Radio Bunelu

Cătina-planta românească unică în lume cu beneficii uimitoare


Planta românească unică în lume cu beneficii uimitoare


Datorită conţinutului mare de vitamina C, vitaminele B1, B2, K, F şi P, alături de microelemente, acizi graşi esenţiali şi fitostenoli, această plantă eset considerată un adevărat miracol al naturii luptând împotriva asteniei, a cancerului şi a îmbătrânirii pielii.
Se prezintă ca un arbust tufos, extrem de rezistent în egală măsură la ger şi la secetă. Iubeşte lumina directă a soarelui, şi nu creşte în zone semiumbroase sau acoperite.
Cunoscută în special sub denumirile populare de cătină albă, cătină ghimpoasă, cătină de râu a tinge în medie înălţimea de 1,5 – 4 metri, dar în condiţii optime de mediu poate atinge şi 8 metri. Când clima zonei geografice unde creşte este totuşi prea aspră, cătina se adaptează la acest factor extern devenind un arbust târâtor.
Înfloreşte în lunile martie-aprilie, depinde de temperatură. Fructifică anual, însă abundent doar după vârsta de 4-5 ani, şi atunci o dată la doi ani.
Puţine plante din flora autohtonă, ba chiar mondială pot rivaliza cu cătina românească în privinţa calităţilor curative şi diverselor aplicaţii medicale.
Până în prezent cercetările au confirmat faptul că fructele de cătină constituie cea mai bogată sursă naturală de vitamina A, vitamina E, carotenoizi şi flavonoizi.
„Cătina este un medicament în sine. Conține vitamine liposolubile, care se absorb în sânge și poate fi preparată ca ceai, dar se găsește sub formă de sirop și chiar conservată în miere”, explică medicul primar Alice Popescu, specializat în medicină generală, acupunctură și fitoterapie, la Institutul Național de Medicină Complementară și Alternativă.
În urma analizelor de laborator a reieşit că fructul cătinei conţine substanţă uscată în proporţie de doar 10-20%, restul compoziţiei constând în zaharuri, acizi organici, pectine, flavonoide, celuloză, proteine, ulei, betacaroten, fosfor, calciu, magneziu, potasiu, sodiu, fier, tot complexul vitaminelor B.
Celebrul şi căutatul ulei de cătină conţine la rândul său, în proporţie de circa 80-90% acizi graşi esenţiali, licopen, tocoferoli şi fitosteroli. Seminţele de cătină sunt bogate în acizi graşi nesaturaţi, iar frunzele şi scoarţa arbustului conţin tocoferol şi sitosterol.
,,În funcţie de situaţie, se pot consuma10-15 picături de ulei de cătină de 2-3 ori pe zi, spune expertul în homeopatie”, explică specialistul.
Frunzele, scoarţa, seminţele, dar mai ales fructele de cătină au rezultate extraordinare atât în scop medical, cât şi alimentar:

,,Are o concentraţie foarte mare de vitamine atât hidrosolubile, precum vitamina C, cât şi liposolubile (vitaminele E, F)şi poate fi folosită ca un concetrat polivitaminic natural”, adaugă medicul Alice Popescu.
-         Creşte imunitatea
,,Datorită numeroaselor vitamine pe care le conţine, cătina stimulează sistemul imunitar, ” mai ales în cazul copiilor şi al persoanelor care trec printr-o perioadă de solicitare crescută mai spune expertul în homeopatie.
-         Protejează vederea
,,Este utilă în menţinerea acuităţii vizuale în special la persoanele trecute de 40 de ani”, adaugă Alice Popescu
-         Ţine cancerul la distanţă
 Datorită conţinutului de vitamine A, C, E şi al altor substanţe flavonoide este un foarte bun antioxidat şi s-a demonstrat că are efect antitumoral, fiind eficientă în tratarea pacienţilor cu tumori şi stări precanceroase.
-         Menţine pielea tânără
Pe lângă vitamina C, cătina are vitaminele E şi A pentru a face din cătină şi uleiul extras din ea, cea mai bună soluţie naturală pentru regenerarea pielii. Uleiul de cătină este potrivit pentru toate tipurile de ten, având un puternic efect antirid.
Datorită ingredientelor active din conţinutul său, uleiul de cătină presat la rece vindecă pielea de arsuri (inclusiv solare), răni, psoriazis, dermatite, eczeme, acnee, herpes.
http://www.doctorulzilei.ro/

Operație în premieră în România. Medicii i-au scos unui bolnav de cancer organe, mușchi și o parte a coloanei

Operație în premieră în România. Medicii i-au scos unui bolnav de cancer organe, mușchi și o parte a coloaneiO intervenţie chirurgicală făcută în premieră, în România, i-a salvat viaţa unui bărbat de 34 de ani, care suferă de o formă agresivă de cancer.
Medicii de la Spitalul Sfânta Maria din Capitală au apelat la o metodă chirurgicală extremă: i-au extirpat bărbatului toate organele din partea inferioară a abdomentului. La operaţia care a durat aproape 24 de ore au participat zeci de medici şi asistenţi. Spitalul a cheltuit pentru intervenţie 36.000, iar Casa Naţională de Sănătate a decontat doar 5%.
Nicolae Androne a fost diagnosticat acum patru ani cu cancer rectal. A fost operat atunci şi credea că tratamentul la care a fost supus l-a vindecat. Doar că în toamna anului trecut, boala a recidivat şi s-a extins la toate organele din partea inferioară a abdomenului.
„Ajunsesem la un moment dat să nu mai pot să merg. Atinsese nervii la picior, nu ştiu ce se întâmplase acolo şi singura soluţie era intervenţia.”, mărturisește Nicolae Androne.
O operaţie extrem de dificilă pentru că medicii au fost nevoiţi să elimine, odată cu tumorile, tot ce se afla în jumătatea inferioară a abdomentului: intestinul gros, vezica urinară, prostata şi chiar muşchii care căptuşesc pelvisul. Deşi intervenţia a fost una extremă, la trei săptămâni de la operaţie, bărbatul poate să meargă. Medicii spun că după un tratament citostatic de şase luni, bărbatul se va putea hrăni normal şi îşi va putea relua activităţile zilnice.
„În momentul de faţă sunt slăbit, nu pot sta mult în picioare, e greu, dar după...Nu o să pot să stau în pat tot timpul. Vreau să merg la muncă.”, spune bărbatul.
Nouă medici şi zeci de asistenţi şi infirmieri au stat aproape 24 de ore în sala de operaţii pentru această intervenţie, în premieră în România. Pe lângă extirparea organelor din pelvis, chirurgii au reconstruit musculatura şi au intervenit şi în zona coloanei vertebrale pentru ca bărbatul să poată merge din nou.
„Pânã nu demult, acești bolnavi erau considerați deasupra resurselor terapeutice întrucât radioterapia, chimioterapia și metodele care se folosesc împotriva bolii neoplastice nu pot fi eficiente la o cantitate atât de mare de țesut.”, explică Gabriel Mitulescu, medic primar chirurg.
Spitalul Sfanta Maria a cheltuit 36.000 de lei pentru această operaţie, dar va primi înapoi de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate doar 1.450 de lei.
„Noi suntem plătiţi pe tarif pe caz ponderat indiferent că se cheamă hernie sau apendicită. Acest lucru induce în rândul profesioniştilor din Sănătate tendinţa de a face operaţii simple, niciodată complicate”, precizează Narcis Copca, managerul Spitalului Clinic Sfânta Maria.
O astfel de intervenţie poate costa într-un spital din străinătate câteva sute de mii de euro.
https://ro.stiri.yahoo.com

Cântă la orgă cu picioarele - fii inspirat de povestea ei!



Chiar dacă ea a fost nascut fara ambele brațe, Jessica Cox este determinat să nu lase nimic so opresc. Secretul ei pentru depășirea obstacolelor este simplu - ține capul sus și să mențină o atitudine pozitivă.
http://www.faith.com/

Dr. Oz: 5 alimente pe care să le consumi ca să ai colesterolul mic

Dr. Oz: 5 alimente pe care să le consumi ca să ai colesterolul mic
Merele şi usturoiul sunt două dintre cele mai puternice arme care te feresc de apariţia bolilor de inimă.În locul medicamentelor care au numeroase efecte secundare este de preferat să optezi pentru mici schimbări pe care le poţi face în alimentaţia ta. Celebrul Dr. Oz susţine că este mult mai bine să introduci câteva alimente sănătoase pentru inimă decât să urmezi tratamente medicamentoase atunci când nu este neapărat nevoie. 

Prin urmare, specialistul propune persoanelor care au un nivel ridicat al colesterolului rău să includă în alimentaţia lor zilnică cele 5 alimente recunoscute pentru efectul lor benefic pentru inimă. Iată care sunt acestea:


1. Frunzele de la sfecla roşie

Nu le arunca atunci când sunt proaspete, deoarece aduc beneficii numeroase pentru sănătatea inimii, susţine Dr. Oz. O cană cu frunze de sfeclă gătite la abur conţine fibre insolubile, nutrienţi care blochează absorbţia colesterolului, explică specialistul. De asemenea, acestea conţi şi mult potasiu care scade tensiunea arterială. 


2. Ciocolata neagră

Ciocolata cu un conţinut peste 70% de cacao are un rol benefic asupra inimii, suţiază sângele şi măreşte flexibilitatea vaselor sanguine. Astfel, riscul bolilor de inimă este mult diminuat, susţine Dr. Oz. 


3. Uleiul de măsline extravirgin

Are o combinaţie de substanţe care au un impact puternic asupra colesterolului rău, scăzându-i nivelul, fără să afecteze cantitatea de colesterol bun care este esenţial pentru sănătate. Cantitatea zilnică recomandată de uleiul de măsline de calitate este de două linguri, în loc de alte grăsimi saturate.


4. Usturoiul

O linguriţă de pudră de usturoi sau un căţel de usturoi pe zi împiedică apariţia bolilor de inimă. Potrivit specialistului, usturoiul previne depunerea colesterolului în pe pereţii vaselor de sânge, menţinând astfel arterele flexibile. 


5. Merele


Conţin fibre şi flavonoizi care reduc colesterolul rău şi ajută la stabilizarea nivelului de zahăr din sânge. Dr. Oz îţi recomandă să mănânci zilnic un măr pentru a te feri de bolile de inimă.
https://ro.stiri.yahoo.com

Podul lui Moise

featured
Podul lui Moise este unul dintre cele mai ciudate poduri pietonale din intreaga lume. Acesta se afla in Halsteren, Olanda. Intr-un mod impresionant acesta este construit sub apa si nu deasupra ei, ca un pod obisnuit. Acest pod arata ca si cum ar fi un culoar scufundat, ca si cum ar desparti apa, de aici si numele de Podul lui Moise.

Acesta a fost construit in secolul al XVII-lea, si ai fost solutia gasita de firma de arhitectura RO & AD pentru traversarea apei din fortul Roovere si pentru a pastra intacta frumusetea locului. Podul este construit din lemn de Accoya, tratat anti-fungic si nu-l lasa se erodeze. De la departare da impresia ca oamenii merg prin apa



De ce urzicile sunt plantele minune ale primăverii

Urziciile au beneficii uimitoare pentru organism
Urzicile sunt cunoscute încă din Antichitate, pentru proprietățile lor miraculoase. Antihistaminice, antiastmatice și antiinflamatoare, oamenii au folosit urzicile pentru a scăpa de diverse afecțiuni ale corpului: rinită alergică, astm alergic, pentru a curăța sângele, ficatul, rinichii și pentru a elimina metalele grele din organism.

Excelente pentru interiorul corpului și extraordinare și pentru exterior, astfel sunt considerate plantele verzi care se găsesc peste tot în timpul primăverii, când sunt și recomandate pentru consum, mai ales că atunci când sunt crude au și cele mai multe vitamine.

O cană sau două de ceai pe zi pot face minuni corpului dumneavoastră, iar pielea și părul vor străluci de sănătate.

Dacă aveți diabet, ceaiul de urzică, înaintea meselor principale este recomandat pentru reglarea glicemiei.

Urzicile tratează anemia și previn astenia de primăvară, datorită conținutului de fier și de vitamina C, care ajută corpul să se remineralizeze.

Dacă vreți un păr bogat și sănătos, consumați în fiecare zi câte o cană de ceai, iar la fiecare spălare adăugați în apa de clătire ceai de urzică sau, și mai bine, clătiți-l doar cu ceai. Veți scăpa de mătreață în cel mai scurt timp, iar părul va căpăta un luciu cu adevărat interesant. Dacă vreți un păr lung într-un timp scurt, cumpărați o tinctură de urzici și aplicați la rădăcină cu câteva ore înainte de spălare, iar părul se va îndesi substanțial după o folosire regulată și va crește mult mai repede.

Și pentru față urzicile pot face minuni. Pentru hidratare și pentru a scăpa de acnee, spălați-vă cu ceai de urzici în fiecare zi. Veți observa o îmbunătățire a aspectului pielii încă de la prima 
utilizare.

În cazul în care aveți varice, se recomandă băi fierbinți cu ceai de urzică în care ați folosit rădăcina, tulpina și frunza plantei.

Tulburările menstruale pot fi ameliorate cu suc proaspăt de urzici în fiecare zi, timp de 2, 3 săptămâni. Puteți adăuga morcov și țelină pentru a prepara acest suc și pentru a avea un gust mai plăcut.
https://ro.celebrity.yahoo.com

Paradoxul dragostei: De ce îi rănim pe cei pe care îi iubim

Iubirea față de celălalt nu te ajută întotdeauna să eviți să îi provoci suferință. În vreme ce cu toții suntem supuși greșelilor și acționăm fără vreo intenție de a face rău, la fel de bine, uneori ne propunem ca, dinadins, să îl rănim pe cel pe care îl iubim.

Foto: stockvault.net„Acești oameni sunt atât o sursă de mare fericire, cât și de tristețe profundă; ei ne pot aduce beneficii, la fel cum ne pot răni", precizează dr. Aaron Ben-Zeév, de la Universitatea din Haifa, într-un articol pentruPsychology Today. Cuvintele expertului nasc un paradox al iubirii universale, indiferent față de cine e nutrită — copii, părinți, partener, prieteni. Altfel spus, cum sau de ce i-ai face rău persoanei pe care, de fapt, o iubești?

Când rănești fără să-ți dai seama

Uneori, durerea se naște din modul în care ceilalți ne interpretează acțiunile, dar și pentru că nu realizăm mereu cât de puternic este impactul faptelor noastre asupra lor. „Cei care se iubesc sunt atât de importanți unul pentru celălalt, încât orice remarcă sau acțiune poate fi interpretată într-o manieră în care cealaltă persoană nu a intenționat și, prin urmare, să fie jignitoare", susține dr. Ben-Zeév. 

Alteori, lipsa de stimă de sine, propiile insecurități și slaba încredere acordată celor pe care îi iubim ne pot împinge, fără să vrem, către comportamente ce îi rănesc.

În alte cazuri este vorba de inabilitatea individului de a-și exprima în mod constructiv trăirile interioare, astfel încât vorbele sale să nu se transforme în „săgeți otrăvite" îndreptate spre cel iubit. „Cultura noastră face foarte puține pentru a ne învăța cum să ne raportăm la sentimentele noastre și cum să le comunicăm celorlalți într-un mod sigur, sănătos", sunt de părere autorii portalului Relationship Institute.

Totodată, dragostea este asociată cu vulnerabilitatea, iar acest lucru ne determină să devenim mult mai susceptibili suferinței. Studiile au arătat că un individ defensiv are mai puține șanse de a simți iubire, față de cel care își permite să fie vulnerabil și mai puțin defensiv, subliniază dr. Ben-Zeév.

Nu în ultimul rând, experiențele traumatizante din copilărie, care ne influențează felul de a fi mai târziu în viață, ne pot determina uneori să acționăm într-un mod ce va aduce suferință celor pe care îi iubim, scriu autorii de la Relationship Institute. Studiile au arătat că persoanele abuzate în copilărie atât de colegii lor, cât și depărinți pot dezvolta probleme de comportament și relaționare la maturitate.

Suferința produsă în mod conștient

În unele cazuri, comportamentele noastre care îl rănescă pe celălalt sunt adoptate cu bună-știință, pentru a-i transmite un anumit mesaj, sugerează dr. Ben- Zeév. Uneori, cel care acționează astfel dorește să arate în acest mod că are nevoie de atenția celuilalt. Exemplele pot varia, de la ignorarea și refuzul contactului cu celălalt până la adoptarea unei atitudini ostile față de cel iubit, punctează psihologul Ineke Van Lint.

Alteori, cei ce recurg la acțiuni în scopul de a le produce suferință celorlalți fac acest lucru pentru a-și arăta independența. Dr. Ben-Zeév este de părere că acest tip de comportament este adesea vizibil în cazul copiilor care vor astfel să arate că nu depind de părinții lor. Însă situații de acest tip pot fi observate și în interiorul cuplului.

Uneori însă, acele comportamente despre care știm că îi vor răni pe ceilalți se nasc din dragostea față de celălalt. „Lipsa de indiferență față de cel iubit ar putea determina individul să ia anumite măsuri care îl rănesc pe celălalt, atunci când sunt privite dintr-o perspectivă parțială, dar care pot fi văzute drept benefice, dintr-o perspectivă globală", scrie dr. Ben- Zeév.

Uneori, pentru a crește calitatea unei relații, sunt necesare măsuri care, pe moment, pot crea suferință, dar care pe viitor pot aduce beneficii conexiunii. De exemplu, unul dintre soți ar putea iniția propunerea ca cei doi să se despartă pentru o bucată de vreme, atunci când relația pare că nu mai merge, doar pentru a-și oferi răgazul necesar de a medita la situația dintre ei. Iar această decizie poate fi o șansă pentru un nou început mai bun.
http://www.semneletimpului.ro/

Cum te ajută spanacul să slăbeşti

Cum te ajută spanacul să slăbeşti
Frunzele de spanac sunt mai mult decât o sursă modestă de fier. Ele reprezintă una dintre cele mai bune soluţii pentru a scăpa de nevoia de a ronţăi toată ziua ceva şi, în plus, împiedică organismul să absoarbă rapid grăsimile din alimente.

Spanacul taie, pur şi simplu, foamea, au descoperit cercetătorii suedezi de la Universitatea Lund din Suedia. Cum a pornit descoperirea? Ei bine, specialista în medicină nutriţională Charlotte Erlanson-Albertsson, ca orice femeie preocupată de siluetă, i-a cerut soţului ei, specialist în fotosinteză la aceeaşi universitate, să-i găsească, o moleculă naturală (non-sintetică) care să provoace senzaţia de saţietate pentru un timp îndelungat.
Aşa au ajuns cei doi cercetători să-şi concentreze atenţia asupra tilacoidelor conţinute de celulele plantelor verzi, mai ales de frunzele acestora. Specialista Erlanson-Albertsson a preferat, în acest sens, spanacul. După mai multe analize, ei au constatat că spanacul are, într-adevăr, capacitatea de a încetini digestia şi de a atenua senzaţia de foame între mese.
Suc de spanac în fiecare dimineaţă
Pentru a evalua efectul tilacoidelor asupra senzaţiei de foame, 15 persoane au consumat, în fiecare dimineaţă, vreme de două săptămâni, pudră de spanac bogată în tilacoide diluată în apă. Rezultatul a fost că voluntarii nu au mai simţit nevoia de a ronţăi biscuiţi, covrigei sau orice altceva între mese. Prin comparaţia ulterioară cu un grup de 15 persoane care au băut un suc fără tilacoide, diferenţa între cele două grupuri a fost evidentă: participanţii care au primit adevărata băutură din spanac au reuşit mult mai bine să reziste cu numai trei mese pe zi, faţă de ceilalţi.
Este foarte important, însă, spun specialiştii, ca spanacul să fie administrat sub formă de suc preparat astfel:  „Frunzele de spanac trebuie zdrobite, filtrate şi centrifugate pentru a elibera tilacoidele din celule, fiindcă organismul nostru nu «ştie» să-l izoleze din spanacul proaspăt“, a explicat Universitatea din Lund, într-un comunicat.
De ce e bun spanacul
Cercetătorii suedezi au observat în cadrul acestui studiu că voluntarii din grupul celor care au consumat zi de zi băutura bogată în tilacoide aveau nivelurile hormonilor de saţietate mult mai mari decât ceilalţi. De asemenea, glicemia consumatorilor de spanac a fost mai stabilă. Specialiştii au constatat astfel că tilacoidele ar declanşa eliberarea hormonilor de saţietate la nivelul intestinelor.
Deşi are numai 23 de calorii la 100 de grame, spanacul are un conţinut impresionant de substanţe nutritive. Este foarte bogat în provitamina A, vitamina B9, vitamina K, dar aduce şi cantităţi importante din vitaminele C, B6 şi E. Evident, se remarcă în categoria lui, şi ca o sursă esenţială de fier, magneziu, calciu, potasiu, cupru, zinc, iod, seleniu şi alte minerale şi oligoelemente.
Pentru o legumă cu frunze verzi, spanacul furnizează o cantitate relativ importantă de proteine, dar marea parte a aportului energetic este asigurată de glucidele cu asimilare lentă. Grăsimile se regăsesc doar sub formă de urme.
Cum e bine să-l prepari
Spanacul este o sursă bună de acid folic, dar este important să nu-l fierbi în cantităţi mari de apă sau să-l depozitezi prea mult timp în frigider, fiindcă în aceste condiţii pierde până la 50% din conţinutul de acid folic.
Şi vitamina E din spanac este sensibilă la anumite tipuri de preparare termică, mai precis la prăjire, aşadar este bine să nu frigi spanacul niciodată, ci, mai degrabă, să-l fierbi în baie de abur. 
https://ro.stiri.yahoo.com

ORA DE VARĂ 2014: Ce ţară nu schimbă ora pentru a nu-şi stresa cetăţenii. Cum se dă ORA EXACTĂ în România


ORA DE VARĂ 2014: Rusia a renunţat la ora de vară începând cu toamna anului 2011. Preşedintele Rusiei din acea vreme, Dimitri Medvedev, a explicat că schimbarea orei de două ori pe an este un lucru nociv la adresa sănătăţii oamenilor şi provoacă stres.

Ţările colorate în albastru reprezintă ţările în care se observă ora de vară, cele în portocaliu sunt ţări care au renunţat la acest sistem, iar cele în roşu nu l-au folosit niciodată.
ORA DE VARĂ 2014: "În fiecare toamnă şi primăvară afurisim acest sistem", a declarat Medvedev la vremea respectivă. "Bioritmul nostru are de suferit. Suntem cu toţii furioşi. Fie dormim prea mult şi ajungem prea târziu la muncă, sau ne trezim prea devreme şi nu ştim ce să facem cu timpul liber. Iar sărmanele vaci şi alte animale nu pot pricepe de ce trebuie să mănânce mai devreme sau mai târziu, sau de ce trebuie mulse la o altă oră", a adăugat el.
Ora de vară este dezbătută de ceva timp în Rusia, iar Medvedev a sugerat pentru prima dată eliminarea sa în noiembrie 2009. Ca urmare a sugestiei sale, tema a fost studiată de cercetătorii ruşi.
ORA DE VARĂ 2014: Un raport publicat de Academia Rusă de Ştiinţe Medicale arată că atunci când ceasul se dă înapoi sau înainte cu o oră, numărul de atacuri de cord se măreşte de 1,5 ori, rata sinuciderilor creşte cu 66%, iar serviciul de ambulanţă este mult mai solicitat.
Academia susţine că efectul are cel mai mare impact în rândul tinerilor şi oamenilor în vârstă, care suferă de stres, tulburări ale somnului şi de probleme cardiovasculare, imune şi ale metabolismului.
"Ora de vară nu deteriorează doar sănătatea populaţiei, ci rezultă şi în pierderi economice ca urmare a faptului că oamenii sunt nevoiţi să îşi ia concediu medical şi să consume mai multe medicamente", a explicat Dr. Tatiana Yakovleva, membru fruntaş al partidului de guvernământ Rusia Unită.
"Se crede că această zi prelungită artificial reduce cheltuielile cu energia electrică. Specialiştii de la centrala nucleară de la Kola estimează că ora de vară reduce consumul cu 4.4 miliarde de kilowaţi/oră, adică 31 de kilowaţi/oră pe cap de locuitor. Însă impactul asupra sănătăţii umane şi asupra vieţii sociale este mult mai serios", susţine Elena Nikolayeva, membru al Camerei Publice, organ consultativ în procesul legislativ.
Ora de vară a fost prima dată propusă de un entomolog din Noua Zeelandă, George Vernon Hudson, în 1895. 110 ţări din întreaga lume folosesc astăzi acest mecanism. În Europa, Islanda este singura ţară care nu foloseşte ora de vară. Rusia a început să aplice acest sistem din 1981.
În România ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Până în 1939 ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie (în 1932: 22 mai), ora 00:00 şi prima duminică din octombrie, ora 01:00 (ore locale). Între 1 aprilie 1940, ora 00:00, şi 2 noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979. Din 1997, ora de vară începe în România în ultima duminică din martie şi se încheie în ultima duminică din octombrie, la fel ca în toate ţările europene.

ORA DE VARĂ.
 În România, ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai - 2 octombrie). Din 1933 până în 1940, ora de vară a fost introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică din octombrie, iar din 1941 până în 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Reintroducerea s-a produs în 1979, iar până în 1996, se trecea la ora de vară la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din marte până în ultima duminică din octombrie.

În 2014, trecerea la ora de vară va avea loc pe 30 martie, iar revenirea la ora legală oficială se va face pe 26 octombrie.

Astfel, în Uniunea Europeană, ora de vară începe în ultima duminică din martie, la ora 01:00 GMT şi se încheie în ultima duminică din octombrie, la ora 01:00 GMT. În Rusia, schimbarea orei are loc în aceleaşi zile, însă la ora locală 02:00.

În Egipt, ora de vară începe în ultima vineri din aprilie şi se încheie în ultima joi din septembrie, în timp ce în Namibia se trece la ora de vară în prima duminică din septembrie şi se revine la ora oficială în prima duminică din aprilie.

În SUA, Canada şi Mexic, cu excepţia câtorva state americane, trecerea la ora de vară are loc în prima duminică din aprilie, la ora locală 02:00 şi durează până în prima duminică din octombrie. În Cuba, ora de vară începe pe 1 aprilie şi ţine până în ultima duminică din octombrie.

În emisfera de sud, fenomenul este invers. În Brazilia, de exemplu, ora de vară începe în prima duminică din noiembrie şi se încheie în a treia duminică din februarie.

În Australia, ora de vară începe în ultima duminică din octombrie şi se încheie în ultima duminică din martie.
AfricaEgiptIncepeultima vineri din aprilie
Se incheie: ultima joi din septembrie
 NamibiaIncepeprima duminica din septembrie
Se incheie: prima duminica din aprilie
Asiafosta URSSIncepeultima duminica din martie
Se incheie: ultima duminica din octombrie
 IrakIncepe1 aprilie
Se incheie: 1 octombrie
 IsraelIncepeprima vineri din aprilie
Se incheie: prima vineri din septembrie
 Liban, KirgizstanIncepeultima duminica din martie
Se incheie:
 ultima duminica din octombrie
 Mongolianu mai functioneaza din 2002
 PalestinaIncepeprima vineri dupa 15 aprilie
Se incheie: prima vineri dupa 15 octombrie
 SiriaIncepe1 aprilie
Se incheie: 
1Octombrie
AustraliaAustraliaIncepeultima duminica din octombrie
Se incheie: ultima duminica din martie
 TasmaniaIncepeprima duminica din octombrie
Se incheie: ultima duminica din martie
 Fijinu mai functioneaza din 2000
 
Noua Zeelanda, Chatham
Incepeprima duminica din octombrie
Se incheie: a treia duminica din martie
 TongaIncepeprima duminica din noiembrie
Se incheie: 
ultima duminica din ianuarie
EuropaUniunea EuropeanaIncepeultima duminica din martie, la ora 1 GMT
Se incheie: ultima duminica din octombrie, la ora 1 GMT
 RusiaIncepeultima duminica din martie la ora locala 2 am
Se incheie: ultima duminica din octombrie la ora locala 2 am
America de NordSUA, Canada, Mexic
St. Johns, Bahama
Cu exceptia statelor Arizona, Hawaii, Insulele Virgine, Indiana (SUA)  si a provinciei Saskatchewan (Canada)
Incepeprima duminica din aprilie, la ora locala 2 am
Se incheie: prima duminica din octombrie
 CubaIncepe1 aprilie
Se incheie: ultima duminica din octombrie
 GroenlandaIncepeultima duminica din martie
Se incheie: ultima duminica din octombrie
America de SudBraziliaIncepeprima duminica din noiembrie
Se incheie: 
a treia duminica din februarie
 ChileIncepea doua sambata din octombrie
Se incheie: a doua sambata din martie
 FalklandsIncepeprima duminica de dupa 8 septembrie
Se incheie: 
prima duminica de dupa 6 aprilie
 ParaguayIncepeprima duminica din septembrie
Se incheie: 
prima duminica din aprilie
 Porto Rico, Guam, Samoanu functioneaza ora de iarna
ORA DE VARĂ 2014. Pana la ora de vara avem inca ora de iarna care, e bine de stiut, este ora oficiala a tuturor tarilor de pe glob, indiferent daca ele au adoptat conventia de schimbare a orei sau nu. Aceasta conventie a fost adoptata de numeroase state si teritorii de pe intreg mapamondul, prin care ora de vara este stabilita ca fiind o ora inaintea orei oficiale standard. Motivul adoptarii acestei conventii este strict legata de motive economice. In cazul pastrarii orei de iarna, o parte din activitatile populatiei precum si cele industriale s-ar desfasura in conditii de noapte, care ar necesita bineinteles utilizarea unei cantitati de energie electrica. Pentru economisirea acesteia si pentru folosirea cu eficienta a luminii Soarelui, asa incat activitatile umane sa se desfasoare sub lumina naturala, a fost adoptata aceasta conventie la nivel international sub titulatura “ora de vara”.
Asadar, trecerea la ora de vara 2014 se face in noaptea dintre 29 si 30 martie 2014 (ultima duminica din luna martie), schimbarea orei facandu-se astfel incat ora 3:00 a diminetii de 30 martie 2014 devine ora 4:00, acea ora fiind astfel “sarita” iar ziua avand doar 23 de ore.

ORA DE VARĂ 2014: Cinci efecte

ORA DE VARĂ 2014: Sâmbătă noaptea (29 martie a.c.) ceasul se va da înainte, astfel că ora 03:00 va deveni ora 04:00. Prin urmare, duminică va fi cea mai scurtă zi din an, având numai 23 de ore. 
Află cum îţi poate influenţa sănătatea ORA DE VARĂ 2014  şi de ce este considerată o adevărată povară pentru organismul uman!

1. ORA DE VARĂ 2014 îţi dă peste cap toată rutina zilnică care te ajuta să fii mai organizat.


2. ORA DE VARĂ 2014 perturbă ceasul biologic

Se pare că organismul uman nu se poate adapta acestei treceri la ora de vară şi ne influenţează ceasul biologic, potrivit unui studiu semnalat în publicaţia Current Biology. Acest efect este mai accentuat în cazul persoanelor care obişnuiesc să se trezească foarte devreme dimineaţa, avertizează specialiştii de la Universitatea Ludwig-Maximilians din Munchen.

3. ORA DE VARĂ 2014 creşte riscul de infarct cu 10%

Trecerea la ora de vară ne afectează sănătatea inimii. Potrivit unui studiu apărut in publicaţia New England Journal of Medicine şi realizat de specialiştii de la Institutul Karolinska din Suedia, această schimbare creşte riscul de infarct miocardic, în special în săptămâna de după schimbarea orei.


4. ORA DE VARĂ 2014 creşte rata sinuciderilor la bărbaţi

Un studiu apărut în publicaţia Sleep and Biological Rhythms arată că riscul bărbaţilor de a se sinucide la câteva săptămâni după trecerea la ora de vară este mai mare decât în restul anului.


5. ORA DE VARĂ 2014 creşte nivelul de stres şi cauzează tulburări de somn

Într-un studiu publicat în revista Science, cercetătorii de la Spitalul Barnes Jewish din St.
Louis au descoperit o legătură între lipsa de somn şi sănătatea mentală. De aici, cercetările au continuat şi au scos la iveală creşterea nivelului de stres în condiţiile în care pierzi o oră de somn, continuând cu dificultăţile de concentrare şi învăţare cu care ne confruntăm la serviciu/şcoală.

ORA DE VARĂ 2014: Cum te afectează mersul trenurilor

70 de trenuri aflate în circulaţie duminică, între 03.01-04.00, vor ajunge la destinaţie cu orare modificate, ca urmare a trecerii la ora oficială de vară, se arată într-un comunicat remis joi de CFR Călători.

Potrivit comunicatului, vor ajunge la destinaţie cu orare modificate 8 trenuri internaţionale, 31 InterRegio şi 31 Regio.

"Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora de iarnă până în noaptea de 29/30 martie 2014, ora 03.00, care devine ora 04.00. După această oră (04.00), trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Având în vedere că şi în ţările vecine această trecere se face în aceeaşi zi de duminică, 30 martie 2014, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare", se arată în comunicatul citat.

Conform CFR Călători, trecerea la ora oficială de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

ORA DE VARĂ, ISTORIC

Ora de vară nu este folosită în ţările de la ecuator şi de la tropicul Capricornului şi nici de Japonia şi China.

În România, ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai - 2 octombrie). Din 1933 până în 1940, ora de vară a fost introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică din octombrie, iar din 1941 până în 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Reintroducerea s-a produs în 1979, iar până în 1996, se trecea la ora de vară la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din marte până în ultima duminică din octombrie.

În 2014, trecerea la ora de vară va avea loc pe 30 martie, iar revenirea la ora legală oficială se va face pe 26 octombrie.
Ziua de duminică, 27 octombrie, va avea practic 25 de ore, întrucât ora 03:00 se va repeta. Oamenii vor avea, astfel, ocazia să doarmă mai mult cu o oră. Potrivit specialiştilor, însă, efectul orei în plus va dispărea după numai câteva zile.
Profesorul Colin Espie, fondatorul Centrului pentru Somn de la Universitatea Glasgow spune că după ce corpul se obişnuieşte cu noul program, calitatea somnului scade semnificativ. "Pe măsură ce noaptea devine mai lungă, suntem tentaţi să ne culcăm mai devreme şi să ne trezim mai târziu, fiind bulversaţi", mai spune expertul.
Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale - ora fusului 1 şi a Europei Orientale - ora fusului 2.
România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită "timpul legal român".
Convenţia a fost semnată de România în 1979, iar în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.
ORA EXACTĂ. Chiar dacă ora exactă se modifică de două ori pe an, există întotdeauna persoane pe care aceste schimbări le iau prin suprindere.
De asemenea, este bine să știți că PC-urile, laptopurile și smartphone-urile trec în mod automat la ora de iarnă. Nu încercați să le schimbați ora înainte de a vă culca, pentru că programul vi se va da peste cap.


Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/ora-de-vara-2014-ce-tara-nu-schimba-ora-pentru-a-nu-si-stresa-cetatenii-cum-se-da-ora-exacta-in-romania_135264.html#ixzz2xMzZTjsN

Restricții de apă - 31.03.2014


31-03-2014

Vulcan
Intre orele:09:00 - 15:00
Zona:Piata Agroalimentara si Farmacia Ile
Detalii:Montare vana regulatoare presiune apa zona Liceu
http://www.asvj.ro/restrictii/

Cum îți poți curăța gratuit calculatorul de malware şi troieni


Combofix este un program creat de cei de la sUBs care scanează calculatorul de infecţii malware, iar atunci când găsește, aproape de fiecare dată, reuşeşte să îndepărteze aceste infecții în mod automat. În plus, pe lângă faptul că înlătura cea mai mare parte a virușilor cunoscuți, Combofix pune la dispoziție și un raport detaliat asupra neregulilor găsite și/sau rezolvate, care poate fi folosit mai departe într-o curățare ,,profesionistă”. Simplu de folosit, automat și gratuit, singurul lucru ce îi poate fi reproșat este faptul că momentan nu a fost actualizat pentru Windows 8.1
În cea de a 2-a parte a tutorialului veți găsi o prezentare a AdwCleaner și omologul sau mai tânăr, Junkware Removal Tool, programe care vizează problemele și infecţiile de tip adware, toolbar-uri, engine-uri de căutare, diverse programe nedorite și alți Hijackers de browser. Citeste mai mult pe playtech.ro.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/cum-i-i-po-i-cura-a-gratuit-calculatorul-de-malware-si-troieni_1408950.html#ixzz2xKRP7DBO

Un teren din zona Castelului Corvinilor va deveni parc medieval pentru turişti

Un teren din zona Castelului Corvinilor va deveni parc medieval pentru turişti
Administraţia locală din municipiul Hunedoara intenţionează să ofere în concesiune un teren din împrejurimile Castelului Corvinilor, pentru a fi amenajat ca parc de distracţii cu tematică medievală.
Un parc de distracţii cu tematică medievală, destinat turiştilor, va fi înfiinţat în zona Castelului Corvinilor, potrivit unei iniţiative a Primăriei Hunedoara. Primele demersuri privind concesionarea terenului aflat în vecinătatea Castelului Corvinilor au fost făcute de Consiliul Local Hunedoara, proiectul fiind supus aprobării în şedinţa de luni a CL Hunedoara.
„Iniţiativa concesionării are ca obiect principal utilizarea la un potenţial ridicat a zonei din jurul Castelului Corvinilor, atât din punctul de vedere al turismului cât şi al administraţiei locale, prin creşterea imaginii generale a zonei, ca obiectiv turistic cât şi din punct de vedere economic. Construcţiile, precum şi activităţile ce se vor desfăşura în perimetrul proiectului de investiţii vor răspunde cerinţelor unui obiectiv turistic de acest tip şi vor cuprinde toate dotările necesare pentru a se încadra în normele funcţionale moderne, păstrând specificul zonei”, a informat Primăria Hunedoara.
Iniţiativa înfiinţării unei zone turistice cu tematică medievală datează din anii trecuţi, locaţia aleasă la acea vreme pentru un eventual proiect fiind terenul fostului combinat al Hunedoarei. Nu a fost pusă în aplicare, deoarece fosta platformă siderurgică nu a mai fost ecologizată. În prezent, în zona Castelului Corvinilor este amenajată o parcare cu plată, cu peste 100 de locuri.
https://ro.stiri.yahoo.com