşi merită din plin dulciurile câştigate, căci merg din casă în casă timp de cîteva ore, apoi cântă şi se roagă, alături de preot, la fiecare mormânt în parte.
Când se închină paharul, se spune „Dumnezeu să-i ierte!“, nu „Sănătate!“, nici „Noroc!“. Bătrânii de la ţară spun „Să trăiţi cu toţii, să-i pomeniţi pe cei plecaţi dintre noi, şi poate o să mă pomeniţi şi pe mine, dacă nă-ţi uita!“…
Halloween în America
De fapt, sărbătoarea de Halloween a ajuns în America abia în jurul anului 1840, adusă de valul masiv de imigranţi irlandezi goniţi de acasă de marea foamete din epocă. Aceştia au adus cu ei şi „legenda“ cam cretinuţă a felinarului-dovleac. Povestea spune că un anume Jack, individ cunoscut drept beţiv şi pus pe trăznăi, a avut într-o zi proasta inspiraţie de a-i juca un renghi Satanei. Jack l-a convins pe diavol să se urce într-un copac, apoi a scrijelit pe trunchiul acestuia o cruce, simbol ce-l împiedica pe drac să coboare. Satana a fost lăsat să se dea jos numai dupa ce i-a promis omului că îl va lăsa în pace toata viaţa lui. După ce a murit, Jack nu a fost primit în Rai din pricina numeroaselor sale păcate, văzându-se obligat să meargă în Iad, dar nici aici nu a fost admis, diavolul fiind încă supărat de renghiul cu copacul. Pentru a nu-l lăsa totuşi să orbecăiasca veşnic prin beznă, dracul i-a dat lui Jack un tăciune aprins care să-i lumineze calea, iar omul a pus tăciunele într-un nap scobit. Ajunşi in America, imigranţii au descoperit că dovleacul este un suport mult mai încăpător, folosindu-l de atunci în locul napului. Chiar şi în zilele noastre, dovleacul scobit ca să arate ca o faţă care rânjeşte ameninţător este numit „Jack-o-lantern“, „felinarul lui Jack“.
Ce a devenit Halloween astăzi se vede cel mai bine în SUA, unde se câştigă foarte mulţi bani de pe urma prostiei oamenilor. Dintr-un prilej de comemorare a morţilor familiei, sărbătoarea a degenerat complet, ajungând o sinistră mascaradă, penibilă şi cretină, prilej de batjocură, oamenii întrecându-se în răzbunări oribile şi „glume“ macabre. Industria cinematografică, televiziunile, barurile, restaurantele, discotecile, parcurile de distracţii, industria dulciurilor, producţia de costume şi de decoraţiuni, toate aduc câştiguri enorme, iar oamenii trebuie să plătească dacă vor să se „distreze“. În SUA se obţin profturi comparabile cu cele de Crăciun, altă sărbătoare batjocorită şi transformată într-o stresantă goană după brad, globuri şi cadouri.
 Dracul şi dovleacul marca USA poposesc şi în România
Integrarea în UE şi occidentalizarea societăţii face ca în România autorităţile să se simtă obligate (la presiuni deloc dezinteresate) la o adevărată maimuţăreală a sinistrei sărbători americane, care este promovată pe toate canalele şi cu toate puterile.
Astfel, Teatrul Naţional pentru Copii îşi deschidea la un moment dat stagiunea cu spectacolul „Lampa lui Jack“ – o punere în scenă pentru copii a poveştii dovleacului de Halloween, poveste în care Diavolul joacă rolul principal, în realitate o şcolarizare mascată a satanismului pentru copiii români…
„Protipendada“ Bucureştiului s-a adunat la Palatul Parlamentului pentru a participa la Balul de Halloween. Internetul românesc este plin de felicitări virtuale cu specific de Haloween, precum şi de bizare oferte „festive“: manichiură în ton cu momentul, gheare stilizate negru-portocalii, tichii cu coarne care se aprind alternativ, sfaturi pentru construirea unui coşciug, ca să poţi apărea un „mort“ cât mai autentic la petrecerea de Halloween!!!
La grădiniţele de bon-ton din capitală se face „serbare de Halloween“, în şcoli elevii sunt învăţaţi chiar de către profesori cum să îşi confecţioneze costumele şi decorurile adecvate. Discotecile din campusurile studenţeşti şi localurile se întrec în a organiza „seri de Halloween“ care sunt luate cu asalt de tinerii dornici de distracţie. În 2002, în parcul Moghioroş din cartierul Drumul Taberei, primăria sectorului 6 a organizat „Carnavalul groazei“ şi a oferit premii copiilor care aveau cel mai înfricoşător costum.
Iar acestea, în vreme ce în Rusia, Ministerul Educaţiei a decis să interzică orice eveniment legat de sărbătoarea Halloween-ului în şcoli. Un reprezentant al ministerului, Alexander Gavrilov, a declarat că această hotărâre se menţine din 2003, iar motivaţia este legată de faptul că această sărbătoare promovează cultul morţii, personificarea morţii şi a forţelor răului, fiind în contradicţie cu natura instituţiilor de învăţământ. Gavrilov a precizat că Haloweenul „tulbură mintea şi afectează sănătatea spirituală şi morală a elevilor“, concluziile sale fiind împărtăşite de o serie de psihiatri consultaţi pe această temă.
 Halloween-ul, devenit un prilej de adorare a demonilor, are efecte dezastruoase
Psihologii şi psihiatrii establishmentului se întrec în a scorni, la comandă şi cu plată, teorii care mai de care mai sofisticate, sucite, aberante şi cumplit de periculoase, cum că Halloween-ul este, de fapt, „o celebrare emfatică a morţii, care are chiar o importanţă socială imensă pentru că aduce în conştiinţa occidentală sentimentele refulate despre subiectul morţii, generând experienţe benefice care-i vor face pe copii şi adulţi să-şi învingă teama de moarte“(??!!).
Cu toate aceste josnice elucubraţii teoretice, cu spoială de ştiinţă, adevărul este altul. Toate statisticile indică, mai ales în SUA, ţara unde această sărbătoare pervertită a atins apogeul maleficului, creşterea violenţelor în timpul Halloween-ului. Acest moment al anului se remarcă prin numărul cel mai mare de acţiuni violente, fapte penale, „glume“ proaste care duc la accidente grave, distrugeri, numărul cel mai mare de beţivi, consum crescut de droguri la persoane din ce în ce mai tinere, inclusiv la copii. Studiile Gallup certifică, de asemenea, efectele cumulative dezastruoase ale acestei sărbători, ce marchează profund psihicul copiilor, care nu au mecanisme psihice pentru a se apăra de această deversare a demonicului, a urâtului, a odiosului, a magiei negre în viaţa lor emoţională şi ajung ulterior să le accepte ca fireşti, în mod necondiţionat.
Se ştie că răul este mult mai uşor acceptat atunci când pare un simplu joc. Această „sărbătoare“, în realitate o adevărată oroare, îi familiarizează de fapt pe cei mici, prin jocul macabru, cu răul, agresivitatea, scabrosul, monştrii, grotescul, infernalul, sinistrul, satanicul, vrăjitoria şi magia neagră. Să nu ne mirăm, prin urmare, că în timp, copiii se obişnuiesc cu prezenţa maleficului, percepută ca o „joacă“ sau o „distracţie“…
Sursa: http://deveghepatriei.wordpress.com/2011/10/28/halloween-o-sarbatoare-satanica/

Halloween - granița dintre divertisment și ocult



Halloween-ul este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală. Acesta s-a răspândit în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din SUA. Halloween-ul se sărbătorește în noaptea de 31 octombrie dar în unele țări data sărbătorii variază. 

Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows' Even, numele sărbătorii creștine Ziua Tuturor Sfinților, cunoscută la noi ca Ziua Morților. Halloween-ul a fost confundat cu acestă sărbătoare în țările unde predomină creștinismul occidental (catolic și protestant) pentru că în aceste culte creștine Ziua Morților este sărbătorită pe 1 noiembrie. 

Halloween-ul are ca și culori tradiționale negrul și portocaliul iar ca imagini reprezentative predomină moartea, răul și ocultul. Printre costumele de Halloween se regăsesc în special figurile supranaturale precum: monștrii, schelete, fantome, vrăjitoare și demoni. De-a lungul timpului, printre costumele folosite de Halloween au fost introduse și cele ale unor personaje din filme și animații sau deghizarea în anumite celebrități. 

În prezent Halloween-ul este o sărbătoare foarte populară în țări ca: Irlanda, Marea Britanie, Canada, SUA, Australia, Puerto Rico sau Noua Zeelandă. De câțiva ani, sărbătoarea a pătruns și în România datorită influențelor occidentale, aceste petreceri tematice luând naștere și aici. 


Unele persoane sărbătoresc Halloween-ul organizând câte un maraton de filme horror. Simpatizanții acestora consideră că vizionarea unor astfel de filme este o activitate distractivă, un cadru în care se prezintă anumite situații exagerate care nu prezintă o lume reală. Adevărul despre filmele horror este că regizorii acestora invită diverși sataniști sau vrăjitori pentru a le da sfaturi în procesul de producție, ducând aceste materiale video într-un domeniu spiritual întunecat. 


În anii '90 în SUA unii dintre pedagogii din sistemul de învățmânt public au recunoscut că depun mai mult efort pentru a organiza petrecerile de Halloween decât pentru Crăciun sau sărbătoarea Paștelui. 


Deși mulți oameni consideră că Halloween-ul este doar un prilej pentru distracție, sataniștii și vrăjitoarele mărturisesc că acestă sărbătoare reprezintă un punct de activitate demonică foarte intensă în cercurile lor. 


Multe dintre bisericile protestante contemporane văd Halloween-ul ca un moment bun pentru a da petreceri pentru copii, ba chiar organizează serbări în bisericile lor, iar copiii și părinții se costumează și primesc bomboane. 


În noiembrie 2009, Vaticanul a catalogat ziua de Halloween ca fiind necreștină, declarând că este bazată pe un sinistru și periculos curent ocultist. 


Mai trebuie menționat și faptul ca Halloween-ul este o sărbătoare păgână care promovează interacțiunea cu diverse obiecte care au o încărcătură demonică serioasă, iar de cele mai multe ori aceste obiecte rămân în casele oamenilor după terminarea festivităților continâund să aducă acolo o atmosferă negativă pentru o perioadă mai îndelungată. 


Cu alte cuvinte, creștinismul nu are nimic în comun cu sărbătoarea de Halloween și prin urmare atât credincioșii cât și biserica ar trebui să stea departe de petrecerile de acest gen, oricât de inofensive ar părea la prima vedere.
sursa: Alfa Omega TV

DEZASTRU PLANETAR! Ce lucru APOCALIPTIC se va întâmpla în întreaga lume - Ce spune NASA



NASA ar fi confirmat faptul că Pământul va fi 15 zile în întuneric total, în perioada 15 - 29 noiembrie 2015, susţine site-ul newswatch33.com. Un astfel de eveniment s-a mai produs în urmă cu 1 milion de ani.

Specialiştii NASA arată că Pământul se va cufunda în întuneric începând cu sâmbătă, 15 noiembrie, ora 3:00 până luni, 30 noiembrie, ora 16:15. Potrivit specialiştilor, fenomenul va fi cauzat de un alt eveniment astronomic între Venus şi Jupiter, conform newswatch33.com.
Care este explicaţia
Conform raportului NASA, Venus şi Jupiter se vor situa într-o poziţie inedită. Venus va trece prin sud-vestul planetei Jupiter şi va străluci de 10 ori mai mult decât aceasta. Lumina venusiană va încălzi substanţa gazoasă din care este format Jupiter, cauzând o reacţie masivă.
Reacţia va duce la eliminarea unei cantităţi uriaşe de hydrogen în spaţiul cosmic, care va intra în contact cu Soarele la 15 noiembrie, ora 2:50. Hidrogenul va cauza o explozie masivă la suprafaţa Soarelui, care vor duce la creşterea instantanee a temperaturii acestuia, conform sursei citate.
Soarele va reacţiona prin eliminarea unei călduri şi mai puternice din interior spre exterior, fapt ce va duce la schimbarea culorii acestuia către o nuanţă albăstrie.
După această etapă vor trece aproximativ 14 zile până când Soarele îşi va recăpăta culoarea obişnuită.
Confirmările NASA ar putea fi, însă, o farsă
Cu toate acestea, publicaţia britanică The Sunt acuză site-ul newswatch33.com că a lansat falsul zvon conform căruia NASA a fi confirmat cufundarea totală în în tuneric a Pământului în noiembrie 2015.
Zvonul lansat de site-ul citat a determinat elaborarea, conform dispoziţiilor directorului NASA, Charles Bolden, a unui raport de 1000 de pagini, prin care evenimentul era explicat oficialilor de la Casa Albă şi care ar fi dovedit că totul a fost o farsă.
http://www.evz.ro/nasa-confirma-dezastrul-planetar-ce-lucru-apocaliptic-se-va-intampla-in-intreaga-lume-nimeni-nu-scapa-de-asta.html

Cel mai ciudat sat din România: are un singur locuitor şi un drum de 10 km din marmură

O senzație stranie te cuprinde atunci când, călător fiind, ajungi în satul Alun, din Ținutul Pădurenilor. Parcă ai fi într-un decor de film, în care se așteaptă cuvântul „motor” pentru ca viața să se pună în mișcare. Este un loc binecuvântat de Dumnezeu, dar părăsit de oamenii care au ales viața mai ușoară de la oraș.
Satul Alun este unul dintre cele mai ciudate locuri din judeţul Hunedoara. Mai are un locuitor, în acte, o mănăstire din marmură, dar şi un drum din marmură de circa zece kilometri, unic în România.
În satul Alun, din Ţinutul Pădurenilor, locuiau în urmă cu aproape jumătate de secol peste 100 de familii. Ultima casă, cu numărul 104, a fost construită în anii ’60, în apropierea carierei de marmură de la marginea Alunului.
alun-hunedoara
De atunci, din „satul înmărmurit“, cum îi spun localnicii din aşezările învecinate, au început oamenii să migreze, iar în prezent, singurul care a rămas nedezlipit de Alun este Gheorghe Gheorghesc.
„Satul are o vechime de aproape 300 de ani, poate şi mai mult, iar în vremea tinereţii mele, era unul dintre cele mai mari din zonă. Avea o şcoală cu internat, în care învăţau copiii din tot Ţinutul Pădurenilor, dar şi din Hunedoara.
Iar localnicii munceau în cariera de marmură de la marginea satului şi în minele din Ghelari. Colectivizarea făcută de comunişti i-a alungat pe oameni, la fel cum combinatul siderurgic din Hunedoara i-a atras la oraş. Aşa, treptat, au rămas în sat doar bătrânii“, povesteşte Gheorghe Gheorghesc.
satul-alunMarmura de Alun este binecunoscută cioplitorilor din țară, fie că sunt constructori sau artiști. A fost folosită la construirea Casei Poporului din București, dar și pentru ridicarea uneia dintre cele două biserici din sat. Este prețuită și acum, iar artiștii spun că se poate compara cu marmura de Carrara prin granulația fină care permite o prelucrare ușoară.
alun-satul-de-marmura-9-e1445508592591
În satul care moare dăinuiește însă o biserică unicat în țară și a doua din Europa. Construită în totalitate din marmură extrasă din cariera satului, biserica a fost ridicată între anii 1937 și 1939 și a costat circa 500.000 de lei. Domină satul și este singura din România ale cărei ziduri au fost realizate din prețiosul material de construcții. A fost pictată între anii 1963 și 1966.
Sursa  http://canalmedia.tv/cel-mai-ciudat-sat-din-romania-are-un-singur-locuitor-si-un-drum-de-10-km-din-marmura/

Românii trec la ora de iarnă


În ultima noapte de sâmbătă spre duminică din octombrie (29 spre 30 octombrie), românii trec la ora de iarnă. Așadar, vom dormi mai mult cu o oră pentru că ora 4:00 a dimineţii va deveni ora 3:00.
Astfel, duminică, 30 octombrie 2016, va fi cea mai lungă zi din an, având 25 de ore.
Mecanismul prin care se schimbă ora, primăvara și toamna, este folosit în peste 100 de țări din lumea întreagă. România a aderat la ora de vară în 1932.
Medicii consideră că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de iarnă, deoarece trebuie să se culce cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit. Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase.
Studiile cercetătorilor au evidenţiat o serie de efecte negative ale trecerii la ora de iarnă, printre care se numără:
– irascibilitatea, tulburările de somn şi creșterea nivelului de stres
– perturbarea rutinei zilnice, care ne ajută să fim organizaţi şi să ne dozăm energia corespunzător
– instalarea asteniei de toamnă.
http://www.puterea.ro/

Statisticile lumii la secundă


Zilele trecute am descoperit un site de existenţa căruia nu ştiam. Dacă vreţi să aflaţi despre statisticile lumii în timp real vizitaţi acest site :http://www.worldometers.info/ro/  Are mai multe rubrici : populaţia lumii,  economie şi guvernare, societate şi media, alimentaţie, apă, mediul înconjurător, sănătate. Datele sunt actualizate la zi şi pentru fiecare an. Dar, ce este mai impresionant, că în fiecare secundă curg cifrele contorului, schimbând datele lumii de la o secundă la alta. Site-ul este disponibil în 34 de limbi, printre care se află, evident, şi limba română.
Worldometers este parte a Proiectului de Statistică în Timp Real, care este condus de o echipă internaţională de dezvoltatori, cercetători, şi voluntari cu scopul de a pune statisticile mondiale la dispoziţia publicului din întreaga lume într-un format economic.
Contoarele care afişează numerele în timp real se bazează pe algoritmul Worldometers care prelucrează cele mai recente şi cele mai precise date statistice disponibile. Dacă eu am accesat site-ul, să presupunem, cu o oră în urmă, nu este nevoie să îi fac refresh periodic ca să aflu ultimile statistici, ceasul contorului funcţionează progresiv, astfel că am disponibile aceleaşi date ca şi cineva care a accesat pagina în acest moment.
Mie mi-a fost interesant să mă uit la statisticile lumii în timp real, este distractiv şi în acelaşi timp trist, să vezi câţi copii se nasc în fiecare clipă, dar şi câţi oameni mor din diferite motive – foame, boli, droguri, etc…

http://olgaparau.com/statisticile-lumii/

Accesați..... http://www.worldometers.info/ro/ 

DE CE AR TREBUI SĂ LAȘI O MONEDĂ ÎN CONGELATOR ATUNCI CÂND PLECI DE ACASĂ




O moneda in congelator suna ca un lucru ce se poate intampla doar din greseala la prima vedere, dar ce-ai zice daca de fapt ar fi din precautie?
Mai exact, e vorba de electricitate si de ce se intampla cat timp esti departe de casa. Tine minte: cu cat durata absentei tale e mai mare, cu atat trucul e mai folositor.
Ce trebuie sa faci este sa umpli o cana cu apa si s-o lasi la congelator pana ingheata. Cand continutul canii a devenit solid, pune moneda deasupra si lasa cana la congelator.
Iată explicatia: lipsa curentului pe o perioada indelungata poate fi marcata intr-un fel simplu, si anume prin scufundarea monedei la fundul canii, in timp ce apa din interior se topeste. Astfel, atunci cand te vei intoarce acasa, vei stii daca alimentele din interiorul frigiderului mai sunt sau nu bune de consumat.
Sursa – kfetele.ro

Despre limite sau cum îți poți recâștiga controlul asupra vieții


Auzim de limite în fiecare zi. Știm că în anumite situații trebuie să le impunem. Pur și simplu simțim asta. Și, cu toate astea, deseori nu reușim. Pentru că, de la teorie la practică, e drum lung. Așadar, cum anume îți dai seama că ai o problemă cu limitele? Când îți este greu să spui nu, să refuzi, să nu superi, să confrunți un coleg sau un prieten, deși a făcut ceva ce te-a rănit. Când ai o problemă cu un coleg și nu-l confrunți, când simți că ceilalți te rănesc și nu sunt atenți la nevoile tale. Sau când îți este greu să accepți nevoia soțului de spațiu personal, percepând-o ca pe un abandon. Sau când observi că mai mereu tu rezolvi problemele celorlalți, tu ești cel responsabil, tu îți asumi cu inițiativele, dai „sfaturi” prietenilor, colegilor, dar nu vorbești despre tine și nevoile tale. Și asta pentru că îți este greu să o faci. Ar fi nefiresc. Nenatural.
Iată doar câteva exemple de situații și comportamente care îți arată că ai putea avea o problemă cu limitele personale și respectul față de ele. Sau, invers, cu și respectul față de granițele celuilalt.
Granițele ne definesc: cine suntem, cum ne diferențiem în raport cu ceilalți. Relațiile sănătoase sunt construite pe libertatea de a refuza sau, la nevoie, de a-l confrunta pe celălalt. Trebuie să știi și să înveți ce ține de tine și ce NU ține de tine.
Discuția despre limite și granițe este, cel mai adesea, o discuție despre responsabilitate. Cei care au probleme cu limitele au convingeri distorsionate despre responsabilitate. Unii se simt „trași la răspundere” și asta îi înfurie pentru că au probleme în a-și asuma că acțiunile lor au un impact asupra celuilalt, adică au consecințe. La polul opus sunt persoanele care se simt excesiv de vinovate și cad în celebra capcană de a-și asuma mai mult decât este cazul, trecând cu vederea responsabilitatea celuilalt din jenă sau teamă să nu-l rănească. Cât de des nu ai amânat să vorbești cu un coleg sau prieten, deși „vorbeai cu el în minte, te certai cu el în minte”, fără să poți să îi spui mai nimic în față?
Un lucru e clar: cei care nu respectă granițele celorlalți au ei înșiși probleme cu granițele. Fie aleg să îi controleze pe ceilalți – controlează cei care au probleme de autocontrol –, fie manipulează prin laudă, aprobare sau validare. Știu ce să spună sau ce să facă pentru a obține ce vor fără să țină cont și de nevoile celuilalt. Exercițiul cel mai greu pentru ei este să își asume că acțiunile lor au consecințe asupra celorlalți. Pentru a învăța să respecte nevoile și limitele celor din jur, au nevoie să trăiască, la rândul lor, aceste consecințe.
A-ți defini granițe și limite clare înseamnă asumarea responsabilității pentru propriile alegeri. Când ai ezitări, întreabă-te: ce vreau eu de fapt? Care sunt intențiile mele reale? Ce așteptări am eu de la celălalt pe care nu le-am exprimat direct? Am vrut să spun altceva decât am exprimat?
Problema limitelor ține de autocontrol, nu de a pune limite celorlalți, ca și cum ei sunt responsabili de starea mea de bine. Ci de a avea eu control asupra propriilor mele acțiuni. Să știu ce vreau, și să comunic direct acest lucru.
Când „generozitatea” vine din teama de a nu pierde relația, aprobarea sau atenția celuilalt sau din teama de furia celuilalt, când nu tolerezi ca ceilalți să fie „supărați” pe tine, când faci pe placul altora – atunci ai o mare problemă cu limitele. Cât de des nu ai auzit: „După câte am făcut pentru tine…?” Dacă noi nu ne comunicam direct limitele, ele vor fi oricum exprimate indirect, prin manipulare, sub forma controlului, evitării, obedienței excesive. Capacitatea de a avea grijă de noi și de a avea o grijă reală de ceilalți are implicit o legătură cu granițele. Un adult fără granițe personale este un adult care va avea relații problematice, neoneste, care nu au la bază reciprocitatea și respectul, ci manipularea. Granițele sunt un „test” al relațiilor. Așa vei face cu ușurință diferența între „are nevoie de mine pentru că eu îi satisfac neputințele personale”, sau „este cu mine pentru că mă prețuiește, împărtășim aceleași valori și viziune asupra vieții, construim împreună”.

http://www.mindeducation.ro/

Când iubești un om


Care este lucrul după care tânjim cu toții cel mai mult? Care sunt cele mai adânci dorințe ale inimilor noastre și ce ne face să simțim că trăim cu adevărat? Dragostea..
Când iubești, totul în jurul tău se schimbă și parcă prinde o altă culoare, sau cel puțin culorile ce-ți păreau spălăcite devin vii și țipătoare. Suntem cu toții în căutarea după acel ceva mai mult, iar de multe ori în căutările noastre se întâmplă să mai și greșim, să ne lovim cu capul de câte o piatră. Știu, e greu și dureros când se întâmplă asta. Dar nimic, nici o piedică și nici o decepție nu ar trebui să ne oprească din căutarea după acel ceva al nostru:)
De multe ori ne pierdem speranța și ne spunem nouă înșine că pentru noi nu există cineva special, că totul e în zadar și că poate toată viața vom rămâne singuri. Dragii mei, nu vă pierdeți speranța! Mai devremeu sau mai târziu, Dumnezeu va aduce în viața ta persoana care-ți va fi alături până la capătul vieții. Până atunci nu pierde vremea oftând a amărăciune, ci pregătește-te pentru vremea când vei fi căsătorit/ă. Umple-ți timpul cu alte gânduri, afară de acelea gen ”nu mă voi căsători niciodată”. Învață să faci și altceva de mâncare, nu numai cartofi prăjiți. Pregătește-te pentru o viață de slujire. Nu aștepta totul să-ți vină pe tavă, ci adu tu totul pe tavă. 

Când iubești, ceea ce îți vei dori cel mai mult va fi binele celuilalt. Nu va mai fi vorba numai despre tine, ci mai degrabă despre ce-i face bine celui pe care-l iubești. Dragostea nu e ușoară. De multe ori vor veni în relație tot felul de provocări și greutăți cărora va trebui să le faceți față cu înțelepciune. Nu ne înecăm la primul val și nu ne lăsăm nicidecum mreajă despărțirii când bate un vânticel ici-colo. Dumnezeu aduce în viața noastră persoana potrivită, cea pe care am așteptat-o și pentru care ne-am rugat, DAR noi suntem aceia care o vom păstra pentru totdeauna în viața noastră. Dragostea cere efort și de multe ori sacrificii, iar asta nu ne va cădea bine întotdeauna. Este atât de ușor să renunțăm la celălalt când lucrurile nu ies așa cum ne-am dori noi, când mai avem de așteptat până-l vom vedea(asta în cazul unei relații de la distanță), sau să fim atât de încăpățânați și să nu ne cerem iertare când i-am greșit celui pe care-l iubim. 

Dragostea adevărată este pusă în fapte, în fiecare moment a fiecărei zile din viața noastră de acum încolo. Nu vom avea niciodată pauză de la iubire. Nu ne vom putea lua niciodată vreun concediu special în care să fim scutiți pentru o vreme de la a mai iubi omul pe care-l avem în dreapta noastră. Când iubești, o faci până la capătul vieții tale. E tare frumos să iubești. E și dureros uneori. Dar dragostea le suferă, le crede, le acoperă... pe toate! Dumnezeu te va binecuvânta cu omul pe care-l vei iubi până la sfârșitul vieții tale și va fi frumos.
E minunat când El îți încredințează un suflet pe care să-l iubești tu. Un suflet pe care să-l ai lângă al tău și pe care să-l îngrijești cu tot dragul tău și niciodată să nu te saturi din a-i descoperi comorile tăinuite acolo. Când iubești, cauți binele acelui om, fiindcă știi că dacă lui îi este bine atunci îți va fi bine și ție.
Dragostea... cu toții vom avea parte de ea, dar până atunci să ne pregătim să o întâmpinăm așa cum se cuvine :)

http://intrebarileinimii.blogspot.ro/