Radio Bunelu

Cât de josnic poate coborî omul…


Doamne, iartă-i! Doamne nu le ținea în seamă această mizerie! Curățește-i și eliberează-i! …..
Cât de josnic poate coborî omul…
Recent a apărut o știre năucitoare dintr-o țară înstărită, o țară liberă, chiar cea mai liberă din lume, legalizarea zoofiliei. Este un subiect abordat subtil și se încearcă strecurarea lui pe aceeași cale a obișnuinței progresive. O, Doamne, dacă este adevărat, înseamnă că am ajuns atât de jos în întuneric, încât satana își bate joc rău de tot și rânjește către omul creat după chipul și asemănarea Ta! Este lipsit de demnitate să ne gândim doar cât de mult s-a putut perverti rasa umană.
Vom asista la parade, la ceremonii dedicate smintiților care și-au pierdut orice simț uman. Vor fi căsătorii oficiate între un om și un animal… Scârboșenia pe care un popor, o națiune, o comunitate, o familie, un individ o poate promova nu este decât pasul de dinaintea revărsării mâniei divine!
Mă întreb: care va fi reacția lui Dumnezeu? Omul nu prea știe să învețe din trecutul trist, a uitat de interdicțiile din primele cărți ale Bibliei, și dorește cu tot dinadinsul să experimenteze pe propria piele…
Parcă săptămână după săptămână se îngroașă gluma și ne tot mirăm: Doamne, mai poți răbda? Mai suporți hidoșenia noastră? Vezi cât de grozavi suntem când ne lași în voia minții noastre blestemate? Inventăm și nu ne mai oprim în a sfida orice limită… Până acolo încât nu ne mai implinește partenerul/a pe care Tu ni i-ai creat după chipul Tău ca un ajutor potrivit, ci ne îndreptăm privirile spre animale! Omul dorește noi experiențe, care mai de care mai năstrușnice, mai dezgustătoare, de neimaginat! După ce va descoperi că acestea nu-l împlinesc, unde va mai putea coborî? O, da, sigur, de aici coboară direct în iad, în pierzarea veșnică!
Dragilor, această scârboșenie, și altele… nici să nu fie pomenite între noi. Nu avem ce să negociem, cu nimeni, nimic! Este urâciunea pustiirii, este mizeria umanității, este depravarea totală a omului care a ales de bună voie pervertirea până la cea mai josnică treaptă.
Doamne, iartă-i! Doamne nu le ținea în seamă această mizerie! Curățește-i și eliberează-i! Schimbă-i pentru că numai Tu o poți face! Recunoaștem doar familia pe care Tu ai creat-o la început – un bărbat și o femeie. Aceastea au fost foarte bune, restul sunt niște improvizații de moment, care nu fac decât să aducă dezastrul peste omenire!
Păzește-ne și dă-ne putere să luptăm și să ne păstrăm familiile așa cum au fost concepute de Tine!
Dragilor, nu stați pe gânduri dacă e bine, dacă e mai puțin bine, dacă trebuie lasat omul să își decopere genul, afinitățile… Contravine principiilor divine și niciodată nu vom negocia aceasta! Zoofilia este păcat, este o scârboșenie, este o urâciune și acest comportament nu va fi uitat de Creator! Nu vă lăsați duși de argumentele secularismului căzut… Cuvintele Domnului răsună peste veacuri:
„Blestemat să fie cel ce se va culca cu vreo vită oarecare!” – Și tot poporul să răspundă: „Amin!” (Deuteuronom 27:21)
Sorin Cigher – Sibiu

https://rodiagnusdei.wordpress.com/2016/06/13/cat-de-josnic-poate-cobori-omul/

De la 1 iulie se schimbă CĂRŢILE de IDENTITATE ale maşinilor



Toate autovehiculele noi, la prima înmatriculare, dar şi maşinile la mâna a doua, care sunt aduse în ţară pentru înmatriculare, vor primi cărţi de identitate auto de tip nou, de la 1 iulie.

„Pentru facilitarea preluării informaţiilor de către autorităţile de înmatriculare din cartea de identitate a vehiculului, numerotarea şi denumirea unor rubrici din aceasta a fost armonizată cu cele prevăzute în certificatul de înmatriculare”, se arată în ordinul care va intra în vigoare de la 1 iulie.
Noile cărţi de identitate vor fi eliberate după epuizarea celor aflate în stoc. Cele eliberate până la data intrării în vigoare a ordinului, precum şi cele eliberate până la epuizarea stocului existent rămân valabile. Potrivit instrucţiunilor, RAR completează rubricile prevăzute în paginile a doua şi a treia ale cărţii de identitate a vehiculului, precum şi, dacă este cazul, rubrica „Menţiuni” prevăzută în pagina a patra a cărţii de identitate a vehiculului.
După caz, rubricile „2. An fabricaţie”, „E. Număr de identificare”, „P.5. Serie motor” şi „R. Culoare” pot fi completate de deţinătorul numărului naţional de registru.
Autoritatea de înmatriculare completează la înmatriculare rubricile de la partea 1 din prima pagină.
La transmiterea dreptului de proprietate asupra unui vehicul, autoritatea de înmatriculare completează rubricile de la părţile 2-4 din prima pagină, după caz.
Dimensiunile şi conţinutul cărţii de identitate a vehiculului
Dimensiunile cărţii de identitate a vehiculului (CIV) sunt:
– neîmpăturită: A4 (297 x 210 mm);
– împăturită: A5 (210 x 148 mm).
În forma împăturită CIV conţine 4 pagini.
Suportul CIV este din hârtie protejată împotriva falsificării.
CIV este dotată cu elemente de securitate suplimentare.
Pe CIV este menţionată seria acesteia.
Prima pagină a CIV conţine înscrisul „Registrul Auto Român” precum şi elementul grafic sigla Registrului Auto Român.
Titlul primei pagini a CIV este „Carte de identitate a vehiculului” urmat de traducerea acestuia în limba engleză, „Vehicle Identity Card”.
Prima pagină a CIV include patru părţi numerotate 1 – 4 care conţin fiecare următoarele înscrisuri:
– A. Număr de înmatriculare;
– C.2. Proprietar;
– Data naşterii (Nr. de înm. la Reg. Com.);
– Adresă;
– 1. Autoritate de înmatriculare;
– I. Data înmatriculării;
– Semnătură şi ştampilă.
A doua pagină a CIV conţine următoarele rubrici:
– Date identificare vehicul:
– D.1. Marcă;
– D.2. Tip;
– Variantă;
– Versiune;
– D.3. Denumire comercială;
– E. Număr de identificare;
– 2. An fabricaţie;
– J. Categorie;
– 3. Categorie de folosinţă;
– 4. Clasă (numai pentru M2, M3);
– 5. Caroserie;
– K. Număr omologare de tip;
– 6. Număr naţional de registru;
– Date constructive vehicul:
– L. Număr axe;
– F.1. Masă maximă tehnic admisibilă, cu excepţia motocicletelor (kg);
– 7. Masă maximă tehnic admisibilă a ansamblului de vehicule (kg);
– N.1. Masă maximă tehnic admisibilă a axei 1 (kg);
– N.2. Masă maximă tehnic admisibilă a axei 2 (kg);
– N.3. Masă maximă tehnic admisibilă a axei 3 (kg);
– N.4. Masă maximă tehnic admisibilă a axei 4 (kg);
– N.5. Masă maximă tehnic admisibilă a axei 5 (kg);
– G. Masă în ordine de mers (kg);
– 8. Masă reală (kg);
– O.1. Masă maximă remorcabilă cu dispozitiv de frânare (kg);
– O.2. Masă maximă remorcabilă fără dispozitiv de frânare (kg);
– 9. Masă maximă tehnic admisibilă în punctul de cuplare (kg);
– 10. Lungime (mm);
– 11. Lăţime (mm);
– 12. Înălţime (mm);
– 13. Distanţă între axe (mm);
 A treia pagină a CIV conţine următoarele rubrici:
– 14. Cod motor;
– P.1. Capacitate cilindrică (cm3);
– P.2. Putere (kW);
– P.3. Tip combustibil sau sursă de energie;
– P.4. Turaţie nominală (min-1);
– P.5. Serie motor;
– 15. Sistem de propulsie;
– 16. Putere motor electric (kW);
– V.9. Normă de poluare CE;
– 17. Cod naţional de emisii;
– R. Culoare;
– S.1. Număr locuri, inclusiv locul conducătorului auto;
– S.2. Număr locuri în picioare;
– T. Viteză maximă (km/h);
– U.1. Nivel sonor în staţionare (dB(A));
– U.2. Turaţie motor (min-1);
– U.3 Nivel sonor în mers (dB(A));
– Q. Raport putere/masă (kW/kg) (numai pentru motociclete);
– V.7. CO2;
– 18. Tracţiune;
– 19.1. Anvelope/jante axe faţă;
– 19.2. Anvelope/jante axe spate;
– 20.1. Suspensie axe faţă;
– 20.2. Suspensie axe spate;
– W. Capacitate rezervor (l);
– 21. Reprezentanţă RAR;
– Data eliberării.
A patra pagină a CIV conţine rubrica „Menţiuni” precum şi, în partea de jos, un text pretipărit cu traducerea în limba engleză a rubricilor din paginile a doua şi a treia.
alba24.ro

Promovarea pedofiliei a ajuns la nivelul cel mai înalt: Parlamentul European


Există vreo țară în lume unde un politician proeminent să își expună aventurile sexuale cu copii de până în 6 ani și să fie încă în funcție? Probabil nu – dar Parlamentul European are regulile sale proprii.
Acest politician este Daniel Cohn-Bendit, odată protagonist al revoltelor „studențești” marxiste din Mai 1968 și al Revoluției Culturale care i-a urmat, azi, lider al alianței „Verzilor” și extremei stângi din Parlamentul European („Greens/European Free Alliance”).
În această poziție, Cohn-Bendit a aspirat mulți ani la un rol similar cu cel jucat de Robespierre în timpul Revoluției Franceze – acuzând pe toată lumea pentru orice: pe președintele ceh Vaclav Klaus pentru euroscepticism, pe premierul ungar Viktor Orban pentru că țara sa are o nouă Constituție care protejează familia și menționează pe Dumnezeu etc.
Acum câteva luni, fundația germană Theodor-Heuss (după numele unui fost președinte al Germaniei) l-a gratulat cu un premiu special pentru cariera sa politică. Însă, președintele Curții Constituționale, Andreas Vosskuhle a declinat invitația de a vorbi la eveniment în onoarea lui Cohn-Bendit, precizând că nu dorește să imprime Curții imaginea de sunsținător al comportamentului pedofil al acestui individ.
V-am făcut curioși, probabil. Ce stigmat poartă Cohn Bendit, mai exact? Spre lămurire, reproducem parțial, mai jos, articolul „Onorabilul pedofil Daniel Cohn–Bendit şi monstruosul inspector Derrick” pe care îl puteți citi în întregime la ÎnLinieDreaptă.
Revoluția din Mai 1968 a fost înainte de toate o Revoluție Culturală, al cărei scop esențial era demolarea instituțiilor „opresive” precum familia. Distrugerea tuturor tabuurilor sexuale, precum homosexualitatea și pedofilia, a fost o parte esențială a strategiei (citiți și articolul Revoluția sexuală și terorismul cultural).
Deocamdată, în ce privește pedofilia, „revoluționarii” au dat înapoi – societatea nu este încă suficient de „evoluată” ca să accepte pedofilia – dar cu siguranță vor reveni. De fapt,o fac chiar acum.
Momentan, ei se concentrează pe „căsătoria” între persoane de același sex – cu destul succes, trebuie să o recunoaștem. Prin forța de măciucă a acestei schimbări sociale radicale, „familia” de homosexuali va include și dreptul la filiație – prin adopție de copii și prin reproducere asistată.
Așadar, este irelevant dacă Cohn-Bendit este sau nu pedofil. Poate nu (mai) este. Pentru el și ceilalți de aceeași teapă, sexualitatea a avut mereu un scop politic. „Căsătoria” unisex, drepturile LGBT, promovarea sexualității la copii etc. – toate au fost și sunt parte a unei agende unice: distrugerea fundamentelor societății, care sunt familia și căsătoria. O luptă hegemonică pentru putere, de data aceasta nu pe calea armelor sau a războiului economic, ci prin subjugarea și înlocuirea sistemului de valori. Cea mai simplă cale pentru a cuceri națiuni, fără să tragi măcar un glonte.
O ultimă mențiune: Bendit (sau Bandit, cum vreți) este liderul grupului euro-parlamentar la care aspiră și partidul nulității cu ștaif Remus „n-am-nicio-meserie-așa-că-mă-fac-deputat” Cernea, principalul împingător în lumea politică al ideologiei LGBT. Fără cine știe ce succes, din fericire. (un comentariu de BS)

Onorabilul pedofil Daniel Cohn–Bendit şi monstruosul inspector Derrick

Bogdan Calehari 
“Trei ani de închisoare pentru nişte mângâieri şi nişte sărutări sunt de ajuns” – Bernard Kouchner, ministru al Franţei
Apatrid până la 18 ani, anarhist, “Dany cel Roşu” al revoluţiei de la ’68, educator de grădiniţă, ecologist – “verde” din punct de vedere politic, ca sângele vărsat de ţăranii şi muncitorii ruşi în lagărele marxiste ale Uniunii Canibalilor Socialişti Sovietici – scriitor, deputat (din 1999) în Parlamentul european, “locomotivă” electorală pentru “verzii” europeni – câteva repere dintr-o succintă biografie a cunoscutului Daniel Cohn–Bendit.
De curând, pe 20 aprilie, lui Cohn–Bendit (“încarnarea spiritului lui Mai ‘68”) i-a fost înmânat, în castelul din Sttutgart, Premiul Theodor–Heuss pentru angajamentul exemplar în sprijinirea şi întărirea democraţiei în Germania. Numai că sărbătorirea eroului a fost umbrită de gestul preşedintelui Curţii Constituţionale Federale, Andreas Vosskuhle, care a refuzat să citească discursul la înmânarea prestigiosului premiu! Nu, Vosskuhle nu a făcut acest gest pentru că şi-a amintit vorbele rostite cu ani în urmă de fanaticul anti-naţionalist şi federalist european, Cohn–Bendit: “Noi, Verzii, trebuie să luptăm pentru ca un număr maxim de străini să se instaleze în Germania. Când vor fi în Germania, trebuie să luptăm pentru ca ei să obţină dreptul de vot. Când acest obiectiv va fi atins, vom avea un număr suficient de alegători pentru a schimba această ţară.” Bineînţeles, adaug eu, “s-o schimbe, cu democraţia ei cu tot”. Vosskuhle a arătat că gestul său este motivat de declaraţiile scandaloase făcute de Cohn–Bendit în cartea sa apărută în 1975, “Le Grand Bazar”.
“Mi s-a întâmplat de multe ori ca unii copii să-mi deschidă şliţul şi să înceapă să mă gâdile. Am reacţionat diferit, potrivit împrejurărilor, dar dorinţa lor mi-a pus o problemă. I-am întrebat: ‘De ce nu va jucaţi împreună, de ce m-aţi ales pe mine şi nu pe ceilalţi copii?”. Dacă ei au insistat, i-am mângâiat la rândul meu. Aveam nevoie să fiu, necondiţionat, acceptat de către ei. Am vrut ca acei copii să aibă nevoie de mine şi am făcut totul pentru ca ei să depindă de mine” – astfel își evoca în “Le Grand Bazar”, nevinovatul şi neînfricatul “simbol al lui Mai ‘68”, experienţele şocante avute cu “perverşii” copilaşi de la grădiniţa altenativă din Frankfurt, unde a fost o vreme educator.
Uluitor cinism! Daniel Cohn–Bendit abuzat sexual de nişte copii de grădiniţă care, văzându-l mai timid, au preluat ei iniţiativa! Nici n-ai crede că este vorba de Dany cel Roşu, anarhistul roşcovan, liderul bandei anarhisto–maoiste de la Universitatea Nanterre, cel care îl apostrofa, în 8 ianuarie 1968, pe ministrul Francois Missoffe: “Am citit Livre blanc sur la jeunesse pe care aţi scris-o. Şase sute de pagini de inepţii! Nu vorbiţi despre problemele sexuale ale tinerilor”. Prin urmare, tot sexul era principala obsesie al celui care va deveni conducătorul revoluţiei cultural-anarhiste din mai ‘68, al revoluţiei lui “Este interzis să interzici!”. Şi asta, cu ani buni înainte de a-şi vedea puritatea revoluţionară maculată abuziv, zicea el, de nişte bieţi copii nevinovaţi, într-o grădiniţă germană!
“Am fost o generaţie prometeică”, declară azi, cu mândrie, pedofilul, deşi mai degrabă a făcut parte dintr-o generaţie libidinală, dacă ar fi să-l parafrazez pe un alt profet al anarhismului – Marcuse. Da, Daniel Cohn–Bendit, unul din fructele coapte şi otrăvite ale lui Marcuse şi Georg Lukacs – filozoful marxist care ajuns komisar al învăţământului în republica bolşevică condusă de Bela Kun, a introdus în programa şcolară ore de educaţie sexuală pentru copiii din clasele primare! Cohn–Bendit a trecut la un nivel superior: s-a ocupat de “educaţia sexuală” a celor de grădiniţă! “Anul trecut o fetiţă de 6 ani a flirtat cu mine. A fost unul din momentele cele mai emoţionante şi mai frumoase pe care le-am putut avea”, scria pedofilul premiat într-o ediţie din 1978 a gazetei Pflasterstrand des Linke, care a apărut, până în 1990, la Frankfurt pe Main.
Premiat, pentru că premiile curg pe bandă rulantă pentru co-preşedintele grupului ecologist din Parlamentul Europei! La zece zile după ce a primit Premiul Theodor–Heuss, Cohn–Bendit s-a văzut nevoit, din cauza scandalului iscat, să refuze un altul: este vorba de “Marele Premiu al Mediei franco-germane” pe 2013; acordat pentru prezenţa în studiourile televiziunilor din cele două ţări! Pentru reprezentanţii presei franco–germane “s-a prescris” prestaţia lui Cohn–Bendit din cadrul emisiunii de televiziune “Apostrophes” din anul 1982. Nu însă şi pentru site-ul conservator polonez wPolityce.pl, care a postat un extras din faimoasa emisiune animată de “marele” Bernard Pivot, în care “simbolul, eroul prometeic, luptătorul pentru democraţie, încarnarea spiritului lui Mai ‘68, politicianul de marcă”, de fapt pedofilul ordinar Cohn–Bendit, bruiat într-adevăr de chicotelile complice ale tovarăşilor de platou, spune: “Ştiţi, sexualitatea unui copil este ceva absolut fantastic… Am lucrat cu copii care aveau între 4 şi 6 ani. Ştiţi, când o fetiţă mică, de cinci ani, cinci ani şi jumătate, începe să vă dezbrace, este ceva fantastic. Este fantastic, pentru că este un joc erotico–maniacal absolut”. Sau, evocând clipele de neuitat petrecute în gradiniţa din Frankfurt: “M-am ocupat de 8 copii, de la 16 luni la doi ani… Vroiam să le pipăi fundul, ei vroiau să mă gâdile şi eu vroiam să-i gâdil”!
Companionii de platou ai lui Bendit, cei care s-au mulţumit să protesteze chicotind, au fost: Bernard Pivot, prefectul Maurice Grimaud (!), catolicul tradiţionalist Michel de Saint Pierre (!) şi filosoful Francois Chatelet (!). Barem au avut curajul să se hlizească – nişte şoareci obişnuiţi, în faţa şarpelui, înlemnesc de tot. Şoareci, dar vizionari! Au prevăzut ce li se putea întâmpla! Spun asta, pentru că în timpul confruntării electorale din 2009pentru Parlamentul european, Francois Bayrou a avut curajul “să calce pe bec”. Şi anume, să-l acuze pe noul Prometeu, de pedofilie! El i-a spus în faţă: “Pentru că vorbiţi de mârşăvie, pot şi eu, de asemenea, să vorbesc de mârşăviile cu care v-aţi apărat, justificându-vă actele în legătură cu copiii”.
“Oportunistul, Neruşinatul, Le Pen” – Francois Bayrou a fost pus la zid! Să-l jigneşti pe Dany cel Roşu, apărătorul regimului care a cauzat 100 de milioane de morţi; pe cel care arunca bucăţi de caldarâm în capul jandarmilor; pe cel care urla: “Să fim realişti, să cerem imposibilul” – este prea de tot! Şi asta în faţa a 9 milioane de telespectatori, la o oră de maximă audienţă; toţi cei prezenţi în platou, de la Xavier Bertrand, la Martine Aubry şi Herve Morin au luat poziţie! Era doar 2009, ce dracu!, nu mai era pe vremea “şoarecilor” din ‘82!
După emisiune, pe străzile Parisului n-au mai ieşit, ca în 1968, zeci de mii de adepţi ai lui Cohn Bendit (atunci când acestuia i “s-au dat” zece ani interdicţie de intrare pe teritoriul francez) care să strige: “Suntem cu toţii evrei germani”. Acum n-au strigat: “Suntem cu toţii pedofili” – dar au votat! Şi Cohn – Bendit, “locomotiva electorală”, i-a făcut pe verzi să obţină 20% din voturile exprimate – cea mai mare victorie obţinută vreodată de aceştia!
Era normal să se întample aşa într-o ţară în care pedofilia se numără printre libertăţile, sexuale bineînţeles, care au fost apărate public de către personaje de prim rang ale societăţii franceze încă de la sfârşitul anilor ’70: Bernard Kouchner, Jack Lang, Roland Barthes, Simone de Beauvoir, Jean Paul Sartre, Jacques Derrida s.a.
Nu ştiu dacă societatea franceză este libidinală, dar în mod sigur o mare parte din elita ei, este! Cu siguranţă, Polonia nu are acest “noroc”, ca şi Germania de altfel. S-a văzut asta pe 24 aprilie, când euro-parlamentarul cu amintiri pedofile trebuia să participe la o dezbatere asupra Europei organizată de către Institutul de Politologie al Universităţii din Wroclaw. În faţa valului de proteste, Dany cel Roşu a ales să-şi anuleze vizita. Mai mult, regizorul polonez Grzegorz Braun a sezizat Parchetul asupra declaraţiilor de pedofilie făcute de-a lungul timpului de Cohn–Bendit, ştiut fiind ca în Polonia simplu fapt de a face publică pedofilia este un delict.
Polonia nu este Franţa, ţara în care vizionarea filmului video postat de site-ul wPolityce.pl a fost blocată, mainstream media franceză, aplicând cu un profesionalism dezinvolt, mult hulita cenzură, atât de uzitată într-un regim totalitar. Doar Cohn–Bendit nu este vreun amărât de preot catolic (victima favorită a linşajului practicat de Ku Klux Klan-ul mediatic), ci un reprezentant de marcă al elitei de stânga ce şi-a făcut ucenicia în “minunaţii ani” ’60, mulţi dintre membrii ei (anarhişti, leninişti, troţkişti şi maoişti fanatici în memorabilul ’68) fiind, nu numai buni prieteni cu “onorabilul” Bendit, ci şi conducători de ziare, posturi de radio şi de televiziune. […]:
Sursa:http://www.culturavietii.ro/

Papa Francisc: Biserica ar trebui sa ceara iertare homosexualilor pentru modul in care i-a tratat

Daniel, 8:23 – La sfârşitul stăpânirii lor, când păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără ruşine şi viclean.
Apocalipsa, 13:2b – Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare…
se pregateste calea….
Pope Francis Foto www.the-star.co.ke
Papa Francisc a spus ca Biserica Romano-Catolica si crestinii ar trebui sa ceara iertare homosexualilor pentru modul in care i-au tratat, transmite Reuters.

Vorbind reporterilor la bordul avionului ce il ducea inapoi la Roma din Armenia, el a spus si ca Biserica ar trebui sa ceara iertare si pentru modul cum a tratat femeile, pentru ca a fost oarba la exploatarea copiilor si pentru “binecuvantarea atat de multor arme” in trecut.Intr-o conversatie libera lunga de o ora, traditionala in calatoriile sale internationale, Suveranul Pontif a fost intrebat daca este de acord cu recentele ale unui cardinal german, ca Biserica ar trebui sa-si ceara iertare homosexualilor.Papa Francisc a parut trist cand reporterul l-a intrebat daca aceste scuze nu ar trebui cerute mai repede din cauza uciderii a 49 de persoane intr-un club gay din Orlando, noteaza Reuters.El a amintit invatamintele Bisericii ca homosexualii „nu ar trebui discriminati. Ei ar trebui respectati, ajutati duhovniceste.”
Papa a adaugat: „Cred ca Biserica nu numai ca ar trebui sa sa-si ceara scuze… unei persoane gay pe care a jignit-o, dar ar trebui si sa-si ceara scuze saracilor, femeilor care au fost exploatate, copiilor care au fost exploatati (fortati sa munceasca). Trebuie sa ceara iertare pentru ca a binecuvantat atat de multe arme”.

Noul STATUT al ELEVULUI: Cu uniformă și fără telefon mobil la școală. Vezi alte noutăți



Fără telefoane mobile la școală și maximum şapte ore pe zi – acestea sunt doar două dintre noutăţile noului Statut al elevului, proiect pus în dezbatere de Ministerul Educaţiei, informează stiri.tvr.ro.
De asemenea, este menționată și condiția de a avea uniformă.
Scăderea notei la purtare şi exmatricularea se validează în consiliul profesoral.
La fiecare 10 absenţe nejustificate pe semestru, elevul poate pierde un punct din nota la purtare.
Sursa: stiri.tvr.ro

NOAPTE DE COȘMAR ÎN VALEA JIULUI



Grindina a făcut ravagii noaptea trecută în Valea Jiului. Furtuna, însoțită de bucăți imense de gheață  a smuls acoperișuri, a avariat sute de mașini și a distrus totul în cale.



Noapte de coșmar pentru locuitorii din Valea Jiului, care  a fost lovită în plin de o furtună extrem de violenta. Au fost cel puțin trei reprize de căderi de grindină, care a atins dimensiuni de neimaginat. Bucățile de gheață mari cât o caisă sau cât un ou de găină au îndoit caroseriile mașinilor, au spart geamurile și au găurit acoperișurile caselor, în timp ce vântul puternic a rupt copaci și a smuls bucăți din acoperiș. Oamenii au încercat să-și protejeze bunurile cum au putut, cu pături sau prelate puse peste autoturisme, dar au trebuit la rândul lor să se ferească din calea bucăților de grindină neobișnuit de mari. Este de așteptat ca în zilele următoare să se formeze adevărate cozi la firmele de asigurări pentru recuperarea pagubelor.

 Revenim cu amănunte.

Sursa: http://www.avantulliber.ro/

VALEA JIULUI SUB ASEDIUL ”GLOANȚELOR DE GHEAȚĂ”


O furtună în două reprize a făcut prăpăd în noaptea de sâmbătă spre duminică în aproape întreaga Vale a Jiului. O furtună puternică însoțită de două rafale de de grindină cu o durată de 5-10 minute fiecare, dar de o intensitate cum nu s-a mai văzut vreodată în această zonă și cu bucăți de gheață de dimensiuni ipresionante, a făcut ravagii.
Sute de case și blocuri de locuințe, dar și instituții publice (școli, spitale, piețe etc.) au suferit pagube majore, prin spargerea țiglelor de pe acoperiș și a geamurilor, iar blocurule izolate termic au fost ciuruite ca după război. La acestea se adaugă pagubele suferite de câteva mii de autoturisme parcate în aer liber, care s-au ales cu tabla lovită de gridină și cu parbrizele sparte.
Câteva aspecte din dimeniunea catastrofică a dezastrului meteo de azi noapte, puteți vedea și în imaginile alăturate, postate pe rețelele de socializare.





Sursa: http://ziarulexclusiv.ro/




Caz extremã urgentã Valea Jiului-Franta: aruncatã în stradã de sora ei, ridicatã de politie si lãsatã fãrã copii


”I-a trimis bani pentru a face pasapoarte copiilor, apoi i-a trimis bani pentru drum spre Franta. La putin timp, Loredana a fost aruncatã în stradã cu doi dintre copii, iar sora cea mare a oprit bãiatul mijlociu. Pare un plan pus la punct dinainte, pentru cã la momentul când a fost alungatã cumnatul meu, fost jurnalist, i-a spus exact ce va pãti dacã va merge la politie – îi vor fi luati copiii. Si asta s-a întâmplat. Suntem cu totii bulversati, am anuntat Ambasada  din Paris, Ministerul de Externe si Consulatul din Strasboug de care apartine Belfort. Suntem disperati, pentru cã anuntând politia de acolo s-a întâmplat exact ce a spus cumnatul, asistenta socialã i-a luat copiii, iar pe ea au dus-o în altã parte si asteaptã decizia judecãtorului. A reusit sã ne sune, a scris de pe telefon si MAE. Nu stim ce sã facem s-o aducem înapoi în tarã, pe ea si copiii… Sora cea mare nu ne rãspunde la telefon…”- Marian T., Petrosani.
A fost o familie frumoasã, de loc din Vulcan, cu sapte frati – douã fete si cinci bãieti, acum fiecare la casele lor, cu probleme si realizãri, cu examene ale vietii pe care le-au trecut cu bine… Asta pânã în luna februarie 2016, când s-a nãscut o situatie ce seamãnã a subiect de film, protagoniste fiind cele douã surori.
Mihaela Ch. este plecatã de vreo 15 ani în Franta, în Belfort, unde s-a si cãsãtorit cu un francez, a devenit om de afaceri detinând împreunã cu sotul sãu douã restaurante, iar printre altele, împreunã cu oameni din comunitatea respectivã, cotatã ca fiind de oameni înstãriti, viziteazã si fac donatii orfelinatelor, chiar si din România, spun fratii acesteia.
Mihaela Ch. este sora cea mare, în vârstã de 46 de ani, are o fiicã în România, la Tg. Jiu, abandonatã de mamã când acesta avea 6 ani, iar cele douã nu tin legãtura una cu cealaltã
Loredana S. Este cealaltã sorã, de 37 de ani, are trei copii minori, o fatã si doi bãieti. A lucrat o vreme în Italia, timp în care copiii au stat la bunicii din Valea Jiului, iar acest lucru a fãcut sã creascã atasamentul nepotilor fatã de bunici. În ultima perioadã Loredana S. a lucrat la o asociatie umanitarã, din judetul Prahova, a divortat de sot, iar copiii au rãmas în grija sa.
De vreo 2-3 ani, Mihaela Ch. îsi vizita fecvent sora în România, iar în ultima vreme îi cerea acesteia sã-i dea ei bãiatul mijlociu. Familia a relatat cum la ultima vizitã a Mihaela Ch. si-a convins sora mai micã sã accepte sã meargã în Franta unde o va ajuta sã-si gãsescã de lucru si implicit o locuintã, precizându-i cã este altã lume, cã existã conditii pentru a-si creste copiii si cã alta este perspectiva de viitor pentru ei.
Un plan pus la punct de sora cãsãtoritã în Franta…
”A convins-o sã meargã în Franta. I-a trimis bani pentru a face pasapoarte copiilor, apoi i-a trimis bani pentru drum spre Franta. La putin timp, Loredana a fost aruncatã în stradã cu doi dintre copii, iar sora cea mare a oprit bãiatul mijlociu. Pare un plan pus la punct dinainte, pentru cã la momentul când a fost alungatã cumnatul meu, fost jurnalist, i-a spus exact ce va pãti dacã va merge la politie – îi vor fi luati copiii. Si asta s-a întâmplat. Suntem cu totii bulversati, am anuntat Ambasada  din Paris, Ministerul de Externe si Consulatul din Strasboug de care apartine Belfort. Suntem disperati, pentru cã anuntând politia de acolo s-a întâmplat exact ce a spus cumnatul, asistenta socialã i-a luat copiii, iar pe ea au dus-o în altã parte si asteaptã decizia judecãtorului. A reusit sã ne sune, a scris de pe telefon si MAE. Nu stim ce sã facem s-o aducem înapoi în tarã, pe ea si copiii. Pãrintilor nici nu le-am spus tot, încerc sã-i protejez pentru cã sunt în vârstã si cardiaci…” – a povestit disperat, printre altele, fratele celor douã surori, Marian T., din Petrosani.
Familia crede cã sora cea mare, Mihaela Ch., a avut ca scop rãzbunarea pe sora sa cea micã. Mihaela a crezut toatã viata cã Loredana a fost preferata familiei.
”Ca frate, cred cã este doar o rãzbunare pe sora mai micã Dana (Loredana – n.n.). A crezut mereu cã ea este favorita în familiei, desi nu este adevãrat. Pãrintii au tinut la noi în mod egal. Doar cã ea a cam fost oaia neagrã… Si tot ce face este doar o rãzbunare. Ceva nu e în regulã cu ea…”- a mai precizat Marian T.
Amenintatã cu o armã si bãtutã, a ajuns pe drumuri
Din e-mail-ul trimis de Loredana, de pe telefon, Ministerului Afacerilor Externe, rãzbate o poveste cutremurãtoare. Copilul mijlociu face crize de epilepsie, iar frigul îndurat pe lângã teama trãitã la mãtusa din Franta l-au îmbolnãvit pe bãietelul cel mic, de doar 6 ani..
”(…) Vineri 11.03.2016 fiul meu Andrei a fãcut febra mare de la amigdalitã si a fãcut convulsii si avea halucinatii, i-am rugat în genunchi sã mã ajute si sã-l ducem la spital, dar acestia nu au vrut motivând cã nu avem card de sãnãtate si nu-l primeste la spital… Am stat toatã noaptea punându-i comprese cu otet ca sã-i scad febra. Duminicã, 13.03.2016. a fost carnaval aici în Belfort si sora mea a zis cã ea si cu sotul ei merg la carnaval si îl vor lua si pe fiul meu Ioan I. (prescurtarea noastrã – n.n.) si noi, eu si copiii mei Elena si Andrei va trebui sã pãrãsim locuinta lor cât timp ei sunt plecati. I-am rugat frumos sã ne lase în locuintã si le-am arãtat cã fiul meu încã are febra mare, dar nu le-au pãsat si ne-au dat afarã, abea atunci ne-au dat actele, pasapoartele lui Elena si Andrei, certificatele de nastere cât si hotãrârile judecãtoresti oprindu-le pe ale lui Ioan I. si zicând cã nu le dã pentru cã opresc copilul la ei, eu nefiind de acord … Am reintrat în casã pe la orele 17 si în tot acest timp noi am fost nevoiti sã stãm în ger.
Luni 14.03.2016 am coborât de dimineatã în bucãtãrie sã le pregãtesc micul dejun la copii si nici nu au apucat copii sa mãnânce, cã sora mea si sotul ei au zis sã pãrãsesc casa lor; am zis cã nu avem unde sã ne ducem, dar au zis ca nu-i intereseazã. Am încercat sã port o discutie cu ei si sã le explic cã nu asa au zis când eram în România si mãcar sã ne lase sã stãm la ei pânã îmi gãsesc o locuintã, dar nu au vrut. Ba mai rãu, sora mea a sãrit la mine si m-a lovit de fatã cu sotul ei si cu copiii mei, m-a strâns de gât si mã sufoca. A zis  ca s-a sãturat de mine si sã plec din casa lor. Sotul ei a luat una dintre armele lui pe care le tine încãrcate si mi-a zis cã dacã nu plec imediat din casã, mã împuscã. Eram speriatã si am fugit de am pus câteva haine ale copiilor mei si ale mele în valize si când am fost la usã am mers cãtre Ionut sã-l iau cu noi. Ei au dat copilul la spatele lor si sotul surorii mele a ridicat pusca si a zis cã dacã nu plec în 5 secunde mã împuscã. A trebuit sã plec cu Elena si Andrei, pe Ionut nu au vrut sã-l lase si îi tot spuneau: zi la Loredana cã nu vrei sã mergi cu ea, zi cã vrei sã rãmâi la noi, zi cã nu vrei sã mai fie mama ta. Copilul îmi spunea toate acestea plângând si se vedea cã suferã… Eu si ceilalti doi copii ai mei, traumatizati si plângând a trebuit sã fugim repede sã nu ne împuste.
A cerut ajutor Crucii Rosii, spitalului si politiei, cerere care a costat-o scump
Am ajuns cu copii la gara din Belfort , mi-a fost fricã sã merg la politie cã deja sora si sotul ei mi-au zis cã politia îmi va lua si ceilalti doi copii si cã nu rezolv nimic pentru cã ei au relatii la politie. Am plecat cu trenul în alt oras, am stat în garã fiindcã Crucea Rosie nu au vrut sã ne ajute zicând cã au prea multi strãini. La o orã târzie în noapte gara s-a închis si a trebuit sã stau cu copiii afarã în ger.
Spre dimineatã m-am dus la un spital la urgente fiindcã fiul meu se simtea în continuare rãu. Acolo ne-au dat sã mâncãm si mi-au spus cã fiul meu trebuie sã ia antibiotic pentru cã are amigdalitele foarte afectate. Ne-au lãsat sã mai dormim o noapte în sala de asteptare. Marti 15.03.2016 spre miercuri, au zis cã cheamã asistentii sociali, apoi au zis cã si acolo sunt prea multi strãini si nu ne pot primi. Am fost si la politie în acel oras, dar nu au fãcut nimic, au  zis cã nu ne pot ajuta si sã ne reîntoarcem la Belfort unde sã ne prezentãm la politie pentru cã ne va ajuta si nu îmi va lua copiii zicând cã sotul surorii mele doar m-a speriat.
Miercuri ne-am întors la Belfort cu trenul si am rugat lucrãtorii din garã sã cheme politia. Am vorbit cu un domn de la politie prin telefon. Toate au fost traduse de un translator prin telefon deoarece nu stiu limba francezã. Au zis sã astept în garã cã vor veni sã mã ia pe mine si pe copii ca sã ne ajute. În garã s-au prezentat de la jandarmerie si ne-au condus la sectie unde am dat declaratii. În noaptea aceea am stat la jandarmerie cu cei doi copii ai mei si a doua zi au zis ca trebuie sã vinã un asistent social sã vadã cum ne poate ajuta.
S-au prezentat douã doamne asistente sociale si printr-un traducãtor au zis cã au ordin de la procurorul general al republicii sã îmi ia copiii si sã mi-i ducã la un centru pentru 10 zile pânã ce voi avea audienta la un judecãtor care va decide soarta copiilor  mei.Toate acestea mi le-au zis de fatã cu un translator român. Copiii mi-au fost luati cu forta de langã mine în timp ce am fost tinutã de o jandarmeritã si fiindcã copiii se tineau de hainele mele si plângeau si tipau cã vor cu mine si cã de ce vor sã-i despartã de mine, au fost luati cu forta de alti jandarmi si de asistentele sociale si dusi la masinã, pe mine impiedicându-mã si facând un zid de jandarmi între mine si copii. Pe mine m-au adus jandarmii la Armee de Salute (Armata Salvãrii, organizatie umanitarã  cu o structurã cvasi-militarã – n.n.)  în Belfort si locuiesc încã aici pânã la decizia judecãtorului. Ca mama si ca cetãtean român va rog din suflet sã mã ajutati sã-mi recuperez copiii si sã se facã dreptate. Toatã nãdejdea mea este în dvs. Vã rog ajutati-mã pe mine si pe copiii mei. Vã multumesc. Cu respect, SS” – scrie Loredana S. în e-mail-ul trimis MAE.Bulversant este faptul cã translatorul Polittiei din Belfort a fost chiar sora si cumnatul Loredanei.
Socant! Chiar sora a fost translator pentru Jandarmerie
Pãrintii si fratele acesteia au rezervat locuri la Altassib  pentru Loredana si copiii sãi pentru reîntoarcerea în România pentru a avea dovada în fata judecãtorului, cã familia este preocupatã de soarta sa. Mai mult, s-a luat legãtura si cu fiica, din Tg Jiu, a Mihaelei Ch., cu speranta cã o vor putea convige prin aceasta sã înapoieze copilul mamei sale si sã o ajute pe Loredana sã se întoarcã în România.
S-a încercat insistent sã se ia legãtura telefonic cu Mihaela Ch., dar acesta nu rãspunde si a remis familiei un sms prin care le cere s-o lase în pace pentru cã nu le va rãspunde.  În plus, familia  a aflat cã Mihaela Ch. a fãcut demersuri pentru a avea argumente în favoarea pãstrãrii lui Ionut – scoalã, asigurare medicalã. Au mai aflat cã la Jandarmerie, chiar sora care a alungat-o a fost translator între agenti si Loredana, prin telefon, lucru care a fost socant…
”Nu înteleg ce se întâmplã cu sora mea mai mare, Mihaela. Avea un comportament mai ciudat si înainte, dar nu am bãnuit cã va ajunge sã facã asa ceva. Si pe fiica ei a pãrãsit-o, de la 6 ani, apoi a spus cã este bolnavã, cu tulburãri psihice si tentative de suicid, dar am crezut cã astea-s crize ale vietii pe care le-a depãsit. Se pare cã nu este asa… Vom trimite tot ce o poate ajuta pe Loredana, dovezi în favoarea sa în fata judecãtorului. Un singur lucru sã i se permitã: întoarcerea acasã cu toti trei copiii. Fãrã copii, Loredana nu va pleca de acolo. Consulatul a luat legãtura cu ea, dar au fost foarte reci spunând cã au probleme mai serioase decât situatia ei. Pe cei de la MAE i-am contactat si eu telefonic. Judecãtorul este speranta noastrã, dar trebuie sã-i dãm dovezi si asta încercãm pentru cã sãptãmâna aceasta va fi audiatã” – a declarat, la închiderea editiei, fratele celor douã surori, Marian T., din Petrosani.
  • Familia se va adresa si parlamentarilor de Valea Jiului, respectiv senatorului Haralambie Vochitoiu si deputatului Cristian Resmeritã pentru a putea sã o aducã acasã pe Loredana S. împreunã cu cei trei copii ai sãi. Fratii si pãrintii sunt constienti cã este vorba de o problemã între doi membri ai familiei lor, dar considerã cã nu au forta si nici cunostinte în domeniu pentru a rezolva incredibila situatie.
Ileana Firtulescu
Sursa: http://cronicavj.ro

NewsNet Crestin - Homosexualii împotriva căsătoriilor homosexuale



Lucrurile se incing in Romania. In urmatoarele luni Romania va fi prinsa in batalia globala pentru familie, casatoria naturala si valorile crestine. Vorbim de proiectul cetatenesc de revizuire a Articolului 48 din Constitutie. In mai anul trecut cetatenilor Irlandei li s-a permis sa decida prin referend soarta casatoriei in tara lor si au ales eliminarea primordialitatii casatoriei naturale intre barbat si femeie, singura casatorie adevarata. Au avut dreptul sa o faca. Dar si romanii au acelasi drept. Sa decida, la fel ca irlandezii, ce tip de institutie a familiei si casatorie isi doresc. Nu suntem cu nimic ma prejos decit ei ori cetatenii altor tari care au putut vota modelul de casatorie si familie pe care si-l doresc. Romanii au dat 3 milioane de semnaturi cerind sa li se permita si lor sa voteze intr-un referend national viitorul Romaniei.

Lucrurile se incing si pentru ca doi homosexuali, unul roman si unul strain, au atacat in Curtea Constitutionala Articolul 277 din Codul Civil care nu permite casatorii intre persoane de acelasi sex in Romania. Ramine de vazut daca acest demers se va ridica de la pamint deoarece e dubios ca un cetatean strain sa poata ataca o lege organica a Romaniei in tribunalele romanesti ca fiind neconstitutionala. Asta insa ramine de vazut si va vom tine la curent.

Dl Remus Cernea propune parteneriatele unisex (din nou)

Lucrurile devin si mai serioase pentru ca Remus Cernea (independent), Mihai Sturzu (independent), Dragos Gunia (independent), Cristina Dumitrache (PSD), si Cristian Horia (PNL) au lansat un nou proiect de lege pentru legalizarea parteneriatelor intre persoane de acelasi sex in Romania. Dl Cernea a incercat de unul singur, dar fara succes, in 2013 si din nou in 2014. Incearca din nou, dar acum in asociere cu inca doi independenti si cu cite un deputat din cele doua mari partide policite din Romania. Vor reusi ei? Speram ca nu. Mai ales dupa ce parlamentarii nostri vor citi, speram, materialul nostru de astazi.

Tot mai multi homosexuali se impotrivesc casatoriilor homosexuale. Subiectul acesta e tabu in cercurile homosexuale ori "progresiste". Despre subiectul acesta nu am scris niciodata mai pe larg intr-o editie de joi, dar am redat si inca redam articole pe aceasta tema, scrise de homosexuali, in editiile AFR de marti. In ultimii ani, si mai ales anul acesta, tot mai multi homosexuali scriu si difuzeaza opinii negative despre casatoriile homosexuale. Homosexualii, ne spun ei, ne-au pacalit sa le acordam un drept la casatorie. Doua argumente principale sunt propuse de catre homosexuali impotriva casatoriilor homosexuale: (1) homosexualii nu se "casatoresc"; si (2) casatoria, ori de care fel ar fi ea, intre persoane de acelasi sex ori de sex opus, nu e compatibila cu stilul de viata caracterizat de promiscuitate al homosexualilor.

Dl Cernea e gresit nu doar pentru ca homosexualii cu discernamint se opun casatoriilor homosexuale ci si pentru ca Curtea Europeana a Drepturilor Omului continua sa respinga notiunea unui drept la casatorii intre persoane de acelasi sex. Decreteaza ca un astfel de drept nu exista in Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Periodic, din 2004 pina in iunie anul acesta, CEDO a decis din nou si din nou ca nu exista un drept la casatorii homsoexuale. Ultima decizie a fost data saptamina trecuta in cazul Charpentier v. Franta . [Decizia poate fi citita aici: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-163436]



Homosexualii nu se "casatoresc"

Casatoriile homosexuale sunt o moda trecatoare, dar cu consecinte negative. Generatia tanara devine tot mai putin interesata in familie, casatorie, ori viata de familie. Din asta societatea are numai de pierdut. Am facut afirmatia asta inca in 2008 si perceptia noastra inca este valabila.  Evidenta ca, de fapt, casatoriile homosexuale sunt o moda trecatoare, se acumuleaza de la zi la zi. Spre exemplu, mai devreme in an BBC a publicat un dosar privind subiectul, conform caruia in primele 15 luni dupa legalizarea "casatoriilor" homosexuale in Marea Britanie, doar 15.098 de cupluri homosexuale s-au "casatorit", adica cam 30.000. De atunci numarul e in scadere. [Detalii:http://www.bbc.com/news/magazine-36168415]

La fel in Irlanda unde casatoriile homosexuale au fost legalizate in mai anul trecut. In timp de un an doar 412 de cupluri homosexuale s-au "casatorit" acolo, adica 824 de homosexuali. [Detalii http://www.irishmirror.ie/news/irish-news/over-400-same-sex-marriages-8016442] A fost justificata abolirea casatoriei naturale in favoarea casatoriei nenaturale cind doar un numar asa de mic de cupluri unisex se "casatoresc"? Absolut nu. Numarul acesta va scadea pina cind va deveni infim, dar va continua sa submineze confidenta tinerilor in institutia casatoriei si familiei.

Homosexualii impotriva casatoriilor homosexuale

Privind subiectul de astazi redam in traducere romaneasca citeva pagini dintr-un aticol lung publicat in mai de homosexualul Jason D. Hill, profesor de filosofie la Universitatea De Paul din Chicago. Remarcam ca in toti anii de cind monitorizam comentarii si articole pe aceasta tema, nu am aflat niciodata un articol mai bine argumentat de catre un homosexual, mai vitriolic, ori cu argumente mai lucide si variate impotriva casatoriilor homsexuale. Autorul conchide ceea ce am spus si noi inca in 2008: stilul de viata promiscuu al homosexualilor nu e compatibil cu casatoria, ori de care fel si ori cum ar fi ea definita. Autorul eticheteaza homosexualii narcisisti, singuratici, dezorientati, dependenti de droguri si de sex. Critica societatea civila pentru naivitatea ei cedind presiunilor homosexualilor pentru a le implini capriciile. Ataca chiar si Curtea Suprema a Statelor Unite pentru ca a legalizat casatoriile unisex, o institutie care e impotriva naturii, fara nici un rost, o aberatie de la normalitatea si firescul experientelor sociale umane. Redam citeva pagini din articol urmind ca cei interesati sa-l citeasca in intregime, in engleza, aici: http://thefederalist.com/2016/05/16/loveless-narcissistic-sex-addicts-a-gay-man-critiques-his-community/

Recomandam acest articol tuturor. Va rugam postati, dati mai departe. Toti politicienii Romaniei trebuie sa citeasca materialul de astazi, si mai ales articolul intreg a lui Jason D. Hill. Materialul a fost abreviat si tradus de Cezarina Ghioc, voluntar AFR din Timisoara. Ii multumim. Traducerea e impecabila. Titlul articolului e Loveless, narcissistic, sex addicts: a gay man critiques his community ("Fara dragoste, narcisisti, dependenti de sex - un homosexual isi critica propria comunitate")

Fara Dragoste, Narcisisti, Dependenti de Sex - un Homosexual isi Critica Propria Comunitate

Hotărârea Curții Supreme din Statele Unite la 26 iunie 2015, care a legalizat căsătoria intre persoanele de acelasi sex în toate cele 50 de state a fost zi de referinta in istoria SUA. Cu toate acestea, eu [Jason D. Hill] ma aflu la o răscruce morală profundă și simt un total disconfort  in legatura cu acesta decizie. Sunt gay, jamaican, și un democrat convins. Consider că o căsătorie între doi bărbați, în cultura noastră contemporană, este o colosală risipă de timp, o fără de speranță întreprindere sortita eșecului, și, în mod fundamental, un efort naiv, profund în contradicție cu natura culturii gay de sex masculin si cu un ethos hipersexual, realmente distrus.

Problema este că întregul mediu în care are loc o socializare morala si sexuala a barbatilor gay e atât de profund compromis, astfel ca angajamentul monogam de lunga durata e lipsit de sens durabil fata de o căsătorie în sensul tradițional (ceea ce, eu cred ca barbatii homosexuali încearcă sa savarseasca in vietile lor), si deci,  imposibil de realizat intre homosexuali. În cazul în care nu este imposibil, atunci căsătoria între doi bărbați ar putea schimba pentru totdeauna natura fundamentală acăsătoriei. Majoritatea bărbaților homosexuali, cu preferința lor transparentă și flagrantă pentru relații deschise/relatii poliamoroase și aventuri multiamoroase, vor inunda cultura de masă cu "experimente pe viu", fapt care va modifica radical peisajul sexual al culturii noastre.

Oameni pentru care o relație deschisă/poliamorie ar fi fost de neconceput, vor privi acest aspect ca pe ceva ”pur barbatesc”, pentru a trăi o viață plină și interesantă. Dependența de "petreceri”, relatii sexuale variate, consumul de droguri, reprezinta  o trăsătură constitutivă a culturii gay de sex masculin, care va fermeca acea trăsătură a culturii noastre și o va transforma intr-o eventuală normă/in normal, mai degrabă, decât sa fie o excepție a vieții cotidiene.

Sexul promiscuu și consumul de droguri nu sunt curente excepționale sau marginalizate în cultura gay. Ele reprezinta o forță omniprezenta în fiecare registru și nisa a  lumii gay. Noul si deranjantul  "POZ Me", tendință care fuzionează în cultura gay trebuie să fie luata in considerare la nivel național. Această cultură constă în site-uri online clandestine, unde bărbații homosexuali care sunt HIV negativ „agata’’ bărbați  gay care nu sunt negativi și efectiv cerșesc sa  fie infectati de către bărbați HIV-pozitivi.

O lectură plină de compasiune și psihologică a acestui fenomen nu este greu de înțeles. Astăzi, „cultura noastra gay„ e descrisă ca fiind o era de singurătate; una în care  intimitatea și conectivitatea profunda sunt absente iar izolarea emoțională devine mod de trai pentru o majoritate tot mai mare de vieți omenești. Este un strigăt disperat dupa intimitate si de contact profund  cu o alta fiinta - literalmente vorbind - in forma cea mai profundă: un schimb corporal de fluide infestate. Este aproape ca și în cazul în care participanții sexuali non-HIV se rezvratesc împotriva regulilor de ''sex sigur "sau " sex protejat ", iar prima întrebare intre  potențialii parteneri înainte de angajarea în sex sa fie: "Esti curat?" Limbajul în sine este unul tehnic, care indica izolarea umana și non-conectivitate emotionala.

Pana cand barbatii gay vor  reusi sa ”contrafaca” un nou contract moral care sa combata utilizarea disproporționată de droguri, relatii sexuale promiscue, bolile cu transmitere sexuală, depresia, sinuciderile  - pana atunci cultura gay va muri, nu de o lovitură apocaliptica, ci, mai degrabă, prin sângerarea miilor de zgârieturi mici. Această moarte se bazează pe o formă letală și patologică a individualismului/singuratatii care afecteaza barbatii gay mai mult decât orice alt grup de persoane. Este ideea că "eu sunt deja întreg. Sunt complet. Am nevoie doar de cineva care să mă completeze."

Această minciună ce ne-o spunem ne împinge să ne cautam aprecierea, completarea și integritatea în moduri foarte nesănătoase. Oamenii fericiți, încrezători în sine și completi, nu au impulsuri maniace de a consuma  droguri, de a frecventa bai publice infestate si de a participa la petreceri subterane ilegale care au menirea de a le umple un sfâșietor gol, evident, acestor suflete singure. Căsătoria ca si instituție înseamnă lumea intreaga pentru mine, și nu doar pentru că eu provin dintr-o familie despartita - părinții mei au divorțat când aveam șase ani. Mai important, eu cred în sensul moral al căsătoriei.

Căsătoria este, mai presus de toate, exercitarea anumitor valori - cele mai inalte valori la care se poate aspira, cum ar fi: dragostea, prietenia, angajamentul, formarea unei familii, responsabilitatea reciprocă, și relationare profundă. Oferindu-i casatoriei pozitia centrala, atunci e  nevoie de a fi stimati de catre  persoanele din viața noastră, și având în vedere nevoia psihologică de a fi stimati în sfera publică, înțelegem căsătoria ca, printre altele, un însemn de aprobare si recunoastere publică a alegerii facute de doi barbati. Legislatia  statului face ca aceasta uniune sa fie sacra. Putin morala si radicala revoluție în cultura mediul gay - mediul în care cei mai mulți bărbați homosexuali socializeaza sexual astazi - aduce minoritatii gay morale,  speranțe și aspirații catre o căsătoria tradițională care insa e obliterata de forțe culturale mai mari din cadrul culturii gay nihilista contemporana.

Incompatibilitate cu casatoria naturala

Câteva caracteristici constitutive ale culturii gay sunt endemice și formative a identității majorității barbatilor gay care îi aparțin și care, prin urmare, sunt inundate cu cutumele, normele și ethosul lor. În primul rând, insatienabila promiscuitate sexuală vorace care funcționează ca o activitate de agrement, si care nu încetează odata cu căsătoria sau cu un parteneriat pe termen lung și care crește odată cu vârsta.

Pentru cea mai mare parte a relațiilor homosexuale, semnificația cuvintului "angajament" sau  "monogamie", are un sens radical diferit decât în ​​căsătoriile heterosexuale. In toate statisticile pe care le-am studiat, 43% dintre toți bărbații gay din democrațiile occidentale au afirmat că au avut mai mult de 500 de parteneri în timpul vieții lor, și 28 % au susținut ca au avut mai mult de 1.000 parteneri. Aventurile sexuale ale unor astfel de oameni nu au scăzut semnificativ după căsătorie, pentru simplul motiv ca 50 % din totalul căsătoriilor gay din Statele Unite încep ca fiind relații deschise, în care barbatii continuă să aibă relații sexuale cu alți bărbați.

Promiscuitatea sexuala in randul barbatilor gay este o dependenta care are prea puțin de-a face cu  cucerirea si simpatia. La un moment dat în viața unui om heterosexual, lipsit de rațiune și chiar maniac sexual, începe, la fel ca si pentru femei, căutarea biologică pentru o pereche ideala, care sa fie adecvata pentru a fi mama viitorilor lui copii. Acest imperativ biologic împinge  sexele unul catre celalat și temperează  impulsul maniacal pentru sex. Criteriile inconstiente care evaluează alura unei femei sunt legate de starea ei fizica pentru procreare. Criteriile, pentru majoritatea barbatilor care nu sunt burlaci convinsi, nu mai iau in consideratie  forma fizica a sanilor, feselor, si soldurilor. Aceste criterii includ acum o serie de caracteristici care includ capacitatea de fidelitate, loialitate, capacitatea de relationare, increderea, și monogamia sexuală. Aceleași criterii au la baza si femeile heterosexuale cand  evalueaza potențialul barbatilor. Oricare dintre acestia  nu vor doar sex și pasiune, ci, mai important, un partener care va oferi copii sănătoși. Acest imperativ biologic  împinge  sexele unul catre celalat și temperează  impulsul maniacal pentru sex  si deasemenea ii tempereaza să caute plăceri anonime  în afara căminului.

Mediul cultural hipersexualizat în care are loc socializarea sexuală pentru bărbați gay determina un  comportament de netagaduit in care majoritatea barbatilor gay sunt dependenti sexual sau sunt predispusi la dependenta de sexualitate. Că cei mai mulți bărbați homosexuali sunt dependenți sexual este un motiv suficient pentru a se face o pauza  si a lua in considerare dacă legalizarea casatoriilor gay ar rezolva temporar sau aparent aceasta situație dificilă de a trai astfel in aceasta lume.

Heteronormalitate este conceptul că ființele umane se încadrează în genuri distincte și complementare (barbati și femei), cu roluri naturale în viața lor. Se postulează că heterosexualitatea trebuie să fie regula / norma / normalul, și că relațiile sexuale și maritale sunt cele mai multe (sau numai) prin acuplarea între persoane de sex opus. Pentru unii critici, heteronormalitatea creează o "ierarhie de sex", care gradeaza practicile sexuale din punct de vedere moral, ca find bune sau rele. Distrugerea heteronormalitatii civilizaționale e ca o trăsătură constitutivă a culturii homosexuale masculineși a barbatilor gay care  socializeaza sexual si etic in cadrul acestei  matrici.

Sexul gay, ca si activitate de-a lungul vieții, chiar dacă se poate practica  în cadrul legal al unei căsătorii, nu a fost niciodată din punct de vedere istoric, un criteriu și niciodată nu va fi. Mai important, aceasta poate și ar trebui să nu fie criteriu, deoarece desființează principiul de regenerare al procreării biologice.

Heteronormalitatea este standardul normativ al unei realități sexuale obiective, deoarece  este singurul mijloc care face posibila regenerarea traditiilor,  a normelor, a valorilor,  a principiilor și, prin urmare, a unei civilizații rațional posibile. Și o civilizație este singurul mediul social în care orice ființă umană se poate inregistra ca fiind umana, mai repede decât ca un animal sau o monstruozitate socială.

În cazul în care civilizația ar fi lăsata exclusiv în mâinile barbatilor homosexuali și heterosexualii ar fi eliminati de pe pământ, este nu numai evident că specia ar muri. Ce este mai puțin evident este acest lucru: s-ar trăi într-o stare de infectie morală. Acest lucru se datorează faptului că baza pentru moralitatea evolutivă provine dintr-o etica de ingrijire, unde impulsul de procreere e centrat pe grija pentru tinerii neajutorati. Într-o lume în care morala imaginației nu trebuie să se extindă dincolo de plăcerile sexuale, pentru a putea  avea grijă de urmasi, unul este descurajat de la crearea unui sistem de moralitate care vorbește despre păstrarea perpetuarii speciei .

Baza evolutivă pentru moralitate provine dintr-o etica de ingrijire, de la care impulsul procreativ, centrat pe grija pentru tineri neajutorati creste. În cazul în care statutul moral al sexului heterosexual, comparativ cu sexul homosexual urmau să fie măsurate în funcție de valoarea morală care stă la baza heteronormalitatii, atunci sexul heterosexual din punct de vedere moral e superior sexului homosexual de orice fel, deoarece - încă o dată - oferă axa fundamentală de-a lungul căreia se află traditiile, normele și principiile civilizaționale care securizeaza bunăstarea și longevitatea înfloritoare a speciei umane, precum și condițiile sociale și morale pentru un etos de îngrijire extinsă.

Consecinte catastrofice

Legile  heteronormalitatii sunt la fel de invariante ca si legile naturii. Homosexualitatea este exclusivă. Generic vorbind, incapabila de a produce strategii evolutive din care sa derive moralitatea. Nu este exagerat  să se afirme că mulți progresiștii gay albi  au declarat război "persoanelor  heterosexuale albe și majoritatii heteronormativelor." Cufundati în propriile lor ideologii rasiale si etnice,  se desfăta într-o mizerabila și somnolenta înșelăciune, care le permite să evite sa se autoexamineze, inainte de a aduce altor persoane acuzatia de bigotism. Gradul de vinovăție heterosexuala care devine rapid o realitate în politica de identitate sexuală a Statelor Unite ale Americii acordă homosexualilor o  stima de sine recompensatorie, care se exprimă ca Putere gay. Dar această putere în mod paradoxal, o face tot mai greu să fie autentic gay in America de azi. Conferă un fals sentiment de invulnerabilitate, in care isi ascund,  majoritatea homosexualilor, anxietățile lor sexuale, de inferioritate, de rușine sexuală și, în ciuda  tendinței de creștere spre o mai mare toleranță sexuală, de diminuare sexuala, care este o diminuare in mod reflexiv  negata de catre mai mulți homosexuali, care insa, din motive subintelese psihologic, se tem sa nu ajunga victime.

Progresiștii de azi vor trebui să se confrunte cu o nouă schimbare de paradigmă. Copiii lor vor suferi o transformarea morală și sexuală, care îi va lăsa cu gura căscată. Imaginația sexuală a bărbaților homosexuali va inunda imaginația sexuală a copiilor lor, asa cum sexul homosexual inundă imaginația sexuală de masă, și nu o vor popula uimitor cu  moduri noi de functionare sexuala, doar ca vor savura un grad de carnalitatea biologică, care va decupla sexul -cel puțin - de sensul dragostei. Bărbații homosexuali care sunt obsedati de cultul frumuseții, a superficialității, a drogurilor și efemeritatii sexuale trebuie sa preia un nou contract moral. Acest contract moral, eu cred,  va crea o nouă cultură, în care un mediu de respect și de validare autentică  va transcende obsesia validării de sine și celorlati prin a face apel la farmecul/sex appeal si anatomia sexuala. 


Nu este clar cum va arăta noul contract moral. Eu cred că divergenta dintre bărbații homosexuali care doresc o viața socială și romantică durabilă și o cultura concomitentă, va sprijini aceasta si  vor face reguli pentru lunga durata pe care sa le respecte. Oricare ar fi acele reguli de angajament, însă, pare puțin probabil să fie autentice, dacă nu admitem că, în ciuda acceptării tot mai mare a homosexualității, trauma  lor psihologica e in creștere, pentruca  trăiesc într-o lume care inca este condusă în principal de barbati heterosexuali, este inca o lume plina de suferinta.

Material furnizat de catre Alianta Familiilor din Romania

Sursa:http://newsnetcrestin.blogspot.ro/