Sunt stupefiat și simt că nu mai vreau să tac. De fapt de ce aș tăcea, când nefirescul, absurditatea, anormalul, sunt promovate într-un mod agresiv?
Sămbătă 25 iunie 2016 a avut loc la București pe șoseaua Kiseleff o paradă gay numită „Marșul diversității”, manifestație la care s-a simțit datoare să participe și doamna Violeta Alexandru – ministru delegat pentru Consultare Publică și Dialog Civic. Tot sâmbătă, în Londra, un polițist care făcea parte din dispozitivul forțelor de ordine care însoțea parada Gay Pride, a ieșit din rânduri, a îngenunchiat, a făcut o declarație de dragoste iubitului său și l-a cerut în căsătorie, în aplauzele și uralele celor din jur.
Am senzația că lumea în care trăim o ia rău de tot la vale. Ajungem să ne entuziasmăm și să apaludăm tot ce e atipic și tot ce pare senzațional, renunțând la orice semnificație a conceptelor de normal și de anormal. Ni se induce ideea că de fapt nici nu există „normal” și „anormal”. Noi, dar mai ales copiii noștri, suntem bombardați cu mesajul că orice orientare sexuală trebuie considerată normală și firească. Adică a fi lesbiană, gay, bisexual sau transgender, este la fel de normal și de acceptabil precum e a fi heterosexual. Că la fel de bine se pot iubi și se pot căsători între ei, doi bărbați sau două femei, precum o fac un bărbat și o femeie.
Nu doresc să ofensez pe nimeni prin încercarea mea de a atrage atenția asupra a ce înseamnă normalitate, dar cu toții recunoaștem că aceasta există. Nimeni nu acceptă că e „normal” să fii orb, în ciuda faptului că există destui oameni nevăzători. Nimeni nu acceptă că e „normal” să nu ai o mână sau un picior, dar sunt destui invalizi de acest fel. Aceste categorii de oameni și altele asemenea lor, constituie grupuri minoritare în societate, demne de tot respectul nostru, dar niciodată nevăzătorilor sau invalizilor nu le trece prin minte să pretindă societății că dizabilitățile lor ar trebui să fie considerate „normale”. Da, oamenii cu dizabilități nu ne sunt inferiori, ci îi privim ca fiind normali, dar nicidecum dizabilitatea în sine nu o considerăm normală, pentru că ea nu este normală.
Dacă e să mă adresez direct ție, dragă membru a comunității LGBT, îmi pare rău că trebuie să-ți spun că eu nu pot considera „normală” ideea de diversitate pe care tu și prietenii tăi o promovați! Vrei nu vrei, trebuie să recunoști că tu ca persoană, trăiești în această lume pentru că mama și tatăl tău, prin unirea lor intimă, au făcut posibilă venirea ta în lume! E în natura lucrurilor ca o relație normală de cuplu să aibă ca rezultat procreerea! Sigur că există și cupluri normale infertile, dar aceasta este exceptia și nu regula. Este anormalitatea și nu normalitatea!
Stimați membri ai comunității LGBT, vă simțiți în situația de a fi discriminați? Nu sunteți nici primii nici singurii. Spre exemplu, puritanii din Anglia secolului XVII au fost discriminați și chiar persecutați. Drept urmare, au trecut Atlanticul și au întemeiat colonii proprii, aducându-și astfel contribuția la formarea Statele Unite ale Americii. Tot aici, mai târziu au apărut mormonii, care și ei au fost discriminați. Cum au reacționat ei? S-au adunat într-un spațiu pe care l-au dorit al lor, formând astfel statul Utah. Iertați-mi îndrăzneala, dar dacă îndepliniți criteriile pentru ceea ce înseamnă normalitate, de ce nu urmați aceste exemple? De ce nu alegeți să trăiți ca și comunitate LGBT, complet izolați de comunitatea heterosexuală? Dacă vi se pare că am mers prea departe, dați-mi voie să vă spun că și voi mergeți mult prea departe când pretindeți să acceptăm ca „normale” preferințele voastre sexuale. Nu, n-au cum să fie normale atâta vreme cât nu vă oferă autonomie, atâta vreme cât fiecare ființă umană se naște datorită unui bărbat și datorită unei femei și niciodată altfel !
Am evitat intenționat să folosesc argumente care au de-a face cu valorile creștine. Totuși, e de bun simț să acceptăm că perpetuarea speciei umane ,are loc în baza Legilor pe care Dumnezeu le-a stabilit de la început. În lumea de astăzi, tot mai mult, noțiunile de bine și rău, corect și greșit, normal și anormal, tind să nu mai aibă o consistență bine definită. Cu cât mai mult aceste noțiuni le vom raporta la preferințele noastre subiective și nu la autoritatea Cuvântului revelat a lui Dumnezeu, cu atât mai mult ne vom îndrepta spre ruină, spre dezastru.
Aceste rânduri le-am scris din dorința de a face o pledoarie pentru normalitate. Pentru bun simț. Pentru decență. Dragi prieteni din comunitatea LGBT, faptul că țineți neapărat să vă afișați în public identitatea voastră diferită de a majorității covârșitoare a celorlalți, făcând-o adesea cu nonșalanță și ostentativ, asta nu ajută nimănui. Dimpotrivă, crează dezbinare. Singura cale spre normalitate, trece printr-o pocăință autentică și prin puterea eliberatoare a jertfei lui Cristos !
https://mironel.wordpress.com/
