Radio Bunelu

Religia și fizica cuantică susțin același lucru!

Autorul Mark Hicks a realizat o conexiune incredibilă între Biblie și fizica cuantică în noua sa carte, „Surpriză: Acordul dintre fizica cuantică, relativitate și Biblie. Știința Modernă și Biblia susțin același lucru.”
Hicks susține că atunci când privim fizica dintr-o perspectivă spirituală, totul capătă sens și, dacă ne gândim bine, acest lucru nici măcar nu e „ciudat”, scrie Christian Post.
„Fizicienii de astăzi confirmă de fapt ceea ce Biblia afirmă despre natura lui Dumnezeu, a creației Lui și a realității”, afirmă Hicks.
Hicks le reamintește cititorilor că relativitatea și fizica cuantică au condus la numeroase inovații ce au transformat planeta noastră în ultimii 100 de ani. La fel ca în cazul explicației lui Newton cu privire la gravitație și călătoriei lui Magellan în jurul lumii, descoperirile privitoare la relativitate și la fizica cuantică au schimbat tot ceea ce credeam că știm despre universul care ne înconjoară.
În noua sa carte, Hicks reunește descoperirile minților uimitoare ale lui Albert Einstein, Neils Bohr și Werner Heisenberg, arătând beneficiile pe care acestea ni le-au adus – incluzând televiziunea, telefoanele mobile și computerele.
Descoperirea centrală a relativității este că lumina (și nu spațiul sau timpul) reprezintă singura constantă din Univers. În același timp, Biblia afirmă că Dumnezeu este Lumină, singura constantă în tot Universul. „Biblia afirmă că Dumnezeu este Lumină, iar Dumnezeu este constanta noastră.”
Atât învățăturile biblice, cât și fizica cuantică, afirmă că lumina este mecanismul prin care totul există (sau „pare” să existe). Fiecare atom emite sau absoarbe lumină, așa că fiecare gând, cuvânt, faptă sau obiect se manifestă prin intermediul aceluiași proces. Totul este energie, iar fundația elementară a universului este pur potențială. Biblia este în acord cu această idee, afirmând că lumina este mijlocul prin care Dumnezeu a creat Universul și prin care El continuă să țină toate lucrurile laolaltă.
Fizica cuantică a descoperit că atomii există într-o stare semi-reală, pur potențială și virtuală până când cineva îi privește cu o expectativă. Această expectativă, sau așteptare a privitorului, determină natura lor „reală” din acel moment. Tot așa, afirmă Biblia, credința – adică ceea ce observatorul crede și se așteaptă să vadă – determină natura realității unei persoane.
„Orice ar fi adevărul, el nu se va schimba, indiferent cine este cel care încearcă să-l afle. Există oare vreun motiv pentru care știința seculară și teologia să se privească una pe cealaltă drept contraproductive, când, în realitate, ambele caută același lucru?”, întreabă Hicks.
În cartea sa, Hicks folosește un limbaj accesibil, pentru a conduce cititorul către aceeași realizare la care a ajuns și el: că fizica cuantică și Biblia susțin de fapt același lucru. Prăpastia dintre religie și știință se închide tot mai rapid, afirmăsekvoice.com, iar Hicks are o puternică contribuție la această mișcare, prin argumentația sa ce caută să arate oamenilor că cele două pot co-exista în același univers.

Suedia: După poligamie, „tineretul” cere legalizarea incestului și a necrofiliei

spn_necrophilia

Aripa tânără a principalului partid liberal din Suedia,Folkpartiet liberalerna (Partidul Liberal al Poporului) a anunțat că „face un pas înainte” în politică și a cerut legalizarea incestului și a necrofiliei

În Europa, nebunii au ajuns la conducerea azilului. De parcă nu erau de ajuns problemele economice, valul de migratori și demografia în criză, peste Europa occidentală s-a instalat o altă plagă: copiii copiilor generației ’68 au ajuns la maturitatea politică și doresc să preia conducerea șandramalei spre a o zdrobi, definitiv, de zid.
Duminică, 21 februarie, organizația de tineret a partidului Liberal, Tineretul Liberal al Suediei (LUF) și-a ținut la Stockholm convenția anuală, pe care a încheiat-o cu un apel la legalizarea incestului de la vârsta de 15 ani și a relațiilor sexuale cu cadavre umane (necrofilia).
Argumentele servite în sprijinul acestei moțiuni sunt acelea că „legea nu ar trebui să țină cont de morală” și, evident, că „fiecare are drept să decidă asupra propriului corp”, inclusiv în legătură cu soarta acestuia după deces. 
„Nu ne plac legile care țin cont de morală”, a declarat lidera Tineretului Liberal, Cecilia Johnsson, într-un interviu pentru cotidianul Aftonbladet. „Suntem organizația de tineret şi rolul nostru este să gândim un pas mai departe”. Cu siguranță „liberalii” au avut în vedere să nu rămână mai prejos de alți „vizionari politici”, colegii lor din tineretul „conservator” care au solicitat anul trecut legalizarea poligamiei.
Johnsson a declarat că, deși cele mai multe dintre societăți văd practicile acestea ca „dezgustătoare”, astfel de acte nu ar trebui să fie scoase în afara legii de către guvern.
„Am înțeles că aceasta poate fi văzută ca ceva neobișnuit și dezgustător, dar legislația nu se poate baza pe ceva ca fiind dezgustător”, a spus ea.
În conformitate cu moțiunea „liberalilor”, doi frați care consimt şi au vârsta de minim 15 ani ar trebui să se poată angaja în relații sexuale. De asemenea, relațiile sexuale cu un cadavru uman ar trebui să fie permise, cu condiția ca decedatul să-și fi dat permisiunea scrisă înainte de moarte.
Propunerea grupului de tineret a fost dezavuată de foști și actuali membri ai partidului.
„Tineretul Liberal din Suedia se concentrează pe publicitate, dar se concentrează mai greu pe problemele care determină și viitorul nostru al Suediei”, a declarat fostul deputat liberal Carl B. Hamilton, citat de ziarul britanic Daily Mail.
Deși chiar și ultra-toleranta medie suedeză pare șocată de intențiile viitorilor lideri ai țării, ideile lor cu greu mai pot fi suprinzătoare pentru cineva. De decenii, „liberalii” din Suedia au fost principalii promotori în establishment-ul politic ai homosexualității, avortului și secularizării. După legalizarea „familiei” de homosexuali, după liberalizarea extremă a avortului la cerere până la 24 de săptămâni de sarcină, după ce Suedia rămâne practic singura țară din UE care nu permite medicilor să refuze practicarea avortului și după ce creștinismul a fost aruncat la marginea societății și abandonat, era de așteptat ca „noul val” al politicii să își găsească noi obiective „mărețe” de îndeplinit.
Și, da, este vorba despre aceeași Suedie campioană la indicele „bunei guvernări”, conform ultragiatei Alina Mungiu, care lăuda recent țara nordică în același articol în care înfiera mișcarea de susținere a familiei Bodnariu. „Rușii” sunt în spatele susținătorilor familiei Bodnariu, ne spune Mungiu, și chiar dacă n-ar fi, cine suntem noi să criticăm când „e vorba de Norvegia, Suedia și Finlanda, trei țări în topul bunei guvernări și care fac mai mult pentru respectarea drepturilor omului la ele în țară și în restul lumii decât toată Asia la un loc.”
http://www.culturavietii.ro/2016/02/25/suedia-poligamie-tineretul-cere-legalizarea-incest-necrofilie/

Anunţul care declanşează CODUL ROŞU în Europa. „Este cea mai mare AMENINŢARE din ultimii 10 ani”

Isis-stat-islamic
Europa se confruntă cu cea mai mare ameninţare teroristă din ultimul deceniu, existând temerea că aproape 5.000 de jihadişti s-au întors pe continent după ce au participat la antrenamente în taberele teroriste. Avertismentul a fost dat de şeful Europol, Rob Wainwright, într-un interviu pentru publicaţia germană Neue Osnabrücker Zeitung, scrie gandul.info.
„Ne putem aştepta Statul islamic sau alte grupuri teroriste să organizeze atacuri în Europa, cu scopul de a face cât mai multe victime în rândul populaţiei civile. În plus, exista riscul unor atacuri individuale” a spus Wainwright.
Europol estimează că există între 3.000 şi 5.000 de persoanecare au fost în taberele de antrenament teroriste, inclusiv în cele ale ISIS din Irak şi Siria, s-au întors în Europa.
De asemenea, autorităţile se tem ca eventualii atacatori să ajungă în Europa şi folosindu-se de criza refugiaţilor, călătorind cu documente false. „Numărul tot mai mare de luptători străini prezintă noi provocări pentru ţările UE”, a mai spus Wainwright.
Cel puţin 700 de persoane din Marea Britanie s-au alăturat grupărilor jihadiste din Siria şi Irak, şi aproximativ jumatate s-au întors, reiese din datele autorităţilor europene.
La finalul lunii ianuarie, Uniunea Europeană a lansat un nou centru de coordonare a luptei împotriva extremismului violent, în contextul în care Europa se confruntă cu cea mai semnificativă ameninţare teroristă din ultimii zece ani.
Centrul european contraterorist a fost deschis în mod oficial pe 25 ianuarie, în cadrul Europol, Biroul european de poliţie.
Rob Wainwright a anunţat atunci că unitatea, cu sediul la Haga, în Olanda, va avea ca personal 40-50 de experţi în lupta împotriva terorismului şi va activa în domeniul schimbului de informaţii, urmăririi combatanţilor străini, a surselor ilegale de finanţare şi armament şi va acorda asistenţă statelor membre UE în achete antiteroriste.
„Ameninţarea actuală cere un răspuns puternic şi ambiţios din partea UE”, a subliniat directorul Europol.
http://www.ganduridinierusalim.com/anuntul-care-declanseaza-codul-rosu-in-europa-este-cea-mai-mare-amenintare-din-ultimii-10-ani/

CEL MAI BĂTRÂN SALARIAT DIN ROMÂNIA ARE 99 DE ANI

Are 99 de ani și lucrează cu carte de muncă. Este vorba de cel mai în vârstă cioban din România, iar acesta are grijă de stânile din Straja. Ștefan Gros este considerat cel mai bătrân salariat din România.
DSC_7772

“Am cartea de muncă de la 90 de ani și are un termen de 10 ani, adică până fac 100 de ani. Acum am 99 de ani și vreau să îmi duc treaba până la capăt”, a spus Ștefan Grosu, cel mai în vârstă salariat din România.
DSC_7766

Prima carte de muncă a avut-o la vârsta de 90 de ani, iar omul de afaceri Emil Părău este angajatorul celui mai bătrân salariat din România. Moș Ștefan a fost premiat în cadrul Galei Exclusiv, acesta fiind cel mai în vârstă salariat din România. Stefan Grosu s-a nãscut în 1917, în vârful muntelui, la strunga de oi a familiei si de mic se ocupã de pãstorit. A fost în rãzboi si este veteran, dar de muncit cu carte de muncã a muncit foarte putin pentru cã oieritul nu era o meserie recunoscutã pe vremuri. Provine dintr-o familie longevivã, tatãl lui a trãit pânã la 103 ani si un bunic de-al sãu a trecut de 107 ani.
http://www.avantulliber.ro/2016/02/26/cel-mai-batran-salariat-din-romania-are-99-de-ani/

SOARTA CELOR CE L-AU LUAT ÎN RÂS PE DUMNEZEU

Scrie în Biblie (Galateni 6:7): “Să nu vă lăsaţi înşelaţi; să nu râdeţi de Domnul: căci ce a semănat omul, aceea va şi culege”.Iată povestea câtorva bărbaţi şi femei care L-au luat în râs pe Domnul:
John Lennon (Cântăreţ): 
    Cu câţiva ani înainte de a muri, într-un interviu pentru o revistă americană, el a declarat: “Creştinătatea va lua sfârşit, va dispărea. Nu este nevoie să îmi susţin această idee. Sunt sigur. Nu am ce spune despre Iisus, însă cei ce-L urmau erau oameni prea simpli, astăzi noi suntem mai cunoscuţi decât El” (1966).Lennon, după ce a declarat că membrii formaţiei Beatles erau mai cunoscuţi decât Iisus Christos, a fost împuşcat de şase ori.

Tancredo Neves (Preşedinte al Braziliei): 
    În timpul campaniei prezidenţiale, acesta a declarat că, dacă ar obţine 500.000 de voturi din partea partidului său, nici Dumnezeu nu l-ar mai putea îndepărta de la Preşedinţie.Bineînteles, a obiţnut voturile, însă s-a îmbolnăvit cu o zi înainte de a deveni preşedinte, apoi a murit.

Cazuza (Compozitor, cântăreţ şi poet bi-sexual): 
    În timpul unui spectacol în Canecio (Rio de Janeiro), în timp ce îşi fuma ţigarea, a pufăit fumul în aer şi a spus: “Doamne, asta e pentru Tine.”A murit la vârsta de 32 de ani, de CANCER pulmonar, într-un fel groaznic.

Cel care a construit Vasul Titanic 
    După ce s-a încheiat construirea Vasului Titanic, un reporter l-a întrebat cât de sigur era Vasul.El a răspuns cu un ton ironic: “Nici chiar Dumnezeu nu îl poate scufunda”. Cred că ştiţi cu toţii ce a urmat.

Marilyn Monroe (Actriţă) 
    A fost vizitată de Billy Graham, în timpul unei reprezentaţii a unui spectacol. Acesta a declarat că Spiritul Lui Dumnezeu l-a trimis să îi predice.Dupa ce a ascultat ceea ce a avea de spus predicatorul, ea a replicat: “N-am nevoie de Iisus al tău”. O săptămână mai târziu, a fost găsită moartă, în apartamentul ei.

Bon Scott (Cântăreţ) 
    Fostul vocalist al formaţiei AC/DC. Într-un cântec din 1979, el spunea: “Nu mă opriţi: mă îndrept pe drumul meu, pe drumul care duce în infern”.Pe 19 februarie 1980, Bon Scott a fost găsit mort, înecat cu propria vomă.

Campinas (in 2005) 
    În Campinas, Brazilia, un grup de prieteni, beţi, au luat, în drum, o altă prietenă... . Mama a însoţit-o până la maşină şi, îngrijorată de starea în care se aflau prietenii ei, i-a spus, ţinând-o de mână pe fata care se aşezase în masină: “Fiica mea, mergi cu Dumnezeu şi fie ca El să te apere.”Aceasta a răspuns: “Poate doar dacă El (Dumnezeu) merge în portbagaj, pentru că aici, înăuntru,.... e deja plin.”
    Peste câteva ore, a sosit vestea că tinerii au fost implicaţi într-un accident mortal, toţi au murit, maşina era de nerecunoscut, nu se mai putea spune ce tip de maşină fusese, însă, în mod surprinzător, portbagajul era intact. Poliţia a declarat că nu vedea în ce mod a putut rămâne intact portbagajul. Spre surprinderea lor, în portbagaj au găsit un carton de ouă, iar ouăle erau toate întregi.

Christine Hewitt (ziaristă şi redactoră de emisiuni de divertisment din Jamaica ) 
    Ea a declarat că Biblia (Cuvântul lui Dumnezeu) este cea mai proastă carte scrisă vreodată.În iunie 2006 a fost găsită arsă în maşina proprie.

Mulţi alţi oameni importanţi au uitat că nu există nici un alt nume căruia să i se fi acordat atâta autoritate, precum numele Domnului Nostru Iisus Hristos.
Mulţi dintre aceştia au murit, numai Domnul Nostru Iisus Hristos a murit şi a înviat şi este viu.

http://www.dervent.ro/rostiri.php?cID=cat-rostiri-ortodoxie&rID=74&rType=ART&rOP=more

DIN CAUZA SĂRĂCIEI SI-AU TRANSFORMAT LIFTURILE ÎN CĂMĂRI


 Lifturile din cartierul Mirco 3 din Vulcan, mai cunoscut sub numele de Dallas, au fost transformate de localnici în cămări. Inutilizabile de ani de zile, oamenii le-au găsit repede o întrebuinţare. Conservele pentru iarnă, murături, dulceţuri, toate ajung în fosta casă a liftului.
*Pe jos până la etajul 10
Cartierul Dallas este unul dintre polurile sărăciei din Valea Jiului. Blocuri – turn cu apartamente gen cutii de chibrituri, construite pentru minerii aduşi din toate colţurile ţării pentru a  da ţării cărbune, adăpostesc mii de oameni, pentru care chiar şi apa rece a ajuns un lux. Aşa că de lifturi funcţionale nicidownload (2)nu mai poate fi vorba, căci după ce s-au defectat nimeni nu a mai avut bani să le repare. Localnicii s-au obişnuit să urce chiar şi 10 etaje pe jos, de mai multe ori pe zi, iar lifturilor le-au găsit o nouă întrebuinţare: le-au transformat în cămări.
„Lifturile nu mai merg de ani de zile. Nu ştiu dacă au mai funcţionat un an sau doi după 1989. Acolo îşi ţin oamenii acum murăturile sau dulceaţa pusă peste iarnă. Le-au făcut cămări, că oricum nu mai merg”, povesteşte Bogdan, care locuieşte pe strada St. O. Iosif din Vulcan. Băiat este sportiv, joacă fotbal, iar faptul că este nevoit să urce zilnic 10 etaje pe jos îl consideră un fel de antrenament. „Nu îmi este greu să urc, m-am obişnuit, Oricum joc fotbal şi trebuie să mă antrenez”, a mai spus Bogdan.
download (3)Ca el sunt mulţi alţii şi nici drumul până în Dallas nu  este deloc uşor. Din oraş se urcă o pantă abruptă, iar mai apoi nişte scări din beton, pe care oamenii mai cară şi bidoane cu „apă de izvor”, adusă de la o captare din apropiere.
*I-au distrus disponibilizările
Cartierul Dallas este format în mare parte din blocuri – turn şi a fost amenajat în anii ’70 special pentru persoanele venite să muncească la mină. Restructurările repetate din minerit şi-au pus însă amprenta definitiv asupra cartierului muncitoresc. Din ce în ce mai puţini locatari mai lucrează încă la mină, alţii s-au disponibilizat de mult. Cei din urma îşi povestesc amintirile în timp ce mănâncă seminţe download (1)pe băncile din faţa blocurilor. Trăiesc din venitul minim garantat sau din alocaţiile copiilor.

Fenomenul XXX așază bisericile cu spatele la zid

De regulă, pornografia este percepută ca fiind în conflict cu valorile creștine. Drept urmare, bisericile se poziționează acuzator față de acest fenomen de amploare. Strategia poate fi contraproductivă, fiindcă duce la ignorarea unui aspect mai mult decât relevant pentru problemele reale ale enoriașilor. Este vorba de faptul că și cei care frecventează biserica au aceeași predispoziție către pornografie ca cei nereligioși. 

Probleme în interior, la fel ca în exterior

Pornografia a devenit o problemă universală, iar bisericile preferă să nu o observe. Nu este pentru prima oară când acestea adoptă o poziție de non-combat. Un articol recent ilustrează modul în care acestea păstrează o tăcere complice față de abuzul sexual asupra copiilor. Subiectul de cele mai multe ori este tabu. Pornografia poate fi inclusă în același top al subiectelor incomode.
Un articol CBN News invocă sondaje care atestă că aproximativ două treimi dintre americani vizionează regulat materiale pornografice. Însă un studiu realizat de Barna Group sugerează că 54% dintre bărbații și 15% dintre femeile cu valori creștine admit că au vizionat materiale pornografice cel puțin o dată pe lună. Aceasta i-a determinat pe jurnaliștii de la The Washington Post să afirme că există două feluri de creștini în America: cei care vizionează materiale pornografice și cei care mint cu privire la acest lucru.
Pastorul Jay Dennis trage un semnal de alarmă cu privire la această epidemie invizibilă care cuprinde creștinismul: „Cred că 80% din bărbații din biserici se luptă la un anumit nivel cu pornografia”, iar problema și mai mare este că majoritatea celor responsabili de viața bisericii nu cred lucrul acesta și nu acționează împotriva lui. În consecință, cei care înregistrează derapaje la acest capitol ajung să creadă că sunt singurii care se confruntă cu o problemă atât de gravă și de aici derivă interiorizarea persoanelor în cauză. Biserica întreține acest cerc vicios. „Se spune că nu ar trebui să se vorbească despre astfel de lucruri în biserică, când exact acolo ar trebui vorbit. Ca să scapi de această dependență trebuie să vorbești despre ea”, a afirmat Desiree Smith, din biserica baptistă Lakeland.
Și totuși bisericile par să prefere tăcerea. Cauzele pot fi multiple. Una dintre ele constă în faptul că biserica dorește să își protejeze imaginea, lucru demonstrat prin felul în care a gestionat multiplele cazuri de pedofilie. Și incapacitatea bisericii de a înțelege lumea reală joacă un rol determinant. Desfășurându-și activitatea în sfera conceptelor înalte, este posibil ca biserica să se detașeze involuntar de nevoile curente ale oamenilor. Acest aspect este menționat de către Jon Paulien în carteaEvanghelia veșnică pentru o lume în veșnică schimbare. În opinia autorului, biserica „va deveni plauzibilă în momentul în care va reuși să schimbe lumea pe tărâmul experienței cotidiene”.

Cruciade de succes, problema rămâne

Sunt suficiente cazuri de recuperare din capcana industriei pornografice, pe care unele organizații creștine sau biserici le-au intermediat. Crissy Moran, fostă actriţă în filme pentru adulţi, a ales să renunţe la stilul de viaţă care îi aducea venituri de 15.000 de dolari pe lună şi să devină creştină practicantă. Jenna Presley este un alt caz celebru. A fost „extrasă” din industria filmelor pentru adulți de către o organizație creștină cu nume sugestiv, „XXXChurch”. Pastorul care conduce organizația i-a înmânat Jennei o carte intitulată Iisus iubeşte şi starurile porno, iar efectele nu s-au lăsat mult așteptate.
Aceste situații sunt rezultatul eforturilor depuse de unele cercuri creștine care și-au făcut o preocupare din asta. Ele sunt expresia unor inițiative periferice care merită să fie luate în considerare și multiplicate. Un exemplu în această privință este cel al programului „duminica pornografiei”, dintr-o biserică americană. În fiecare duminică, preotul discută cu enoriaşii despre relațiile intime şi despre pericolele dependenţei de pornografie. Inițiativa lui poate fi discutabilă, însă constituie un pas în direcția conștientizării unui fenomen la care creștinii nu sunt imuni. Similar discuțiilor despre sexualitate, și acest tabu ar trebui abordat deschis, în așa fel încât recuperarea celor vizați să fie veritabilă. În sens contrar, bisericile riscă să rămână blocate într-o paradigmă expirată.
http://semneletimpului.ro/social/sex/pornografie/fenomenul-xxx-asaza-bisericile-cu-spatele-la-zid.html

Poate fi reînviată limba vorbită de Iisus?

Două sate din comunitatea creştină din Israel încearcă să reînvie limba vorbită de Iisus Hristos, la multe secole după ce aceasta a dispărut în cea mai mare parte a Orientului Mijlociu.
Într-un sat mic din Palestina, numit Beit Jala, din apropierea Bethleemului, o comunitate vârstnică, vorbitoare de limba aramaică, înceracă să le insufle nepoţilor pasiunea pentru "limba sfântă". În satul arabo-israelian Jish, din apropierea dealurilor Galileei, copiii din şcoala primară învaţă limba aramaică. Mare parte dintre copii aparţin comunităţii creştine maronite. În Biserica Maronită, liturghia încă se ţine în limba aramaică, însă puţini sunt aceia care mai înţeleg rugăciunile.
Dialectul utilizat în cele două sate, Jish şi Beit Jala, este numit "siriac" şi a fost utilizat de strămoşii lor creştini. Steven Fassberg, un expert în studierea limbii aramaice, de Universitatea Ebraică din Jerusalim, susţine că dialectul siriac ar fi foarte asemănător cu cel pe care Iisus l-a învăţat în Galileea.
Acum, în Jish, aproape 80 de copii din clasele I-V învaţă voluntar aramaica de două ori pe săptămână, iar Ministerul Educaţiei din Israel a alocat fonduri pentru ca aceste cursuri să se poată desfăşura până la finalul clasei a VIII-a.
În urmă cu câţiva ani, mai mulţi rezidenţi din Jish au făcut lobby pentru a se permite studierea limbii aramaice, dar ideea a întâmpinat rezistenţă, căci musulmanii din localitate au considerat proiectul drept o încercare de a atrage copiii spre creştinism. Pe de altă parte, unii creştini au obiectat spunând că proiectul i-ar lipsi de identitatea lor arabă. Problema este foarte sensibilă pentru mulţi arabi musulmani şi creştini din israel, care preferă să fie identificaţi după etnie şi nu după religie.
Cu toate acestea, directorul şcolii din Jish a iniţiat proiectul de predare a limbii aramaice şi, astfel, unitatea de învăţământ a reuşit să devină prima şcoală publică din Israel în care se predă aramaica. Eforturile celor de aici sunt reflectate în şcoala Mar Afram din Beit Jala, condusă de Biserica Ortodoxă Siriană. Aici, preoţii i-au învăţat limba aramaică pe cei 320 de elevi pe care i-au avut în ultimii cinci ani. Preoţii spun că principalul avantaj adus de învăţarea acestei limbi este acela că, prin acest proces, copiii vor învăţa să îşi aprecieze originile.
Ambele şcoli au fost inspirate şi au primit asistenţă din partea celor trei comunităţi aramaice refugiate în Suedia. Aceste comunităţi sunt formate din descendenţi ai unor locuitori din Orientul Mijlociu, oameni care au dorit să păstreze vie limba lor. Acum ei publică un ziar numit "Bahro Suryoyo", pamflete şi cărţi pentru copii, menţinând totodată postul de televiziune "Soryoyosat".
De asemenea, în divizia suedeză există o echipă aramaică de fotbal numită "Syrianska FC".
Pentru mulţi maroniţi şi mulţi creştini de religie ortodoxă siriană din Ţara Sfântă, televiziunea specializată din Suedia a reprezentat prima sursă din care au auzit limba aramaică.
sursa: descopera.ro

Cum poți fi fericit într-o căsătorie imperfectă

Ești nefericit în relație și crezi că dacă îl legi pe partenerul tău de tine cu un act vei reuși să fii, în sfârșit, fericit? Există un motiv pentru care rata divorțurilor urmează o tendință ascendentă, iar cercetătorii insistă asupra faptului că o căsnicie trebuie tratată cu realism.
Desigur, fiecare persoană tinde fără încetare spre împlinire și fericire. Iar iubirea este una dintre cele mai importante și potente resurse de împlinire și fericire. Ca editor de mai bine de 10 ani a rubricii „Dragoste modernă” pentru NY Times, Daniel Jones a cercetat în jur de 50.000 de povești de iubire și cu tot atâtea întrebări fundamentale. Dar poate cele mai întâlnite au fost: „Cum găsesc iubirea?” (la tineri) și „Cum regăsesc iubirea?” (la cei trecuți printr-o căsătorie complicată).
În primul rând este impropriu spus „cei trecuți printr-o căsătorie complicată”, pentru că fiecare căsnicie este complicată în felul ei, nu există căsnicie lipsită de dureri de cap. În al doilea rând, spune Jones, nu este de fapt iubire ceea ce caută cei din categoria a doua, ci este atenția, pasiunea și fericirea lipsite de probleme ce caracterizează debutul unei relații. Ceea ce caută este fericirea greşit înțeleasă, egoistă, care pretinde fără să ofere și care, de multe ori, este chiar motivul conflictului și al destabilizării relației.
Căci în realitate, căsătoria are mai mult de-a face cu plictiseala, rutina, argumentele ciclice și conversațiile repetitive decât cu fericirea definită ca mai sus.

Ce se întâmplă în căsătorie?

Pe scurt, magia de la început este înlocuită de rutină, răbdarea cu nerăbdarea și cuvintele frumoase cu replici usturătoare și acuze. „De obicei, dezintegrarea relaţiei începe şi se desfăşoară gradual, aproape imperceptibil. Nici separarea emoţională şi nici cea fizică, ulterioară, nu se instalează deodată. În cele mai multe cazuri, căsătoria suferă un proces lung de deteriorare a relaţiei, proces care se întinde pe luni şi chiar ani de zile”, scrie Gerorge Uba în Divorţul, consecinţa căsătoriei?
Psihologul şi expertul în probleme conjugale Gottman semnalează patru indicatori de pericol iminent într-o căsnicie. Metodele lui prezic cu o acurateţe de 94% şansele unui divorţ în cazul căsniciilor în care există aceste patru semne:
– Manifestarea nemulţumirii fie către partenerul tău, fie despre partenerul tău.
– Autoapărarea: „Sunt cu ochii în patru. Tu eşti duşmanul, iar eu nu vreau să te apropii de mine.”
– Dispreţul: Atunci când se ridică zidurile dispreţului, există mânie. Iar mânia poate înmulţi dispreţul. Acesta este dezacordul, divergenţa care execută partenerul.
– Replierea înseamnă îndepărtarea emoţională şi fizică de situaţia creată, implicit de celălalt.

Ce fac oamenii în căsnicii nefericite?

Fiecare persoană care a ales să se căsătorească este o persoană care cunoaște și fericirea, dar și nefericirea cauzată de o relație defectuoasă. În aceste condiții, oamenii apelează la o serie de tertipuri, pe care Jones le clasifică sub trei umbrele mari.
Sub prima umbrelă se strâng cei care caută o supapă de fericire în altă parte pentru a putea accepta în continuare o căsătorie nefericită. Ei nici nu se bucură, nici nu se întristează gândindu-se la starea în care se află, ci, pur și simplu, își redirecționează atenția spre alte distracții. Ei sunt cei care stau lângă partenerii lor doar fizic, dar nu mai ascultă și nici nu mai participă la discuții. Sunt cei care au o aventură extraconjugală sau care sunt tot timpul conectați la internet, pe laptop, tabletă sau smartphone, angajați în convesații cu fostele iubiri din facultate sau liceu, pe care le-au găsit pe Facebook. Odată reluată legătura cu o asemenea persoană, imaginația funcționează pe repede înainte și apar întrebări de genul: „Să ne întâlnim la un suc?”, „Cum ar fi dacă aș fi rămas cu ea/el?”, „Oare e prea târziu acum să fim împreună?” etc. Complexitatea și consecințele emoționale ale trecerii de la un prânz la un „happy ending”, inspirat de visatul cu ochii deschiși, ațintiți pe Facebook, sunt greu de prevăzut, însă, conform experienței lui Jones, este una dintre cele mai întâlnite dileme ale oamenilor nefericiți în căsnicii.
A doua categorie este formată din „reparatori”, acele persoane care atunci când au o problemă poartă o discuție serioasă despre asta și stabilesc un plan de bătaie. Stabilesc ținte și fac totul pentru a le atinge. Nu le va lua mult să descopere că, în mod surprinzător, cea mai recomandată strategie pentru regăsirea pasiunii — care a dispărut în parte din cauza greutății morbide a rutinei — implică îngreunarea relației cu și mai multă rutină: seri în oraș, ore de terapie, cursuri de dans, buchete de flori vinerea etc. Pentru unele cupluri, aceste strategii funcționează sau, cel puțin, creează încă câteva amintiri plăcute. La fel cum tinerii sunt ținuți departe de droguri și alte activități ilicite prin sporturi, cluburi și evenimente organizate pentru ei, la fel aceste noi activități îi vor împiedica pe unii să facă pași în afara căsătoriei și să se concentreze pe alternative mai sănătoase.
Ultima categorie este a resemnaților, aceia care aleg să nu se concentreze prea mult pe dorințele neîmplinite, să își accepte căsătoria pentru ceea ce este și să găsească o cale să se simtă bine cu asta. Aceștia sunt oamenii care își dau seama că au pentru ce să fie recunoscători. Își iubesc partenerul și familia. Au o casă și o slujbă bună și la ce ar ajuta să își plângă de milă? Până la urmă, nimeni nu poate avea totul. Există desigur tentația de a spune că resemnații sunt incoștienți, dar nu sunt. Ei nu văd rostul văicărelilor când din punct de vedere al căsătoriei, al familiei și al slujbei ei au reușit. Categoria resemnaților este însă foarte vastă. La un capăt sunt resemnații amărâți, care nu văd niciun rost să mai facă vreun efort, iar la celălalt capăt sunt resemnații recunoscători. Concluzia lui Jones, dată de experiența sa vastă, este că aceștia din urmă formează cele mai sănătoase și mai fericite cupluri dintre căsătoriți.
http://semneletimpului.ro/social/familie/casatorie/cum-poti-fi-fericit-intr-o-casatorie-imperfecta.html

Efectele mortale ale infidelitatii – studiu

652x450_073003-infidelitate
Voia lui Dumnezeu este sa evitam imoralitatea sexuala: 1 Tesaloniceni 4:2. „Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastra: sa va feriti de curvie.” Poruncile lui Dumnezeu interzic adulterul: „Sa nu preacurvesti.”Exodul 20:14.
Parasirea sotului sau sotiei poate fi legala, dar este adulter in ochii lui Dumnezeu.: Luca 16:18. „Oricine isi lasa nevasta si ia pe alta de nevasta preacurveste; si cine ia de nevasta pe cea lasata de barbatul ei preacurveste.”
Pofta este o forma de adulter Matei 5:27-28. ” Ati auzit ca s-a zis celor din vechime: „Sa nu preacurvesti.” Dar Eu va spun ca oricine se uita la o femeie ca s-o pofteasca, a si preacurvit cu ea in inima lui.
Cum a procedat Isus cu femeia prinsa in adulter ? Ioan 8:10-11. „Atunci S-a ridicat in sus; si, cand n-a mai vazut pe nimeni decat pe femeie, Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt parasii tai? Nimeni nu te-a osandit?” „Nimeni, Doamne”, I-a raspuns ea. Si Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osandesc. Du-te, si sa nu mai pacatuiesti.”
Totusi, cu toate avertizarile divine, infidelitatea in cuplu este o realitate trista a zilelor noastre. Oamenii de stiinta sunt tot mai preocupati sa descopere ce anume sta la baza infidelitatii, dar si care sunt efectele nocive ale acestor practici.
Barbatii care isi inseala sotiile au un risc de aparitia a atacului de inima mult mai crescut decat cei care raman fideli, spun cercetatorii.
Cercetatorii sustin, conform uni studiu recent, ca moartea subita in cursul unui act sexual apare mai frecvent atunci cand barbatii sunt in compania amantelor, decat atunci cand acestia se afla cu sotiile lor.
Specialistii iau in considerare constiinta incarcata, stresul provocat de pastrarea secretului si chiar incercarea de a face fata cerintelor unei femei mai tinere.
Astfel atat atacurile de cord fatale, cat si cele non-fatale apar relativ rar atunci cand barbatii se angajeaza in raporturi intime cu sotiile lor, dar mai des atunci cand sunt cu amantele.
In afara de constiinta incarcata, alte explicatii ar putea fi legate de stres sau de alimentaţia mai extravaganta ori consumul de alcool la care barbatii se dedau in cazul intalnirilor cu femei mai tinere.
http://afirmativ.com/2014/11/25/efectele-mortale-ale-infidelitatii-studiu/

LEGENDA COMORII DE LA PEŞTERA BOLII

Care pline cu aur ascunse în pântecul muntelui de către daci. Comori care poartă blesteme şi năluci ce te duc prin labirinturi în stâncă, sunt doar câteva mituri din jurul Peşterii Bolii şi Cetăţii Băniţa
pestera bolii petrosani

pestera bolii petrosani (3)
Cele două monumente de la ieşirea din municipiul Petroşani, Peştera Bolii şi Cetatea Băniţa, sunt adevărate atracţii turistice însă, la fel ca mai toate bogăţiile zonei Văii Jiului, nu sunt puse suficient în valoare. Peştera Bolii a fost redată circuitului turistic de către o mână de voluntari care s-au chinuit ani de zile să-i redea frumuseţea, însă efortul lor nu este suficient dacă nu este susţinut şi de către cei care marşează pe ideea dezvoltării turismului în această zonă excepţională. Turiştii care vizitează peştera sunt îndrumaţi de un singur indicator situat la marginea Drumului Naţional 66. Cetatea Băniţa nici măcar nu mai poate fi vizitată decât dacă eşti un alpinist experimentat. În jurul acestor comori naturale s-au ţesut legende transmise din moşi strămoşi, cunoscute doar de către localnici.
pestera bolii petrosani (7)
pestera bolii petrosani (2)
Comoara blestemată
Bătrânii povestesc că în muntele în care apa a sculptat Peştera Bolii se găseşte o comoară ascunsă de daci, pentru a nu cădea în mâna romanilor şi protejată de un crunt blestem. Nimeni nu ştie locul unde sute de care pline cu aur stau de mii de ani. Cei care-l găsesc nu se mai întorc în lumea aceasta. Mitu este un localnic în vârstă de 80 de ani, dornic de a spune legenda comorii din Peştera Bolii. „O… păi comoara există. Este aur acolo de cea mai bună calitate şi nimeni nu o găseşte. Tata povestea cum copilul lui Dumitru, un momârlan care avea casă pe Valea Arsului, a plecat după comoară. Vroia să ia atât aur cât să-şi ia doi boi. Nălucile care o apără erau să-l omoare. A mers el împreună cu un aghiotant al lui şi după ce au tot căutat, au găsit locul unde este ascunsă. Băiatul şi-a lăsat aghiotantul acolo, ca să ştie unde să se întoarcă şi s-a dus în cătun după ajutoare. La întoarcere n-a mai dat de aghiotant şi locul unde era comoara s-a schimbat. A mai găsit o coadă de topor lângă o cioată unde făcuse semn, să ştie să ia poteca până la comoară. Locul s-a tot schimbat şi nu mai ştia unde este. Abia după o săptămână a ajuns acasă bolnav şi înfometat”, spune bătrânul.
pestera bolii petrosani (4)
Cei din cătunul de la Bolii spun că din moşi strămoşi li se povestea cum în peşteră sunt pasaje secrete, pereţii se deschid iar dincolo de galeriile subterane se găsesc comorile ascunse de daci. Generaţii întregi au fost înghiţite de peşteră, după ce au intrat prin pasajele secrete. Oamenii au fost atraşi de comoară şi n-au mai putut scăpa. O altă comoară este ascunsă în dealul pe care străjuieşte Cetatea de la Băniţa, nu departe de peşteră. În jurul celor două vestigii sunt ţesute mult mai multe legende legate de comorile ascunse de daci, iar bătrânii le spun turiştilor care cutează să-i întrebe de vorbă.
http://www.avantulliber.ro/2015/03/16/legenda-comorii-de-la-pestera-bolii/

Ce spune Biblia despre sfarsitul lumii

doomsday
Cartea Sfanta are numeroase referiri si elemente profetice asupra momentului in care oamenii se vor confrunta cu Apocalipsa. Ce spune Biblia despre sfarsitul lumii? Cutremure, epidemii sau disparitia Soarelui sunt doar cateva dintre semnele care vor prevesti Sfarsitul Lumii, conform Bibliei.
Conceptul de Apocalipsa se poate regasi in aproape toate religiile, fie ca vorbim de crestinism, budism, hinduism sau islamism. Principala idee a acestui concept este ca vechea lume, distrusa de pacat, va fi inlocuita cu una mai buna, eterna, dupa ce raul va fi distrus.
„Sa stii ca in zilele din urma vor fi vremuri grele. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, neimblanziti, neiubitori de bine, vanzatori, obraznici, ingamfati; iubitori mai mult de placeri decat iubitori de Dumnezeu.” (2 Timotei 3:1-4)
In cadrul crestinismului, sfarsitul lumii este mentionat in Apocalipsa lui Ioan, ultima carte din Noul Testament, insa multe alte referiri la Sfarsitul Lumii pot fi regasite si in alte parti din Biblie, desi nimeni nu stie cand va avea loc. „Despre ziua aceea si despre ceasul acela, nu stie nimeni: nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal.“ (Matei 24:36)
Ce spune Biblia despre sfarsitul lumii: Semnele prin care caracterizeaza Evanghelistul Matei sfarsitul lumii:
  • Se vor scula multi proroci mincinosi – „Fiindca vor veni multi in Numele Meu si vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Si vor insela pe multi.” (Matei 24:5). „Se vor scula multi proroci mincinosi si vor insela pe multi.” (Matei 24:11)
  • Vor fi razboaie – „Veti auzi de razboaie si vesti de razboaie: vedeti sa nu va inspaimantati, caci toate aceste lucruri trebuie sa se intample. Dar sfarsitul tot nu va fi atunci.” (Matei 24:6)
  • Vor fi conflicte politice interstatale si probleme sociale – „Un neam se va scula impotriva altui neam, si o imparatie impotriva altei imparatii; si, pe alocuri, vor fi cutremure de pamant, foamete si ciume.” (Matei 24:7)
  • Adevaratii credinciosi vor fi prigoniti – „Atunci va vor da sa fiti chinuiti si va vor omori; si veti fi urati de toate neamurile pentru Numele Meu.” (Matei 24:9)
  • Pacatul si faradelegea in lume vor creste – „Si, din pricina inmultirii faradelegii, dragostea celor mai multi se va raci.” (Matei 24:12)
  • Evanghelia va fi propovaduită pretutindeni – „Evanghelia aceasta a Imparatiei va fi propovaduita in toata lumea, ca sa slujeasca de marturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfarsitul.” (Matei 24:14)
Ce spune Biblia despre sfarsitul lumii: semnele prevestitoare
Cu ajutorul cifrei sapte, simbol al perfectiunii in religia crestina, apostolul Ioan descrie semnele prevestitoare ale Apocalipsei. Astfel, aceasta va fi anuntata de sapte ingeri, cu sapte trambite, moment in care pe Pamant vor aparea nenorociri si cataclisme fara precedent.
Apocalipsa mai noteaza ca balaurul cu sapte capete, numit si Antihrist, va da scaunul sau de domnie fiarei cu zece coarne, care va aparea din mare. Toti cei care se vor inchina fiarei (Antihristului) vor trebui sa suporte mania lui Dumnezeu.
Dupa ce Antihristul va semna un legamant de pace cu Israelul pentru o perioada de sapte ani, oamenii se vor confrunta cu epidemii si cataclisme. Aproximativ la jumatatea acestei perioade Antihristul va rupe legamantul cu Israelul si va porni un razboi impotriva acestuia. Oamenii vor fi ispititi sa se inchine celui Rau.
Ce spune Biblia despre sfarsitul lumii: intoarcerea Lui Iisus
La finalul perioadei de sapte ani, Ierusalimul se va confrunta cu un atac din partea Antihristului. Acesta este momentul in care Iisus se va intoarce pe Pamant si Il va invinge pe cel Rau. Timp de un mileniu, Hristos il va tine pe Antihrist intr-un iaz de foc, conform Apocalipsei lui Ioan. Cel Rau va fi eliberat apoi pentru scurt timp, insa va fi invins definitiv de Hristos.
Va urma apoi Judecata pentru toti cei care nu mai sunt, cei necredinciosi ajungand in iazul cu foc, iar cei credinciosi alaturi de Iisus, primind viata vesnica intr-un Cer si Pamant nou. „Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut”, scrie in Apocalipsa lui Ioan.
http://afirmativ.com/